Umerii Pietrei Craiului, carpatism și cățărare

Într-o dimineață răcoroasă de toamnă, pornim cu pași repezi din Plaiul Foii către șaua Tămășelului pentru a parcurge traseul clasic care străbate Umerii Pietrei Craiului, traseu cunoscut și sub numele de Traseul Dunăreanu.

Traseul, care se desfășoară pe aproximativ 500m diferență de nivel este o ascensiune de stâncă cu pasaje de cățărare în general ușoare, dar prezintă și porțiuni expuse care trebuie abordate cu grijă și cu echipament destinat activității de carpatism. Alegem variantă de intrare în traseu cățărarea unuia dintre hornurile ridicate deasupra șeii Tămășel, continuând cu o cățărare ușoară pe o față expusă, care ne oferă o priveliște frumoasă către vale. Odată ajunși la intrarea în Vâlcelul Umerilor, ne bucurăm de câteva momente efemere în care soarele ne ia în primire, iar apoi urmăm firul cu hornuri și săritori, întins pe aproximativ 100m diferență de nivel din zona Umărului de Jos și Brâul de Mijloc. Urcăm atenți, grohotișul instabil fiind la fiecare pas.

În urcare, lăsăm pe stânga celebrul Pridvor descris de Dunăreanu, un minunat loc de belvedere aninat deasupra surplombelor care apasă greu. Intersecțiile cu Brâul de Mijloc și Brâul de Sus sunt alte zone de unde există perspective frumoase asupra vârfului Lancia, spre Poiana Închisă și spre Amfiteatrului Acelor, o horă de țancuri mici, dar pitorești, aflate imediat sub ruptura de pantă a Brâului de Jos.

Umerii Pietrei Craiului ne conduc în Creasta Sudică, de unde ne retragem spre Poiana Închisă prin descățărarea ieșirii Emilian Cristea, cea de la de la ora 11. Marele Grohotiș ne conduce apoi spre refugiul Șpirlea, de unde coborâm în ritm de plimbare spre Plaiul Foii. La coborâre ne întâlnit cu mai multe echipe  care parcurseseră diverse trasee în abruptul apusean și schimbăm impresii referitoare la traseele parcurse.

Chiar și după atâția ani de prima parcurgere a Umerilor Pietrei Craiului, realizată în 1939 de către echipa Titi Ionescu, Franz Bauschke, Ion Ionescu-Dunăreanu și Elena Habermann, acest traseu se bucură de popularitate, fiind un prilej excelent de cunoaștere și de explorare a abruptului Marelui Grohotiș.

Braul Mare al Costilei, carpatism în Bucegi

… și-am ajuns din nou în Bucegi, pe Braul Mare al Costilei, pe care l-am parcurs integral într-o superbă zi de toamnă alături de colegii de la GoOutside Guided Tours.

Am pornit pe Valea Albă, valea de abrupt care separă munții Caraiman de Coștila, și i-am urmat firul bolovănos strecurat pe la poalele Crestei Picăturii și Peretelui Văii Albe. Cățărarea este elementară, însă amatorii de mișcări acrobatice pot găsi întotdeauna provocări în firul Vallee Blanche de Roumanie. După depășirea celei de-a doua mari săritori a văii, pornim pe hățașul ce urmărește Braul Mare al Costilei, suspendat deasupra unui hău considerabil pe prima porțiune. Toată lumea e de acord că o noapte petrecută la Blidul de Sub Streașină ar fi o amintire de povestit nepoților! Mai departe, cei câțiva pași expuși de la intrarea în Blidul Uriașilor se depășesc cu ajutorul unei balustrade, urcușul până în Creasta Văii Albe fiind lipsit de probleme. Peisajul se schimbă, iar hățașul nostru traversează, pe rând, firele Văii Coștilei, al Hornului Coamei și Valea Scorușilor, urmând depășirea discontinuității de la Valea Mălinului, unde facem un mic rapel. Încă o dată, peisajul se schimbă complet, nordul Coștilei având un caracter mai sălbatic și stâncos față de celelalte zone. Valea Urzicii, cu multele ei fire, rămâne rapid în urmă, la fel și Valea Caprelor, iar noi coborâm agale pe poteca ciobănească a Văii Priponului, în drum spre Valea Cerbului, spre casă și spre alți munți.

Braul Mare al Costilei este, poate, cel mai frumos traseu care traversează Coștila, oferind o imagine de ansamblu asupra principalelor forme de relief din jur. Lipsit de dificultăți tehnice majore, parcurgerea integrală, din Valea Albă și până în Valea Priponului, Braul Mare al Costilei este o tura de carpatism care necesita o bună condiție fizică și o bună abordare a pasajelor aeriene și expuse.

Toamna se instalează treptat în Carpați, iar noi ne gândim deja la plimbările viitoare…

Valea Malinului și Brâul Mare al Coștilei

Valea Malinului, cu al său fir lung, care străbate un ținut stâncos și sălbatic, a reprezentat o atracție pentru mergători încă de la începutul secolului trecut, înaintea Primului Război. Primele marcaje turistice au fost realizate în acea perioadă de către Niculae Butmăloi, călăuză de seamă în Bucegi din acei ani anteriori Marelui Război.

Pe Valea Malinului am urcat și noi în urmă cu câteva zile, trecând fiecare săritoare, bucurându-ne de o minunată zi de vară tărzie la început de răpciune. Începând cu intrarea în vale, la confluența cu Valea Colților, și până în Poiana Lespezilor, unde Valea Malinului primește firul larg al Văii Scorușilor, ascensiunea noastră a fost în umbră, nu de puține ori simțind adânca mușcătură a toamnei. Mai sus, dincolo de semnele civilizației umane tot mai prezente în vale, sub forma zecilor de conserve ruginite, felurite table și cauciucuri de camion, soarele azvârlit-a țoalele de pe noi, căci în Brâul Mare al Coștilei am ajuns bine încălziți și transpirați. Trecerea spre Brâul Mare din Valea Malinului, unde hățașul brâului acuză o discontinuitate, am făcut-o cu ajutorul cablului montat în stânca friabilă. În continuare, am luat Brâul Mare al Coștilei sub pași, căscând ochii la toate frumusețile din jur și țesând o sumedenie de planuri viitoare. Creasta Mălinului, cu silueta aeriană a Dintelui dintre Colți, a făcut ocheade și de această dată și tare mi-e că nu va trece mult până ce-i vom călca din nou pragul. Trecerea Văii Urzicii s-a arătat mai puțin fioroasă decât părea de la depărtare, iar Valea Caprelor a trecut pe nesimțite pe sub bocanci, fără a-și arăta vreun locuitor încornorat și acrobat. În fine, hățașul ciobănesc al Văii Priponului ne-a dus până în poteca Văii Cerbului, unde incursiunea în abruptul Coștilei ia sfârșit.

Turele de carpatism în Bucegi, precum urcarea pe Valea Malinului, sunt un minunat prilej de a descoperi și alte zone, înafara potecilor de drumeție, locuri prin care s-a scris istoria turismului din vechiul Regat, locuri de un pitoresc deosebit și spectaculos.