Hornurile Vaii Seci a Caraimanului

La finele săptămânii trecute am revenit pe Valea Seacă a Caraimanului, ieșind de această dată pe firul ei direct spre creștetul muntelui, respectiv pe ceea ce literatura numește Hornurile Vaii Seci, cea mai dificilă porțiune a întregului parcurs al văii.

Valea Seacă a Caraimanului nu este doar cea mai importantă vale de abrupt din muntele devenit celebru prin Monumentul Eroilor, ci și una dintre cele mai lungi văi ale Bucegilor, porțiunea parcursă de montaniarzi întinzându-se pe o diferență de nivel de peste 1100 de metri, urecarea ei reprezentând una dintre cele mai lungi și solicitante ture de carpatism. În ultima noastră incursiune prin aceste locuri, am parcurs doar firul de obârșie al văii, Hornurile Vaii Seci, de altfel cea mai dificilă porțiune a întregului talveg.

Hornurile Vaii Seci reprezintă firul de obârșie a Văii Seci a Caraimanului și poate fi abordat direct, ca o continuare firească a urcușului pe vale, ori din Brâul Portiței. Ascensiunea presupune o solidă experiență de carpatism, respectiv mersul pe văi de abrupt și brâuri, dar și bune abilități de cățărare, săritorile de pe parcursul având pași constanți de grad UIAA IV-/IV, iar Săritoarea Mare, obstacol descris, cu exagerare, ca având 25 de metri, ridicând nivelul până la UIAA V. Dificultatea percepută este, însă, sporită de umezeala, mușchiul și noroiul prezente pe linia directă a săritorilor, variantele ocolitoare (acolo unde sunt posibile) fiind, însă, expuse și supuse unor riscuri pe care noi le considerăm prea mari. Protecțiile mobile sunt, în opinia noastră, necesare pentru o ascensiune sigură.

În tura noastră pe Hornurile Vaii Seci, ne-am bucurat de o splendidă zi de toamnă – care, după prognoze, părea a fi ultima înaintea iernii – si de o ascensiune prin niște locuri de deosebit de frumoase, îmbrăcate în, poate, cea mai frumoasă haină. Nu se cade să spui Caraiman fără zade aprinse! Așadar, într-o echipă bine dimensionată, am urcat Hornurile Vaii Seci, din Brâul Portiței și până în Brâul de sub Streașină, trecând direct fiecare săritoare, cu excepția celei numite a Crucii, aflate, din câte povestește literatura, îmediat în amonte de Brâul lui Rafail – marcat de crucea închinată lui Gică Rafail care, la doar 16 ani, a murit în 1930, căzând pe fețele care ocoleau săritorile firului, accident mediatizat în epocă. Deși nădăjduiam să ne fi bucurat de condiții uscate, având în vedere perioada îndelungată de vreme caldă și stabilă de care s-au bucurat Carpații în ultimele săptămâni, am avut parte la fața locului de caracteristica mâzgă a Caraimanului și de oleacă mușchi, prezente cât să facă lucrurile mai interesante…

Hornurile Vaii Seci au fost parcurse în premieră în 1928 de către ghidul Filică Pascu și Albert Nacht. De atunci și până acum, ele au reprezentat o piatră de încercare pentru montaniarzii români. Ascensiunea de iarnă din 1932, realizată de către echipa lui Nicu Comănescu, zugrăvește cel mai greu traseu din Bucegi, lucru pe care îl putem înțelege în contextul epocii. Totusi, Hornurile au rămas, cel puțin până în anii ’80, un obiectiv redutabil pentru pasionații de carpatism – văi de abrupt și brâuri.

În ceea ce ne privește, ne bucurăm de fiecare ieșire în natură, pe munte, pe trasee istorice ori pe simple poteci, străbătute de sute și mii de ori. Și, cu acest prilej, le mulțumim tuturor celor care ne oferă încrederea lor pentru a străbate împreună munții, întru frumusețe, istorie și companie.

Contraste. Drumeție în Pirin

Săptămâna trecută am fost la drumeție în munții Pirin, zonă protejată în cadrul patrimoniului internațional UNESCO, poate cei mai frumoși, spectaculoși și contrastanți munți ai vecinilor de la sud de Dunăre.

Munții Pirin oferă un relief deosebit de contrastant din punct de vedere geologic și vizual, oferind atât zone de granit, cu largi căldări glaciare, adăpostind 118 lacuri, cât și zone calcaroase, în care stânca atinge duritatea marmurei, cu pereți și creste înguste. Mai mult, munții Pirin adăpostesc cei mai sudici mini-ghețari ai Europei, ascunși sub fețele nordice ale vârfurilor Vihren și Banski Suhodol.

În scurta noastră incursiune în Pirin, ne-am bucurat de două zile de drumeție prin acești munți spectaculoși și diverși. În prima zi am vizitat zona calcaroasă, urcând pe vârful Vihren – cel mai înalt din masiv, cu 2914m – pe o muchie expusă, cu scurte pasaje de cățărare ușoară (scrambling) și am continuat spre vârfurile Kutelo (2908m) și Banski Suhodol (2884m), unite prin faimoasa creastă Koncheto (Căluțul), mai puțin fioroasă decât renumele, având în vedere amenajările. Ziua a doua ne-a purtat pașii spre căldările glaciare și crestele granitice ale văii Banderitza, urcând vârful Muratov (2669m) peste lespezile de granit, mai mult sau mai puțin înclinate, și coborând spre lacurile glaciare, a căror răcoare a fost mai mult decât binevenită după toridul efect al soarelui bulgar.

Pentru cei care își doresc o evadare din spațiul carpatic, munții vecinilor bulgari reprezintă nu doar o simplă alternativă, ci reale posibilități pentru pasionații de drumeție, cățărare, alpinism sau schi de tură. Cu înălțimi de până la 2925m și o infrastructură turistică destul de bine pusă la punct în sezonul cald (o rețea de cabane deschise turiștilor), munții Rila, Pirin și Stara Planina îți pot oferi o experiență montană “în străinătate” fără prea mari bătăi de cap. Noi am spune că, uneori, merită o astfel de schimbare de peisaj și, poate, de mentalitate.

Din capitolul drumeției peste hotare – pentru care echipa noastră are competențe legale oriunde în lume! – în august urmează să mergem în Slovenia, în Alpii Iulieni, și în octombrie în Muntenegru, în masivul Durmitor.

Totodată, îți reamintim că în statele Europei vestice profesiile de ghidare montană sunt reglementate. Astfel, în state precum Franța, Spania, Italia, Elveția, Austria, Slovacia, Slovenia și nu numai, persoanele care însoțesc grupuri comerciale trebuie să fi urmat o pregătire profesională conformă cu standardele UIMLA (pentru drumeție) ori IFMGA/UIAGM (pentru cățarare, via ferrata și alpinism). Așadar, dacă dorești să angajezi serviciile unui ghid, asigură-te că acesta îndeplinește cerințele locale. În caz contrar, în urma unui control “ghidul” tău poate fi arestat, iar vacanța ta încheiată.

Muchia dintre Timbale, Piatra Craiului

Muchia dintre Timbale separă Padina lui Călineț de Valea Podurilor și, privită dinspre nord, este o înșiruire extrem de fotogenică de țancuri, care aruncă hornuri ce par verticale, inaccesibile și… deosebit de atrăgătoare!

În ultimul sfârșit de săptămână am fost în abruptul vestic al Piatrei Craiului, pe o porțiune a Muchiei dintre Timbale, un frumos traseu clasic de cățărare. Am ales ca acces în muchie Vâlcelul Caprelor, care, urmat pe fir, este deosebit de friabil, fiind de preferat ocolirea pe malul drept, în sensul de urcare. Înaintașii interbelici ocoleau prima porțiune a crestei, însă noi am preferat abordarea direct din Șaua Caprelor, căutând zone cu cățărare ușoară și posibilități bune de asigurare, cu protecții naturale, la țancuri sau clepsidre, sau mobile (nuci și friend-uri). Pasul traseului urmat de noi a fost o zonă surplombată și friabilă, gradul estimat fiind de V/V+; depășirea acestui pasaj a necesitat atenție din partea capului de coardă. După câteva momente de relaxare pe tăpșanul înierbat al primului vârf din Muchia dintre Timbale, am coborât spre firul secundar al Văii Podurilor, ajungând în prag de apus în zona mediană a văii, înainte de traversarea spre Amfiteatrul Colților Gemeni. Mai departe, hățașul Brâului de Mijloc ne-a condus spre zona Termopile, de unde am coborât spre Plaiul Foii.

Am petrecut o zi minunată în abruptul vestic al Pietrei Craiului, cu zone de carpatism și cățărare diversă, prin locuri puțin umblate de oameni și unghiuri inedite spre crestele din jur.