Atelier de salvare în catarare

În ultimul sfârșit de săptămână am organizat un atelier de salvare în catarare, special conceput pentru cei care doresc să fie autonomi în traseele de cățărare. De la simplul sprijin acordat partenerului pentru a depăși o secțiune dificilă și până la coborârea acestuia în cazul unei accidentări, situațiile critice pot îmbrăca multe scenarii, iar acest atelier de salvare în cățărare și-a propus să adreseze principalele tehnici de salvare necesare unei echipe autonome.

Salvarea în cățărare este un domeniu extrem de complex, iar atelierul a adresat următoarele tematici principale:

    • tehnici de autosalvare, precum urcarea pe coardă în diferite moduri, tranziția din urcare în coborâre, depășirea unui nod sau a unei porțiuni deteriorate a corzii;
    • salvarea secundului, de la simplul sprijin acordat pentru depășirea unei secțiuni dificile a traseului și până la sisteme de ridicare și coborâre;
    • salvarea capului de coardă și coborârea lui în contrabalans;
    • manevre critice de salvare, precum eliberarea din sistemul de filare și coborârea în contrabalans și tandem.

Atelierul de salvare în catarare s-a desfășurat în munții Postăvaru, în Cheile Râșnovului, și pe parcursul a două zile pline participanții au exersat toate tehnicile, atât în condiții de simulare, cât și cu parteneri reali. Deși multe dintre tehnici au fost prezentate fie în diverse abordări, fie cu echipament diferit, am urmărit ca fiecare participant să își însușească cel puțin o modalitate, pe care să o considere practică în condițiile preferate.

Conceptul acestui atelier a fost realizat de către colegul nostru Dan Colniceanu, secondat de Andrei Badea. Ne propunem să reluăm acest atelier și la primăvară, fiind de părere că subiectul salvării în cățărare este unul deosebit de important pentru toți cei pasionați de această activitate, atât pentru amatori, cât mai ales pentru profesioniști.

Cu sezonul de vară pe sfârșite, echipa noastră pregătește ateliere și cursuri de instruire pentru sezonul alb, dar și ture de alpinism și drumeție pe zăpadă.

Creasta Fotoreporterului, cățărare în Buila

La mijloc de octombrie am fost în Buila-Vânturarița, unde am urcat Creasta Fotoreporterului și câteva trasee de cățărare sportivă din zona Santinelei Cheii.

Buila-Vânturarița, cel mai mic Parc Național, este, fără îndoială, bijuteria Olteniei, iar în cadrul său există încă o bijuterie – Claia Strâmbă și zona Cheilor Cheii, o zonă alpină cu un mare potențial, însă, în opinia noastră, prea puțin realizat în actuala comunitate de cățărători. Zona a fost dezvoltată, în cea mai mare parte, în anii ’60-’70 de către clubul bucureștean IPGG, iar Creasta Fotoreporterului, un traseu clasic de cățărare, nu face excepție. A fost deschis în 1969 de către echipa Nicolae Tătulescu, Iosif Gheție și Nicolae Anghelide (același care a descris traseul care îi poartă numele în Piatra Craiului) și, având o dificultate tehnică maximă de gradul UIAA V+, este unul dintre cele mai ușoare trasee clasice ale zonei.

După lungul drum forestier care urcă abrupt spre șaua Stogșoarelor, ajungem la amiază în curtea Cabanei Cheia – adăpost de munte ridicat dintr-un vechi canton silvic – și ne pregătim de urcare pe Creasta Fotoreporterului. În cea mai mare parte, traseul urmează linia unei creste care nu pune probleme tehnice deosebite, înafara stâncii friabile și alegerii celei mai ușoare căi de înaintare; vorbim de o creastă care poate face obiectul carpatismului, sau, dacă doriți, scrambling-ului său cățărării usoare. Creasta este punctată, din loc în loc, de trepte abrupte, unde utilizarea protecțiilor mobile devine necesară. Ultima lungime de coardă, respectiv ieșirea în Livada cu Mesteceni, un loc absolut spectaculos, este verticală și surplombantă, constând, în mare, într-un horn punctat de câteva surplombe; protecțiile fixe întâlnite sunt limitate (3 pitoane de o vârstă înaintată) și sunt necesare, în opinia noastră, protecțiile mobile.

Ziua următoare a fost rezervată traseelor de cățărare sportivă din fața sudică a Santinelei Cheii, urcând traseele Începătorului, Hornul Înghețat și Damocles.

Ne-am bucurat de două zile frumoase de toamnă într-o superb colț al Builei-Vânturarița, o zonă în care nu ajungem atât de des, pe trasee clasice precum Creasta Fotoreporterului și pe trasee de cățărare sportivă. Zona Clăii Strâmbe și a Cheilor Cheii ar merita mai mult interes din partea turiștilor, însă necesită, în opinia noastră, investiții semnificative în privința facilitării accesului și a informației disponibile.

Hornul Coamei într-o zi de toamnă

Privit de la distanță, de pe Colțul Gălbinele sau din Strunga Colților, Hornul Coamei apare inabordabil și fioros. Nu este de mirare că primii bucegiști îl numeau Firul Vertical al Gălbinelelor, denumire care a fost schimbată doar după descoperirea zonei inferioare a hornului, întregul său parcurs fiind urcat finalmente la 15 octombrie 1933.

În urmă cu câteva zile, la mijlocul toamnei, am urcat Valea Gălbinele pe firul principal și apoi Hornul Coamei, ieșind în Brâul Mare al Coștilei într-o frumoasă lumină de toamnă.

Pe firul văii am abordat direct fiecare săritoare, curând admirând de jos impresionantul perete Gălbinele, poate cel mai important perete nordic din Carpații românești. Deasupra noastră se profilează Marele Tavan și, dincolo de el, linia distinctă a Furcilor, traseul care, în urmă cu 87 de ani, a făcut trecerea de la văi de abrupt și creste la pereți de stâncă. Cu alte cuvinte, echipa condusă de Niculae Baticu la acel 20 octombrie 1933 a ridicat ștacheta de la carpatism la cățărare pe stâncă. Ajungând la confluența Gălbinelelor cu Hornul Coamei, urcăm firul și depășim toate săritorile, bucurându-ne de stânca uscată, chiar dacă rece și, pe alocuri, punctată de câteva petice de gheață. Colțul Gălbinele parcă nu arată nicăieri mai bine decât încadrat de versanții Hornului, însă pe măsură ce urcăm, un vânt cu iz de iarnă își face simțită prezența din ce în ce mai puternic – atât de puternic încât, la ieșirea în Brâul Mare, luăm decizia de a coborî spre sud, feriți cât de cât de vântul rece. Coborâm, așadar, pe Brâul Mare și Valea Albă, admirând pe final de zi Peretele Văii Albe și Albișoarele îmbrăcate în zade arămii.

O tură deosebită de carpatism, urcarea pe Hornul Coamei și Valea Gălbinele oferă dificultăți tehnice de până la gradul UIAA IV și un peisaj de ansamblu asupra uneia dintre cele mai importante zone alpine din întreaga țară.