Braul Mare al Costilei la început de iarnă

După o primă trântă cu prima zăpadă căzută în Carpați odată cu incursiunea pe Creasta Vârtopelului din munții Făgărașului, am gustat primele semne serioase ale iernii din Bucegi într-o tură pe Braul Mare al Coștilei, aflat între două anotimpuri.

Dacă la ultima incursiune pe Braul Mare am avut parte de o zi minunată de toamnă, de această dată ne-am bucurat de o zi superbă de… ei bine, vă lăsăm pe voi să ghiciți, căci, pentru noi, a fost o plimbare între două anotimpuri. Fețele sudice, însorite și, în cea mai mare parte, lipsite de zăpadă, au contrastat puternic cu cele nordice, reci și cu însemnate depozite de zăpadă. În aceste condiții, chiar dacă zăpada nu era înghețată și prezența gheții în zonele parcurse era nesemnificativă, am folosit colțarii pentru o deplasare sigură pe iarba uscată a finalului de toamnă.

După parcurgerea Brâului Mare din Valea Albă și până la Valea Mălinului, am continuat pe firul acesteia până spre Brâul de Sus. Am urmat una dintre ramurile superioare ale acestuia, care, fără prea mare viitor, ne-a livrat într-un fir al Urzicii, pe care am ieșit lesnicios în marginea platoului.

Odată cu căderea primelor zăpezi care vor dăinui peste iarnă în Carpații românești, sezonul turelor de carpatism se apropie, ușor, de final. În curând vom începe turele de alpinism și drumeție de iarnă, pe rachete de zapadă, precum și activitățile educaționale specifice sezonului alb.

Valea Malinului și Brâul Mare al Coștilei

Valea Malinului, cu al său fir lung, care străbate un ținut stâncos și sălbatic, a reprezentat o atracție pentru mergători încă de la începutul secolului trecut, înaintea Primului Război. Primele marcaje turistice au fost realizate în acea perioadă de către Niculae Butmăloi, călăuză de seamă în Bucegi din acei ani anteriori Marelui Război.

Pe Valea Malinului am urcat și noi în urmă cu câteva zile, trecând fiecare săritoare, bucurându-ne de o minunată zi de vară tărzie la început de răpciune. Începând cu intrarea în vale, la confluența cu Valea Colților, și până în Poiana Lespezilor, unde Valea Malinului primește firul larg al Văii Scorușilor, ascensiunea noastră a fost în umbră, nu de puține ori simțind adânca mușcătură a toamnei. Mai sus, dincolo de semnele civilizației umane tot mai prezente în vale, sub forma zecilor de conserve ruginite, felurite table și cauciucuri de camion, soarele azvârlit-a țoalele de pe noi, căci în Brâul Mare al Coștilei am ajuns bine încălziți și transpirați. Trecerea spre Brâul Mare din Valea Malinului, unde hățașul brâului acuză o discontinuitate, am făcut-o cu ajutorul cablului montat în stânca friabilă. În continuare, am luat Brâul Mare al Coștilei sub pași, căscând ochii la toate frumusețile din jur și țesând o sumedenie de planuri viitoare. Creasta Mălinului, cu silueta aeriană a Dintelui dintre Colți, a făcut ocheade și de această dată și tare mi-e că nu va trece mult până ce-i vom călca din nou pragul. Trecerea Văii Urzicii s-a arătat mai puțin fioroasă decât părea de la depărtare, iar Valea Caprelor a trecut pe nesimțite pe sub bocanci, fără a-și arăta vreun locuitor încornorat și acrobat. În fine, hățașul ciobănesc al Văii Priponului ne-a dus până în poteca Văii Cerbului, unde incursiunea în abruptul Coștilei ia sfârșit.

Turele de carpatism în Bucegi, precum urcarea pe Valea Malinului, sunt un minunat prilej de a descoperi și alte zone, înafara potecilor de drumeție, locuri prin care s-a scris istoria turismului din vechiul Regat, locuri de un pitoresc deosebit și spectaculos.