Incursiune în Valcelul Claii Mici și Vârful Grecului

În aceste zile am făcut o scurtă incursiune în abruptul Jepilor Mici, terminată, într-un mod cu totul inedit, în munții Dihamului, pe pitorescul vârf al Grecului.

Valcelul Claii Mici este un afluent al Văii Jepilor încadrat între Claia Mică, la sud, și frumoasa Creasta cu Zâmbri, la nord. O bună destinație pe timp de vară pentru carpatism, Vâlcelul Clăii Mici oferă pasionaților de alpinism un parcurs ușor pe timp de iarnă – F, facile – bineînțeles, în condițiile potrivite. Intrarea noastră pe vale s-a făcut sub bune auspicii, însă, în zona mediană a văii, straturile de zăpadă insuficient stabilizate, cu dizlocări la forțe mici, ne-au determinat să luăm decizia de a ne întoarce pe același drum. Am putut admira însă pe îndelete Colțul Berbecului și zona spectaculoasă a peretelui estic al Crestei cu Zâmbri, ale cărui trasee de cățărare, trei la număr, sunt prea puțin cunoscute astăzi.

Se impune o precizare de ordin toponimic – unii autori, precum N. Dimitriu și E. Cristea și, mai târziu, W. Kargel, numesc acest fir “Vâlcelul Clăiței”, din cauza confuziei între Clăiță și Claia Mică. Nestor Urechia, înaintaș al celor menționați, identifică însă Clăițele în faldurile rochiei cu brazi a Clăii Mari. Din acest considerent, preferăm să denumim acest fir de vale drept Valcelul Claii Mici.

Chiar dacă Valcelul Claii Mici nu ne-a oferit – de data aceasta – un parcurs sigur, o zi petrecută în natură este o zi câștigată, și ne îndreptăm spre Muchia Lungă și vârful Grecului, într-o plimbare plăcută prin pădurea de fag, terminată într-o zonă cu o minuată priveliște spre întregul abrupt prahovean. Muchia Lungă este parte a fostei linii de graniță dintre vechiul regat și imperiul Austro-Ungar și a fost scena unor sângeroase batălii ale Primului Război Mondial, în toamna anului 1916. O cruce datând din anii imediat următori războiului, găsită în urmă cu câțiva ani de către un localnic iubitor al muntelui și al istoriei, este mărturie a acestor evenimente, în jurul ei fiind o mulțime de obiecte din acea perioadă: bucăți de obuze, gamele, lopeți militare și multe altele.

Am coborât la lumina lunii.

Valea Podurilor în miez de toamnă

În urmă cu câteva zile, pașii ni s-au plimbat prin Piatra Craiului și am urcat Valea Podurilor, într-o tură de carpatism și drumeție în culori de toamnă.

Valea Podurilor este o vale de abrupt cuprinsă între Muchia dintre Țimbale, pe o parte, și Creasta Colților Gemeni și Muchia Țimbalului Mic, pe de alta. Evitându-se firul imediat deasupra Brâului de Mijloc, Valea Podurilor se abordeaza în mod obișnuit printr-un ocol pe maluri și continuă până în creastă, împărțindu-se la un moment dat în două fire; dificultatea nu depășește astfel gradul IV în cățărare.

Varianta preferată de noi pentru a intra în fir a fost printr-o strungă a Amfiteatrului Colților Gemeni și apoi pe hățașul întins pe sub muchia de delimitează în acest punct Valea Podurilor. Coborâm în fir după depășirea unei mici săritori cu prize spălate și, după câteva praguri elementare, urcăm cel mai mare obstacol al zilei, Săritoarea cu Alveole. Nu departe, Țancul Ascuțit desparte Valea Podurilor în două fire, noi urmând firul din dreapta, cel principal. Admirăm silueta Colților Gemeni și ne aducem aminte de primele incursiuni interbelice în aceste locuri și ne continuăm urcușul. După alte câteva săritori, unde coarda iese încă o dată din rucsac, ajungem în zona de grohotiș a văii, care ne conduce până spre creastă… sau până în hățașul Brâului de Sus, care ne conduce și Șaua Hornului N și Muchia dintre Țimbale. Această mică supriză a turei a fost apreciată de toți, parcurgerea porțiunii finale a muchiei fiind infinit mai plăcută bocancilor decât marea de grohotiș din porțiunea finală a Văii Podurilor.

Pauza de masă din creastă este scurtată de ploaie, ale cărei picături ne vor însoți până pe Vârful Ascuțit, la coborârea prin noroiul Padinilor Frumoase și până dincolo de cabana Curmătura, tocmai în Poiana Zănoaga. Încheiem astfel o zi de toamnă în abruptul vestic al Pietrei Craiului, în care am parcurs Valea Podurilor și porțiunea superioară a Muchiei dintre Țimbale, o tură care, sperăm noi, a sporit cunoștințele de geografie ale zonei și a deschis apetitul pentru carpatism pentru cei care ne-au însoțit.