Din nou pe Acele Morarului

Să pășesți pe Acele Morarului, cu zvelta lor siluetă vizibilă de la mare depărtare, este unul dintre traseele emblematice ale Bucegilor, dorite de orice iubitor de munte care visează să descopere lumea ascunsă dincolo de poteci.

În urmă cu câteva zile am fost din nou pe Acele Morarului, într-o frumoasă tură de carpatism și cățărare, pe urmele vechilor bucegiști, deopotrivă sași brașoveni sau regățeni, din urmă cu un secol.

Acul Mare, Degetul Roșu, Acul Crucii și Acul de Sus fascinează privitorul nu doar aflat în drum spre vârful Omu, peste platou, ci și aflat în spatele volanului, la Predeal sau prin Țara Bârsei. Cele patru creste – căci creste sunt – au fost asemuite cu mult mai cunoscutele Aiguilles din Chamonix și, peste ani, au devenit obiect de fascinație pentru iubitorii de munte. Încă de la primele parcurgeri documentate, de la Bucura Dumbravă și sașii brașoveni, și până în zilele noastre, Acele Morarului fascinează imaginația oricărui iubitor de munte din România și nu numai.

O tură pe care o organizăm în fiecare an de câteva ori, am parcurs Acele Morarului pentru prima oară în acest sezon în două echipe, alături de colegii de la Alpine-Challenge, reușind, în urma experienței cumulate a ghizilor noștri un tip foarte bun pentru o tură complexă, lungă și solicitantă fizic.

Dacă dorești să parcurgi Acele Morarului alături de echipa noastră, dă-ne de știre. Chiar dacă nu ai încă experiența necesară sau nu ești pregătit fizic, cu siguranță vor găsi rețeta potrivită pentru a-ți îndeplini visul cât mai curând!

Braul Acelor spre Acele Morarului

Braul Acelor din Morar, în înfăptuirea sa nordică, este, probabil, cel mai frumos drum spre Acele Morarului. Străbătând zone de o rară sălbăticie, Braul Acelor este o frumoasă alternativă la prea-bătutul, de om și soare, al drumului prin versantul sudic al muntelui, pe Brâul Mare.

Față de ultima incursiune pe Acele Morarului, zilele trecute am urcat Valea Morarului, plecând dis-de-dimineață din Bușteni. După depășirea canionului, am prins hățașul brâului și, curând, ni s-a dezvăluit grandiosul peisaj al versantului nordic al Morarului. Braul Acelor se strecoară cu eleganță pe la baza fiecăruia dintre Ace, care, din aceste locuri își dezvăluie adevărata personalitate – sunt creste, cu orientare nord-sud pentru Acul de Sus, Acul Crucii și Degetul Roșu și est-vest pentru Acul Mare. Numai privite de jos, din Poiana Morarului, ele apar ca niște ace ce parcă înmpung bolta cerească.

Drumul pe creastă nu a fost, în sine, prea diferit de precedentul, urcând și trecând pe rând fiecare dintre Acele Morarului. După Acul de Sus, unde ne-am îngăduit un răgaz de trosnit oasele la soare și unde am făcut un mic ocol până pe creștetul său, am cotit spre nord, spre Valea Morarului, pe Brâul Ciobănesc ce coboară alene până la capătul căldării de mijloc a văii glaciare. De aici și până în Bușteni am mai scurs vreo două ceasuri, pe drumul cunoscut. Ah, ne-am oprit de câteva ori să căscăm gura la caprele negre ce-și făceau siesta la câțiva pași de noi, lipsite de orice urmă de sfială.

Acele Morarului sunt printre locurile din Bucegi unde revenim an de an cu același drag, iar Braul Acelor, ramura sa nordică, este cel mai frumos drum care ajunge la baza lor. Îl preferăm mai ales la sfârșitul verii, când orice urmă de zăpadă va fi disparut din locurile umbroase, ca alternativă la urcușul pantelor de iarbă ale sudicului Brâu Mare, neplăcute mai ales sub un soare dogoritor.

Acele Morarului într-o zi de vară

Multe s-au povestit despre Acele Morarului și pe bună dreptate: este unul dintre cele mai spectaculoase și aeriene trasee din munții Bucegi. Silueta lor este vizibilă de la mare depărtare, chiar dacă ești la o plimbare pe platou sau în spatele volanului pe aglomerata șosea națională.

Revenim cu drag în fiecare an pe Creasta Morarului, în urmă cu câteva zile traversând Acele Morarului pentru prima dată în acest an. Am urcat pe Brâul Mare al Morarului și am continuat pe creastă spre Creasta Ascuțită, zone care, în această perioadă, sunt niște adevărate grădini suspendate, pline de mii de flori ce te încântă la fiecare pas. Am traversat coama îngustă a Acului Mare și am urcat, pe rând, Degetul Roșu, Acul Crucii și Acul de Sus. Am revenit în poteca turistică urmând brâurile sudice ale Morarului, o variantă care, dacă este bine cunoscută, nu consumă mai mult de un ceas.

Primii care au ajuns în zona Acelor Morarului au fost sașii brașoveni, care în ani anteriori Primului Război Mondial denumeau Degetul Prelungit (Acul Crucii) Kronen Turm, “Turnul coroanei”. În anii ’20, Bucura Dumbravă descrie o ascensiune pe Dintele Mare, fiind prima femeie care traversează îngusta sa creastă, comparând-o cu spinarea unui colos antedilivuan; tot ea dă și denumirea Degetului Roșu, care privit dinspre Acul Mare are unele accente cărămizii. Frații Radu și Șerban Țiteica explorează în detaliu zona Acelor Morarului, asemuirea cu vestitele Aiguilles de Chamonix fiind făcută pentru copleșitoarea priveliște din nordica Poiană a Morarului. Acul Crucii își capătă denumirea în 1929, când pe creștetul său se montează o cruce în memoria lui Niki Alexandrescu, pasionat de abrupt din cadrul Turing Clubului României și mort în toamna precedentă (ulterior, în 1932, o altă cruce cu aceeași semnificație este instalată pe Creasta Morarului, în amonte de Ace). Actuala cruce de pe Acul Crucii datează din 1983, cea inițială fiind distrusă, se pare, de un fulger.

Fără a fi de o dificultate ridicată din punct de vedere tehnic, traversarea Acelor Morarului necesită o foarte bună condiție fizică, o minimă experiență în manevrele de coardă și rapel și, un aspect important, capacitatea de a traversa fără probleme zone expuse, parțial înierbate, cu posibilități minime de protecție. Ghizii noștri organzează periodic ture pe Acele Morarului și te rugăm să ne contactezi dacă ești interesat și să urmărești pagina noastră de facebook.