Valea Tapului și Hornul Ascuns, cățărare în Bucegi

În acest sfârșit de săptămână, pe vreme umeda, am fost în zona nordică a Coștilei și am urcat Valea Tapului și Hornul Ascuns, unul dintre traseele care conduc spre Creasta Mălinului din munții Bucegi.

După o atentă verificare a prognozelor meteorologice anunțate pentru Bucegi, răcoarea dimineții de toamnă care ne întâmpină în Bușteni ne dă ghes pe poteca munticelului. Pădurea este îmbibată cu apă și ceața se ascunde misterios printre copaci. Primii stropi ne prind din urmă prin Poiana Coștilei și ne ascundem de ei sub câte-un fag mai sănătos, preț de câteva momente de chibzuială. Valea Tapului, una dintre văile de abrupt din nordul Coștilei, este una dintre acele văi care, pe vreme umedă, le are pe vino ‘ncoa sau… du-te-n ‘colo, după gusturile fiecăruia. Mai sus, spre gura văii, vegetația de junglă pare mai deasă ca niciodată, iar ceața ascunde reperele de orientare. Într-un final ajungem pe Valea Tapului, după obișnuita ocolire a săritorii de la intrare. Numită de Nicolae Gelepeanu Valea Largă, Valea Tapului a rămas cunoscută după denumirea pusă de Mihai Haret, înaintaș al începutului de secol XX și important personaj în turism montan timpuriu din vechiul regat, însă nu lipsit de controverse, fiind un veritabil Münchhausen al Bucegilor. Valea Tapului este, așa cum o indică denumirea lui Gelepeanu, o vale deschisă, cu coastele largi și firul adâncit între lespezi căzute, urcarea făcându-se preponderent utilizând aderența stâncii. Dacă pe vreme uscată Valea Tapului nu pune mari probleme celor care doresc a o urca (UIAA IV), umezeala condimentează urcușul și timpul scurs până la traversarea spre Valea Seacă a Coștilei e mai lung decât ne-am fi dorit. Din Valea Tapului ieșim spre Creasta Frumoasă sau Creasta Viilor Senzații, așa cum a numit-o același Mihai Haret și a popularizat-o în ghidurile sale Walter Kargel, și ne îngăduim un mic popas în zona de traversare spre megieșa Valea Seacă a Coștilei. Locul este deosebit, iar cețurile care, în sfârșit, se ridică în jurul nostru, nu fac decât să sublinieze senzaționalul. Continuăm pe Creasta Frumoasă preț de câteva zeci de metri în sus și traversăm în firul Văii Seci unde deslușim printre aburii ridicați din vale Colțul Mălinului, care aruncă fața sa nordică spre obârșia văii.

Cum ora este prea înaintată pentru a parcurge Creasta Mălinului așa cum a fost ea parcursă de grupul lui Nae Dimitriu la 1935, ne îndreptăm pașii spre Hornul Ascuns, parcurs în premieră în 1934 de către același Dimitriu și recent recondiționat cu ancore mecanice în regrupări. Cel mai ușor dintre traseele nordice ale Colțului Mălinului, Hornul Ascuns leagă obârșia Văii Seci de creasta acestuia. Prima lungime este și cea mai dificilă (UIAA IV) și pare că se înfundă într-un bolovan aparent inaccesibil, vizibil de la mare depărtare. Hornul Ascuns continuă însă cu o a doua lungime, mai friabilă ca precedenta, care ia sfârșit pe creastă, într-un adevărat spectacol cu crestele din jur. Deși frigul a mușcat din plin în aceste locuri, nu ne-am putut opri din a căsca gura la frumusețile din jur, marea de nori de la poalele Acelor Morarului și picăturile de lumină de pe pereții Coștilei fiind greu de descris în cuvinte. De la ieșirea din Hornul Ascuns continuăm pe Creasta Mălinului, traversând, cu aceeași emoționantă plăcere, Dintele dintre Colți și Colțul de Sus, ieșind finalmente în Brâul Mare al Coștilei. Pe hățașul său și apoi pe Valea Priponului am revenit în poteca marcată.

Incursiunea noastră din nordul Coștilei, pe Valea Tapului și Hornul Ascuns, a fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase ture ale acestei veri. Peste câteva zile revenim pe Brâul Mare al Coștilei, într-o tură de carpatism deschisă și începătorilor, iar la începutul lui octombrie urmând a merge în tabăra de carpatism, un eveniment complex destinat celor cu oarecare experiență pe văile și brâurile Bucegilor.

Recondiționare în Colțul Mălin

Colțul Mălin se înalță ca o imensă catedrală deasupra Văii Mălinului, Văii Seci și Văii Țapului, aruncând pereți abrupți spre fiecare dintre acestea. Vârful colțului a fost urcat pentru prima dată la 19 noiembrie 1933 de către Nicu Comănescu, Nae Dimitriu, Gheorghe Frim și Ion Șincan pe o combinație de praguri și fisuri dinspre versantul nordic al colțului, cel ce cade spre Valea Seacă a Coștilei. După atingerea vârfului, cei patru au coborât în rapeluri Hornul Ascuns și au petrecut o noapte friguroasă în jnepenii Crestei Frumoase. Întregul parcurs al Crestei Mălinului, din Brâul cu Jnepeni și până în Brâul Mare al Coștilei, a fost realizat de Nae Dimitriu, Constantin Țico, Mircea și Adina Cassanovici în august 1935.

La început de iulie 2021 s-au făcut câteva recondiționări în zonă, ca parte a inițiativei mai largi a membrilor Societății Ghizilor și Liderilor Montani de a recondiționa traseele clasice de carpatism și cățărare din Bucegi. Astfel, pe traseul Dimitriu de pe Creasta Mălinului au fost verificate pitoanele vechi și jnepenii care se folosesc pentru amenajarea regrupărilor, s-a montat o ancoră mecanică în a treia regrupare și s-au îndepărtat pietrele instabile de pe traseu. Totodată, Hornul Ascuns a fost amenajat pentru retragere în rapeluri, fiind montate ancore mecanice în cele două regrupări ale traseului. Rapelurile sunt lungi, primul de aproximativ 35 de metri, iar al doilea de 40, fiind așadar necesar a se folosi două corzi pentru retragerea pe Hornul Ascuns.

Dorim să precizăm că această recondiționare nu a modificat în vreun fel stilul de parcurgere a Crestei Mălinului, regrupările fiind în continuare realizate cu ajutorul jnepenilor sau bolovanilor solizi întâlniți pe parcurs (prima, a doua și a cincea regrupare), utilizând protecții mobile (a patra regrupare) sau cu ancora mecanică montată în a treia regrupare.

Ne dorim ca prin această acțiune pasionații de carpatism și cățărare să își îndrepte pașii și spre Colțul Mălin, o zonă deosebit de frumoasă, care merită atenția oricărui iubitor de Bucegi. La acțiune au participat în mod voluntar ghizii montani Andrei Badea și Eugen Horjea, materialul folosit provenind din fonduri personale.