Valcelul cu Fereastra iarna

Deși la poale de munte primăvara își arată deja primele semne, pe creste încă domnește iarna și nu va pleca prea repede. În aceste zile am fost în Piatra Craiului, unde am revăzut locurile vizitate la sfârșit de toamnă și am urcat Vâlcelul cu Fereastră iarna, cu multă zăpadă și un scurt pasaj de cățărare mixtă.

Vâlcelul cu Fereastră este un afluent al Padinei lui Râie și este frecvent parcurs pe timp de vară, fiind un traseu popular de carpatism. Iarna, cu zăpadă, gheață și stâncă, întreaga Piatra Craiului devine o arenă de alpinism; Valcelul cu Fereastra iarna este un traseu de alpinism cu panta medie de 40 de grade și grad F+, M2/3, în funcție de condiții.

Urcând printre ghiocei și primele brândușe, ajungem în zona fostei cabane Ascunse urcând pe la Malul Galben. Muchia dintre Țimbale arată grozav îmbrăcată în alb, însă pornim în direcție opusă și, în câteva minute, suntem la intrarea în vâlcel, de care ne desparte un depozit de zăpadă prin care ne croim cu greu drum. Prima săritoare este parțial descoperită și o depășim prin câteva mișcări frumoase. În continuare, avem doar alb, mult alb, căci zăpada este mare și înaintarea este anevoioasă. Pentru a evita un alt depozit alegem o zonă cu stâncă și gheață, moment în care coarda iese din rucsac pentru asigurarea coechipierilor. Până la fereastră ne mai despart minute bune de înot în marea albă, însă satisfacția este maximă. În vâlcelul vecin, Vâlcelul cu Smârdar, pătrundem doar cât să atingem firul și să evaluăm condițiile, după care revenim pe același drum pe care am urcat.

Am petrecut o zi frumoasă în Piatra Craiului unde am urcat Valcelul cu Fereastra iarna și care am avut parte de multă zăpadă, pe un munte doar pentru noi.