creasta morarului

Alpinism în Creasta Morarului

Săptămâna trecută am fost din nou în munții Bucegi, unde am parcurs o scurtă porțiune din Creasta Morarului, cu traversarea Acului Mare, cu urcare și coborâre pe două dintre văile de abrupt ale acestui munte.

Pornind odată cu zorii din Bușteni, am urcat Valea Bujorilor pe o zăpadă bună, printre urmele avalanșelor de topire din ultima perioadă și, după o urcare de căteva ore, am ajuns în creasta Morarului, în dreptul Brâului Mare. De o deosebită frumusețe, locul îndeamnă la popas și admirat văile nordice ale Coștilei, atât de frumos conturate în această perioadă. Privirile ne-au fost atrase în special de Valea Țapului și Colțul Mălinului, locuri prin care sperăm să revenim în curând. Am continuat urcarea spre Creasta Ascuțită, alegând cu grijă cel mai bun traseu printre peticele măricele de zăpadă umezită, ajungând curând la baza Acului Mare, în locul unde Brâul Acelor, poate cel mai spectaculos brâu al Bucegilor, întâlnește Creasta Morarului. Punctat de o cornișă măricică la obârșia Văii Poienii, continuată cu o zonă considerabilă acoperită de zăpadă, depășirea acestui loc a necesitat o traversare expusă și o scurtă porțiune de cățărare mixtă, în condițiile stâncii friabile și terenului vegetal înclinat și instabil al primului dintre Acele Morarului. Pentru traversarea Acului Mare am păstrat colțarii în picioare, utili pentru zonele în care zăpada încă era prezentă. Ne-am retras spre vale pe Râpa Mare, o variantă nu foarte facilă pentru coborâre, având în vedere panta accentuată din zona superioară, însă mult mai sigură decât traversarea zonelor cu plăci de vânt de la baza Degetului Roșu și până la intrarea spre Acul Crucii, unde câteva fracturi recente îndemnau la prudență. Zăpada a fost bună pentru coborâre, ajungând pe înserat în Poiana Morarului.

O tură de alpinism de nivel mediu (PD+, II+, M2), incursiunea pe creasta Morarului cu traversarea Acului Mare a avut toate ingredientele unei zile frumoase: urcare pe zăpadă, pasaje de cățărare mixtă, rapeluri și descățărare pe gheață, toate în decorul superb al Bucegilor încărcați de zăpadă.

Râpa Mare a fost parcursă în premieră pe timp de vară de către frații Țiteica în anii ’20; pe timp de iarnă, în funcție de condițiile întâlnite, ascensiunea ei poate fi destul de dificilă. De asemenea, tot în urmă cu un veac, Bucura Dumbravă descrie traversarea Acului Mare, pe care îl compară cu spinarea unui colos antediluvian și una dintre cele mai frumoase urcări ale Bucegilor.

În perioada imediat următoare, ghizii noștri organizează ture de drumeție, alpinism și cățărare, fie deja programate, fie la cerere.

Braul Acelor spre Acele Morarului

Braul Acelor din Morar, în înfăptuirea sa nordică, este, probabil, cel mai frumos drum spre Acele Morarului. Străbătând zone de o rară sălbăticie, Braul Acelor este o frumoasă alternativă la prea-bătutul, de om și soare, al drumului prin versantul sudic al muntelui, pe Brâul Mare.

Față de ultima incursiune pe Acele Morarului, zilele trecute am urcat Valea Morarului, plecând dis-de-dimineață din Bușteni. După depășirea canionului, am prins hățașul brâului și, curând, ni s-a dezvăluit grandiosul peisaj al versantului nordic al Morarului. Braul Acelor se strecoară cu eleganță pe la baza fiecăruia dintre Ace, care, din aceste locuri își dezvăluie adevărata personalitate – sunt creste, cu orientare nord-sud pentru Acul de Sus, Acul Crucii și Degetul Roșu și est-vest pentru Acul Mare. Numai privite de jos, din Poiana Morarului, ele apar ca niște ace ce parcă înmpung bolta cerească.

Drumul pe creastă nu a fost, în sine, prea diferit de precedentul, urcând și trecând pe rând fiecare dintre Acele Morarului. După Acul de Sus, unde ne-am îngăduit un răgaz de trosnit oasele la soare și unde am făcut un mic ocol până pe creștetul său, am cotit spre nord, spre Valea Morarului, pe Brâul Ciobănesc ce coboară alene până la capătul căldării de mijloc a văii glaciare. De aici și până în Bușteni am mai scurs vreo două ceasuri, pe drumul cunoscut. Ah, ne-am oprit de câteva ori să căscăm gura la caprele negre ce-și făceau siesta la câțiva pași de noi, lipsite de orice urmă de sfială.

Acele Morarului sunt printre locurile din Bucegi unde revenim an de an cu același drag, iar Braul Acelor, ramura sa nordică, este cel mai frumos drum care ajunge la baza lor. Îl preferăm mai ales la sfârșitul verii, când orice urmă de zăpadă va fi disparut din locurile umbroase, ca alternativă la urcușul pantelor de iarbă ale sudicului Brâu Mare, neplăcute mai ales sub un soare dogoritor.

Acele Morarului într-o zi de vară

Multe s-au povestit despre Acele Morarului și pe bună dreptate: este unul dintre cele mai spectaculoase și aeriene trasee din munții Bucegi. Silueta lor este vizibilă de la mare depărtare, chiar dacă ești la o plimbare pe platou sau în spatele volanului pe aglomerata șosea națională.

Revenim cu drag în fiecare an pe Creasta Morarului, în urmă cu câteva zile traversând Acele Morarului pentru prima dată în acest an. Am urcat pe Brâul Mare al Morarului și am continuat pe creastă spre Creasta Ascuțită, zone care, în această perioadă, sunt niște adevărate grădini suspendate, pline de mii de flori ce te încântă la fiecare pas. Am traversat coama îngustă a Acului Mare și am urcat, pe rând, Degetul Roșu, Acul Crucii și Acul de Sus. Am revenit în poteca turistică urmând brâurile sudice ale Morarului, o variantă care, dacă este bine cunoscută, nu consumă mai mult de un ceas.

Primii care au ajuns în zona Acelor Morarului au fost sașii brașoveni, care în ani anteriori Primului Război Mondial denumeau Degetul Prelungit (Acul Crucii) Kronen Turm, “Turnul coroanei”. În anii ’20, Bucura Dumbravă descrie o ascensiune pe Dintele Mare, fiind prima femeie care traversează îngusta sa creastă, comparând-o cu spinarea unui colos antedilivuan; tot ea dă și denumirea Degetului Roșu, care privit dinspre Acul Mare are unele accente cărămizii. Frații Radu și Șerban Țiteica explorează în detaliu zona Acelor Morarului, asemuirea cu vestitele Aiguilles de Chamonix fiind făcută pentru copleșitoarea priveliște din nordica Poiană a Morarului. Acul Crucii își capătă denumirea în 1929, când pe creștetul său se montează o cruce în memoria lui Niki Alexandrescu, pasionat de abrupt din cadrul Turing Clubului României și mort în toamna precedentă (ulterior, în 1932, o altă cruce cu aceeași semnificație este instalată pe Creasta Morarului, în amonte de Ace). Actuala cruce de pe Acul Crucii datează din 1983, cea inițială fiind distrusă, se pare, de un fulger.

Fără a fi de o dificultate ridicată din punct de vedere tehnic, traversarea Acelor Morarului necesită o foarte bună condiție fizică, o minimă experiență în manevrele de coardă și rapel și, un aspect important, capacitatea de a traversa fără probleme zone expuse, parțial înierbate, cu posibilități minime de protecție. Ghizii noștri organzează periodic ture pe Acele Morarului și te rugăm să ne contactezi dacă ești interesat și să urmărești pagina noastră de facebook.

Redescoperă natura alături de noi

Facebook Instagram Youtube Envelope

Gradele de dificultate

Termeni și Condiții

Parteneri și afilieri