Din nou pe Muchia dintre Timbale

Nu putem vreodată sta departe de Piatra Craiului și de minunatele sale locuri ascunse care se dezvăluie doar privirilor celor care se încumetă să străbată labirintul de calcar, astfel că în la finele săptămânii trecute am parcurs Muchia dintre Timbale.

Cu o siluetă impresionantă ce atrage ca un magnet privirile drumeților care parcurg creasta Pietrei Craiului, Muchia dintre Timbale delimitează Padina lui Călineț de megieșa de la sud, Valea Podurilor. Dincolo de dificultățile de orientare specifice acestui gen de trasee, Muchia dintre Timbale oferă, pe parcursul său direct, căteva porțiuni frumoase de cățărare, cu pasaje de până la gradul V/V-, cu protecții mobile.

Ca și la ultima incursiune prin aceste locuri de vis, am preferat suișul direct din șaua Caprelor, identificând o linie frumoasă care să ne conducă spre muchia matematică. Colții Gemeni ne-au fost tovarăși de drum, ca și hornul spectaculos însoțit de hățașul Brâului de Sus la traversarea Muchiei Țimbalului Mic. Desigur, nici spre Călineț lucrurile n-au stat degeaba, devălmășia de hornuri, creste și țancuri fiind copleșitoare, însă un pic ștearsă de soarele dur al verii indiene (de care, între noi fie vorba, sperăm să avem parte cât mai mult!). În fine, ne-am bucurat succesiv de toate obstacolele muchiei noastre, răzbind finalmente în forfota crestei, pe Vârful dintre Țimbale, și coborând pe drumul binecunoscut.

Prima ascensiune menționată în literatură Muchia dintre Țimbale a fost cea din 23 iulie 1939 de către Titi Ionescu și Ion Ionescu-Dunăreanu, membrii ADMIR; ei au ocolit cea mai dificilă porțiune, aflată imediat în aval de ceea ce astăzi numim șaua Hornului N.

Muchia dintre Timbale, ca și muchiile desprinse din celelalte Țimbale ale Pietrei Craiului, oferă o aventură diversă și peisaje pe măsură.

Lupul cel Rau din Postăvaru

În urmă cu câteva zile am revenit în Muchia Cheii din Postăvaru, unde am parcurs traseul Lupul cel Rau, unul dintre cele mai frumoase trasee de cățărare pe stâncă din zonă.

Acoperind o diferență de nivel de aproape 200 de metri, întinși pe parcursul a 5 lungimi de coardă, Lupul cel Rău este nu doar unul dintre cele mai lungi trasee de cățărare din Muchia Cheii, ci și unul dintre cele mai frumoase, cu pasaje diverse și pași susținuți. Diedrul-arcadă proeminent din a treia lungime și cele două traversări sunt, deopotrivă, cele mai solicitante porțiuni, dar și cele mai spectaculoase din acest traseu de cățărare. Cu o dificultate maximă de gradul UIAA VII- și un grad general românesc 5B, traseul Lupul cel Rau este recomandat celor cu o bună experiență în cățărarea pe stâncă în trasee clasice de mai multe lungimi.

Vremea a fost de partea noastră, soarele mângâind pereții Postăvarului atât cât să ne bucure. Privind spre Bucegii împresurați de nori, ni se confirmă că planul inițial, la care renunțasem, nu ar fi avut sorți favorabili. De altfel, ziua s-a dovedit aglomerată în Peretele Animalelor, întâlnind echipe de cățărători în învecinatele Muchia Căprioarei și Muchia Iepurașului.

Lupul cel Rau este opera lui Viorel Nicolaescu, figură proeminentă a cățărării și alpinismului din România anilor ’70, și a fost finalizat la 15 septembrie 1975, secondat de Alexandru Pătrașcu, cel mai răbdător secund din lume, așa cum l-a descris capul de coardă în biografia sa Între două lumi, apărută în 2021 în Colecția Verde a editurii România Pitorească. De altfel, coperta cărții îl înfățisează pe Nicolaescu în cățărare în traseul Lupul cel Rau.

Traseul Rosculet sau Muchia Estică a Umărului Gălbinele

În ultimul sfârșit de săptămână am fost în Bucegi, unde am urcat Muchia Estică a Umărului Gălbinele sau, așa cum este adesea numită, traseul Rosculet.

Cu o primă lungime care debutează în același loc de unde pornește și Fisura Gălbinele, traseul Rosculet se înscrie, așa cum îi spune și numele, pe una dintre muchiile secundare ale Umărului Gălbinele, și combină cățărarea pe fisuri, hornuri, diedre și fețe, alcătuind un traseu frumos, înconjurat de fantasticul peisaj zonei. Ultima lungime are porțiuni comune cu traseele Coman și Slăvoacă și sfârșește, după un scurt rapel, în strunga Umărului, o fereastră formată dintr-un bloc încastrat de vremuri. Fără a fi un traseu de mare dificultate, gradul maxim fiind UIAA VI+ (V+, A1), grad românesc 3B, traseul Rosculet s-a bucurat de o mare popularitate în perioada campionatului românesc de alpinism și cățărare (celebrele Alpiniade), însă a căzut într-un con de umbră până recent, când a fost reamenajat cu ancore mecanice în regrupări și pașii mai dificili și a reușit să atragă, timid, atenția comunității locale.

Chiar și în aceste condiții, apreciem că parcurgerea traseului nu este lipsită de riscuri pentru capul de coardă, o căđere în porțiunea finală a celei de-a treia lungimi putând avea consecințe grave; utilizarea protecțiilor mobile în această zonă este recomandată.

Am coborât în rapeluri, de-a lungul Fisurii Gălbinele.

Originar din Bușteni, Gheorghe Rosculet a făcut parte din cea de-a treia generație de cățărători din Bucegi, fiind partener de coardă cu Niculae Baticu, alături de care a urcat vârful Picătura, și Emilian Cristea, fiind unul dintre primii alături de care acesta a încercat ascensiunea traseelor Cele Trei Surplombe și Fisura Albastră. Ulterior a devenit antrenor al echipei Dinamo Brașov, fiind apreciat atât pentru rezultatele bune, cât și pentru integritatea sa. Este autor al mai multor trasee de cățărare din Bucegi, însă, cu câteva excepții, ele nu se bucură de popularitate în prezent. Traseul Rosculet din Umărul Gălbinele a fost urcat în premieră în 1943.

Ne-am bucurat de frumoasa zi petrecută în Bucegi, de revenirea pe conglomerat și de spectaculoasa priveliște a Umărului Gălbinele. Cu siguranță, vom reveni!