Farmec în Fundatura Ponorului

Fundatura Ponorului, un loc de basm numit adesea și Palma lui Dumnezeu datorită frumuseții sale, ne-a fost gazdă pentru câteva zile în această primăvară, într-o frumoasă tură de drumeție în munții Șureanu.

Depresiune carstică de tip uvală, Fundatura Ponorului este rezultatul acțiunii apelor Ponorului, un curs de apă meandrat pe aproximativ 9km și care “dispare” în subteran la capătul sudic al Fundăturii, apărând apoi în peștera Șura Mare. Cu o suprafață aproape complet plată, înconjurată de dealuri înalte și martori de eroziune, Fundatura Ponorului nu este spectaculoasă doar prin cadrul natural, ci și prin cel antropic. Folosită sezonier de către localnici pentru păstorit, Fundatura este gazda mai multor sălașe și este unul dintre locurile din Carpați unde activitatea umană se împletește armonios cu natura și un loc în care trecerea timpului pare că nu are niciun efect, tradițiile și chiar vorba fiind neschimbate de amar de vreme.

Am ajuns în Fundatura cu vreun ceas înainte de apus, pe drum fiind stropiți de câțiva stropi de vară, parcă numai buni să spele căldura orașului. Odată instalată tabăra multicoloră de corturi, ne bucurăm de culorile apusului strecurate printre norii care-acum se împrăștie, lăsând loc unei lumini calde și blânde. Focul de tabără a jucat vesel în vatră – ba chiar câteva scântei îndrăznețe au găsit de cuviință să pârlească niște țoale – iar peste noapte a plouat serios, cu tunete și fulgere. Fenomenul Gloria este vedeta dimineții, la fel cum este și ceața care acum se risipește printre sălașe și căpițele care au rămas peste iarnă.

Ne-am petrecut a doua zi într-o frumoasă plimbare pe culmile din jur, trecând printre alte sălașe, printre herghelii de cai frumoși și privind spre depărtările Retezatului, Vâlcanului și Parângului. La fiecare pas suntem copleșiți de frumosul care ne înconjoară și nu este greu să ne imaginăm de ce vechii daci au ales să-și clădească statul nu departe de aceste locuri. Încheiem ziua cu o strașnică porție de mămăligă cu caș, nu înainte de a admira Fundătura în culorile unui nou apus plin de culoare.

Țâșnind din sacul de dormit în primele ore ale dimineții, am așteptat ca primele raze care ajung în Fundătură să spargă ceața, moment în care fenomenul Gloria și spectacolul au reapărut. Tabăra odată strânsă, coborâm spre vale și spre Cheile Băniței și Peștera Bolii, două obiective accesibile și populare ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, însă nu lipsite de spectaculozitate.

Fundatura Ponorului s-a dovedit, încă o dată, unul dintre colțurile de Rai ale Carpaților, atât prin frumusețea naturală, cât și prin frumusețea adusă de om, care a reușit să oprească timpul și să-și impletească viața cu natura într-un mod frumos, firesc și echilibrat.

Varful Omu, Pestera Ialomitei și Piciorul Pietrei Arse

În urmă cu câteva zile am fost în zona centrală a Bucegilor, într-o drumeție spre varful Omu, plecând de la Peștera și urmând Valea Obârșiei, o frumoasă vale glaciară. În ziua următoare, după ce am vizitat Pestera Ialomitei, am coborât în Sinaia pe Piciorul Pietrei Arse.

Turismul montan în zona Văii Ialomiței în Bucegi are o vechime considerabilă, primele case de adăpost pentru turiști fiind chiliile schitului, stațiile funicularului fraților Schiel și chiar pichetele unor grăniceri ai fostei granițe. Deși fără destinație turistică propriu-zisă, aceste adăposturi au constribuit la dezvoltarea turismului în Bucegi. Primele cabane turistice în adevăratul sens al cuvântului din această zonă au fost inaugurate în anii ’20, dintre care menționăm Casa Peștera, a asociației TCR, inaugurată în 1923, și casa Serghie Popescu, inaugurată în 1928 un loc de o însemnătate deosebită, un am mai târziu fiind aici constituită asociația ADMIR, și cabana Piatra Arsă, construită în 1935 de către Batalionul de Gardă din Sinaia pentru soldații săi. După zbuciumul perioadei comuniste, pe locul acestor cabane istorice funcționează și astăzi adăposturi pentru turiști.

Valea Obârșiei adună firele de apă ce formează râul Ialomița și conduce pașii drumeților, fără mari dificultăți, până în șaua Văii Cerbului, la o aruncătură de băț de vârful Omu. Venind dinspre plaiurile domoale și pastorale ale Obârșiei și aruncând privirea spre hăul Văii Cerbului, spre stâncăria Dosului Coștilei și spre Acele Morarului, constrastul peisagistic poate fi copleșitor. “Noroc” că forfota și zarva sfârșitului de săptămână la vârful Omu te readuce cu picioarele pe pământ și te întrebi, nu fără noimă, cum cabana construită de TCR în 1926 încă mai rezistă asaltului săptămânal. După un scurt popas scăldat de soarele de septembrie la cabana de pe varful Omu, luăm sub bocaci Platoul Bucegilor și trecem pe lângă Sfinx și Babe, revenind la cabana Padina pe Piciorul Babelor, încheind astfel o primă zi de drumeție în Bucegi pentru oaspeții noștri de peste Prut, Cunoaște-ți Țara.

Pestera Ialomiței a atras omul cu secole în urmă, căci, potrivit legendei, Mihnea cel Rău a întemeiat aici primul schit în anul 1509. Astăzi, Pestera Ialomitei este amenajată la standarde europene și, pentru cei veniți pentru prima dată în zonă și nu numai, este un obiectiv ce merită vizitat – ceea ce am făcut și noi. Am urmat apoi Drumul lui Butmăloi de pe Plaiul Cocorei, poteca ce poartă numele legendarului ghid și cabanier al Casei Peștera, ajungând în scurt timp pe Platoul Bucegilor, în zona hotelului Piatra Arsă, un alt loc care, la sfârșit de săptămână, se aseamănă mai mult cu parcarea unei piețe decât cu un colț de munte. Nu putem să nu ne întrebăm de ce autoritățile nu doresc a schimba în vreun fel bâlciul și mizeria locului, amenajarea unei parcări în adevăratul sens al cuvântului și instaurarea unei taxe considerabile pentru cei care doresc să o folosească, alături de amenzi usturătoare pentru cei care preferă iarba Bucegilor sub roți, fiind o posibilă soluție. Din fericire, zarva dispare rapid odată ce ne afundăm în marea de jnepeni și ne lăsăm în jos pe Piciorul Pietrei Arse, spre Poiana Stânii Regale și frumoasa potecă regală ce ne conduce în Sinaia.

În ciuda strângerilor de inimă legate de starea în care se află turismul de masă din Carpații românești, ne-am bucurat de cele două zile petrecute în Bucegi și, mai ales, ne-am bucurat de bucuria celor pe care i-am însoțit spre varful Omu, la Pestera Ialomitei și peste Platoul Bucegilor.

Creste și lacuri, drumeție în munții Parang

În acest sfârșit de săptămână am fost în munții Parâng, într-o drumeție de trei zile în zona nordică a masivului, în care am vizitat câteva dintre crestele și lacurile glaciare din jurul celui mai înalt vârf, Parângul Mare.

Pe parcursul celor trei zile de drumeție, alături de Ilinca Stoenică de la Munțomama, am străbătut la pas mai multe căldări glaciare, pline cu lacuri, precum Zănoaga Stânei, Roșiile, Mândra, lacul Verde și Cârja, dar și creste desprinse din vârfurile înalte, precum muchia Pontul Roșu, muchia Slivei și Custura Cârjei. În drum spre căldarea Roșiile am trecut pe la refugiul Agățat, o colibă ridicată pe creștetul unui bolovan cărat de ghețarii mileniilor apuse și întreținut de montaniarzii zonei. Frumoasa căldare Roșiile este una dintre cele mai importante căi de acces în zona nordică a munților Parang, cu cabana Groapa Seacă ca bază de plecare. Cu bagaj mic, am urcat muchia Pontul Roșu, o muchie deosebit de pitorească, ce oferă priveliști inedite spre lacurile din jur, ajungând pe vârful Parângul Mare odată cu stropii scuturați de coada unui nor. Spre seară am montat corturile malul lacului Zănoaga Stânei, cu apa limpede și neclintită ca o oglindă.

În ziua următoare am traversat culmea Slivei, urcând pe o potecă ciobănească și coborând pe un brâu înierbat și prin grohotișul căldării glaciare vecine, ajungând în cele din urmă pe malul lacului Verde. Cu sclipiri de smarald în lumina soarelui, lacul Verde este o adevărată bijuterie bine ascunsă într-o mare de jnepeni. În fine, Custura Cârjei, frumoasa creastă dintre vârfurile Cârja și Mija, a rămas pentru altă dată, tunetele și norii care s-au încruntat odată de ajungeam sub vârful Mija îndemnându-ne la coborâre spre tabăra de corturi.

Cei mai stâncoși munți dintre Retezat și munții Făgărașului, împletind unele caracteristici ale acestora, munții Parang ascund comori ce așteaptă să fie găsite de iubitorii de drumeție, oferind frumuseți pentru fiecare dintre aceștia.