Farmec în Fundatura Ponorului

Fundatura Ponorului, un loc de basm numit adesea și Palma lui Dumnezeu datorită frumuseții sale, ne-a fost gazdă pentru câteva zile în această primăvară, într-o frumoasă tură de drumeție în munții Șureanu.

Depresiune carstică de tip uvală, Fundatura Ponorului este rezultatul acțiunii apelor Ponorului, un curs de apă meandrat pe aproximativ 9km și care “dispare” în subteran la capătul sudic al Fundăturii, apărând apoi în peștera Șura Mare. Cu o suprafață aproape complet plată, înconjurată de dealuri înalte și martori de eroziune, Fundatura Ponorului nu este spectaculoasă doar prin cadrul natural, ci și prin cel antropic. Folosită sezonier de către localnici pentru păstorit, Fundatura este gazda mai multor sălașe și este unul dintre locurile din Carpați unde activitatea umană se împletește armonios cu natura și un loc în care trecerea timpului pare că nu are niciun efect, tradițiile și chiar vorba fiind neschimbate de amar de vreme.

Am ajuns în Fundatura cu vreun ceas înainte de apus, pe drum fiind stropiți de câțiva stropi de vară, parcă numai buni să spele căldura orașului. Odată instalată tabăra multicoloră de corturi, ne bucurăm de culorile apusului strecurate printre norii care-acum se împrăștie, lăsând loc unei lumini calde și blânde. Focul de tabără a jucat vesel în vatră – ba chiar câteva scântei îndrăznețe au găsit de cuviință să pârlească niște țoale – iar peste noapte a plouat serios, cu tunete și fulgere. Fenomenul Gloria este vedeta dimineții, la fel cum este și ceața care acum se risipește printre sălașe și căpițele care au rămas peste iarnă.

Ne-am petrecut a doua zi într-o frumoasă plimbare pe culmile din jur, trecând printre alte sălașe, printre herghelii de cai frumoși și privind spre depărtările Retezatului, Vâlcanului și Parângului. La fiecare pas suntem copleșiți de frumosul care ne înconjoară și nu este greu să ne imaginăm de ce vechii daci au ales să-și clădească statul nu departe de aceste locuri. Încheiem ziua cu o strașnică porție de mămăligă cu caș, nu înainte de a admira Fundătura în culorile unui nou apus plin de culoare.

Țâșnind din sacul de dormit în primele ore ale dimineții, am așteptat ca primele raze care ajung în Fundătură să spargă ceața, moment în care fenomenul Gloria și spectacolul au reapărut. Tabăra odată strânsă, coborâm spre vale și spre Cheile Băniței și Peștera Bolii, două obiective accesibile și populare ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, însă nu lipsite de spectaculozitate.

Fundatura Ponorului s-a dovedit, încă o dată, unul dintre colțurile de Rai ale Carpaților, atât prin frumusețea naturală, cât și prin frumusețea adusă de om, care a reușit să oprească timpul și să-și impletească viața cu natura într-un mod frumos, firesc și echilibrat.

Retrospectiva anului 2021 – pe munte cu Back to Nature

Doar clipe și bătăi de gong ne despart de noul an și e momentul să privim în urmă pentru retrospectiva anului 2021 în activitatea Back to Nature din anul care astăzi se încheie. Față de anul precedent, 2021 a venit cu mai puține dușuri reci în privința stabilității societății în care trăim, însă a rămas un an plin de contraste. Ne-am dedicat total muntelui, ne-am mărit echipa și ne-am diversificat oferta de activități, cu drumeții și cursuri, pe lângă obișnuitele ture de carpatism, cățărare și alpinism. Pregătirea profesională a continuat pentru unii dintre colegii noștrii și, în curând, sperăm să ne putem mândri nu cu unul, ci cu doi lideri montani internaționali în echipa noastră! Pe de altă parte, pandemia și problemele sociale aduse de ea nu au dispărut și, nu de puține ori, am resimțit efectele ei în activitatea noastră. În orice caz, angajamentul care animă activitățile noastre a rămas același, oferind, de fiecare dată, o organizare fără compromisuri în ceea ce privește siguranța tuturor.

Le mulțumim tuturor colaboratorilor, partenerilor și, firește, turiștilor care au fost alături de noi și în acest an! Fără susținerea voastră, activitatea noastră nu ar fi fost la fel, iar pentru asta vă suntem deplin recunoscători.

În continuare vă prezentăm retrospectiva anului 2021, cu câteva dintre cele mai frumoase momente petrecute pe munte în anul care astăzi se încheie.

În ianuarie ne-am plimbat bocancii la început prin Piatra Craiului, urcând la vârful Turnu pe o vreme superbă, și apoi prin Bucegi, pe Vâlcelul Clăii Mici, finalizată cu un frumos apus suprins tocmai de pe vârful Grecului, unde am ajuns după abandonarea obiectivului inițial din motive de instabilitate a straturilor de zăpadă.

Luna lui făurar a adus o tură de alpinism în Piatra Craiului alături Ilinca Stoenică de la Munțomama, cel mai nou membru al echipei noastre, împreună cu care am fost într-o tură de patru zile de iarnă în munții Retezat. La sfârșit de lună am organizat, alături de Radu Hera de la Alpine Challenge, un atelier de alpinism pentru avansați, eveniment dedicat celor care au făcut deja primii pași pe munte iarna și doresc să intre în detaliu, punând accent pe luarea celor mai bune decizii și pe evaluarea riscurilor.

Martie, cu ale sale neobișnuit de mari zăpezi, ne-a oferit o frumoasă porție de alpinism-nautic în Piatra Craiului, pe Vâlcelul cu Fereastră, în care am înotat, fiecare cum a putut, până în vâlcelul vecin, coborând în final pe același traseu.

O mult așteptată revenire în creasta Pietrei Craiului pe timp de iarnă s-a consumat în aprilie, parcurgând porțiunea cuprinsă între vârful Turnu și vârful Ascuțit. Câteva săptămâni mai târziu am fost în munții Făgărașului, într-o tentativă de a urca muchia Șerbota spre vârful cu același nume.

Primăvara ne-a prins din urmă, iar primele zile ale lunii mai ne-au găsit pe pereții Postăvarului, unde am urcat Muchia Panseluței, un frumos traseu de cățărare pe stâncă. La sfârșitul lunii am organizat un scurt atelier de cățărare pe stâncă pentru începători, ocazie cu care cei care au dorit să descopere verticalele muntelui au avut un prim contact cu stânca și tehnicile necesare. În aceeași lună am fost și în Bucegi, unde iarna încă era prezentă, urcând Valea Morarului alături de prietenii de la Outdoor the World.

Ultima tură de alpinism a sezonului trecut a fost în Piatra Craiului, unde am urcat pe zăpadă Vâlcelul Caprelor, cu coborâre pe Valea Podurilor. La sfârșitul lunii am fost din nou în munții Retezat, o tură frumoasă de drumeție care ne-a adus nu numai peisaje frumoase, ci și o rară asortare a brândușelor de primăvară cu smârdarul verii.

În iulie am reluat activitatea de recondiționare a traseelor clasice din munții Bucegi și, alături de prietenul Eugen Horjea, am montat câteva ancore în Colțul Mălinului. Am revenit în Piatra Craiului într-o tură de inițiere în carpatism și am ajuns pentru prima dată în an pe Acele Morarului, o tură pe care o organizăm anual de cel puțin câteva ori. La sfârșitul lunii am fost în munții Făgărașului, într-o primă drumeție spre vârful Moldoveanu cu un grup de basarabeni.

Lacurile și peisajele alpine au fost tematica începutului de gustar, cu o drumeție în Parâng și încă o plimbare spre Moldoveanu. Tot în Alpii Trasilvaniei am urcat și Creasta Vârtopel-Arpășel, unul dintre cele mai vechi trasee de cățărare din Carpații românești, tură în care am avut parte de o lumină și peisaje incredibile. Am revenit pe Acele Morarului și, tot în august, am fost de câteva ori în Piatra Craiului, atât în ture de carpatism, cât și în ture de cățărare pe stâncă, urcând de două ori Creasta Frumoasă din Călineț.

Septembrie ne-a readus în Bucegi, unde am făcut o drumeție la vârful Omu cu coborâre pe Piciorul Pietrei Arse, dar și o tură de cățărare pe Hornul Ascuns, cu urcare pe o Vale a Țapului udă, imediat după ploaie. Am prins chiar și prima zăpadă a toamnei pe Creasta Vârtopelului din munții Făgărașului, într-una dintre cele mai fotogenice ture din retrospectiva anului trecut.

Luna octombrie a fost dedicată carpatismului, cu o tabără în munții Bucegi și cu parcurgerea integrală a Brâului de Mijloc din Piatra Craiului, în două zile, cu acces prin traseul Anghelide și, respectiv, prin Poiana Închisă și traseul Umerilor. Nu am lăsat nici cățararea deoparte, urcând vârful Picătura pe o ceață densă, străpunsă numai de portocaliul aprins al zadelor în miez de toamnă.

Brumar a adus prima tură de alpinism a sezonului, parcurgând Brâul Mare al Coștilei și Brâul de Sus în condiții de iarnă, dar și ultima tură de carpatism, urcând Padina Lăncii din Piatra Craiului.

Cu iarna bine instalată în decembrie, am urcat Creasta Balaurului din munții Bucegi, o tură frumoasă și lungă, cu vizibilitate până la mari depărtări, și am luat o nouă porție de alpinism-nautic pe Vâlcelul cu Fereastră din Piatra Craiului, o tură în care am fost martorii unui desărvârșit spectacol al mării de nori de peste Valea Bârsei.

Aici se încheie retrospectiva anului 2021 în activitatea Back to Nature, dar, într-un prea-evident clișeu, povestea merge mai departe. Stați aproape de natură, în bocaci sau în șaua bicicletei, în scurte plimbări prin pădure sau pe pereți de stâncă. N-o neglijați, învățăți-i regulile și bucurați-vă de clipele petrecute în mijlocul ei. Merită!

Varful Omu, Pestera Ialomitei și Piciorul Pietrei Arse

În urmă cu câteva zile am fost în zona centrală a Bucegilor, într-o drumeție spre varful Omu, plecând de la Peștera și urmând Valea Obârșiei, o frumoasă vale glaciară. În ziua următoare, după ce am vizitat Pestera Ialomitei, am coborât în Sinaia pe Piciorul Pietrei Arse.

Turismul montan în zona Văii Ialomiței în Bucegi are o vechime considerabilă, primele case de adăpost pentru turiști fiind chiliile schitului, stațiile funicularului fraților Schiel și chiar pichetele unor grăniceri ai fostei granițe. Deși fără destinație turistică propriu-zisă, aceste adăposturi au constribuit la dezvoltarea turismului în Bucegi. Primele cabane turistice în adevăratul sens al cuvântului din această zonă au fost inaugurate în anii ’20, dintre care menționăm Casa Peștera, a asociației TCR, inaugurată în 1923, și casa Serghie Popescu, inaugurată în 1928 un loc de o însemnătate deosebită, un am mai târziu fiind aici constituită asociația ADMIR, și cabana Piatra Arsă, construită în 1935 de către Batalionul de Gardă din Sinaia pentru soldații săi. După zbuciumul perioadei comuniste, pe locul acestor cabane istorice funcționează și astăzi adăposturi pentru turiști.

Valea Obârșiei adună firele de apă ce formează râul Ialomița și conduce pașii drumeților, fără mari dificultăți, până în șaua Văii Cerbului, la o aruncătură de băț de vârful Omu. Venind dinspre plaiurile domoale și pastorale ale Obârșiei și aruncând privirea spre hăul Văii Cerbului, spre stâncăria Dosului Coștilei și spre Acele Morarului, constrastul peisagistic poate fi copleșitor. “Noroc” că forfota și zarva sfârșitului de săptămână la vârful Omu te readuce cu picioarele pe pământ și te întrebi, nu fără noimă, cum cabana construită de TCR în 1926 încă mai rezistă asaltului săptămânal. După un scurt popas scăldat de soarele de septembrie la cabana de pe varful Omu, luăm sub bocaci Platoul Bucegilor și trecem pe lângă Sfinx și Babe, revenind la cabana Padina pe Piciorul Babelor, încheind astfel o primă zi de drumeție în Bucegi pentru oaspeții noștri de peste Prut, Cunoaște-ți Țara.

Pestera Ialomiței a atras omul cu secole în urmă, căci, potrivit legendei, Mihnea cel Rău a întemeiat aici primul schit în anul 1509. Astăzi, Pestera Ialomitei este amenajată la standarde europene și, pentru cei veniți pentru prima dată în zonă și nu numai, este un obiectiv ce merită vizitat – ceea ce am făcut și noi. Am urmat apoi Drumul lui Butmăloi de pe Plaiul Cocorei, poteca ce poartă numele legendarului ghid și cabanier al Casei Peștera, ajungând în scurt timp pe Platoul Bucegilor, în zona hotelului Piatra Arsă, un alt loc care, la sfârșit de săptămână, se aseamănă mai mult cu parcarea unei piețe decât cu un colț de munte. Nu putem să nu ne întrebăm de ce autoritățile nu doresc a schimba în vreun fel bâlciul și mizeria locului, amenajarea unei parcări în adevăratul sens al cuvântului și instaurarea unei taxe considerabile pentru cei care doresc să o folosească, alături de amenzi usturătoare pentru cei care preferă iarba Bucegilor sub roți, fiind o posibilă soluție. Din fericire, zarva dispare rapid odată ce ne afundăm în marea de jnepeni și ne lăsăm în jos pe Piciorul Pietrei Arse, spre Poiana Stânii Regale și frumoasa potecă regală ce ne conduce în Sinaia.

În ciuda strângerilor de inimă legate de starea în care se află turismul de masă din Carpații românești, ne-am bucurat de cele două zile petrecute în Bucegi și, mai ales, ne-am bucurat de bucuria celor pe care i-am însoțit spre varful Omu, la Pestera Ialomitei și peste Platoul Bucegilor.