Piciorul Mosului din munții Rodnei

Cu câteva zile înaintea Paștelui am fost în munții Rodnei, unde am urcat Piciorul Mosului, o frumoasă muchie alpină desprinsă din vârful Pietrosul.

Încadrând spre vest căldarea glaciară a Iezerului, cea care, pe timp de vară oglindește crestele muntelui în frumosul lac cu forma României, Piciorul Mosului este o muchie nordică desprinsă imediat de sub vârful Pietrosul și oferă cel mai accidentat acces spre acesta. Dacă pe timp de vară muchia Piciorul Mosului este un traseu de carpatism, parcurgerea ei pe timp de iarnă face obiectului alpinismului, cu aspect care amintește de muchiile făgărășene și o dificultate ce depinde de condițiile întâlnite (PD/PD+, III, M2-M4).

Beneficiind de condiții bune, am parcurs muchia Piciorul Mosului în aproximativ 5 ore, de la răsăritul încețoșat surprins de peste crestele munților Maramureșului și până în vârful Pietrosul, unde am fost luați în primire de un vânt rece. Depusă în cantități considerabile pentru această perioadă a anului, zapada a creat cornișe spectaculoase în zona superioară a muchiei noastre, dar și a crestei ce urcă spre Pietros. Ultima parte a muchiei a fost abruptă, dar lipsită de dificultăți tehnice. Pentru a coborî în siguranță spre poteca turistică, am dat roată căldării Iezerului, coborând spre stația meteo din vârful Piatra Albă, pe o culme ușor conturată, dar care oferea o bună gestionare a riscului de avalanșă. Pe parcursul întregii zile am avut parte de nori, ceață, soare și ninsoare, părând ca iarna ține neapărat a avea un ultim cuvânt înainte de a lăsa munții pradă primăverii.

Ne bucurăm că am avut ocazia de a parcurge un traseu frumos de alpinism în munții Rodnei, rar parcurs de către cei din sudul țării, ajungând într-un mod inedit pe cel mai de seamă vârf al Carpaților Orientali.

Alpinism în Creasta Morarului

Săptămâna trecută am fost din nou în munții Bucegi, unde am parcurs o scurtă porțiune din Creasta Morarului, cu traversarea Acului Mare, cu urcare și coborâre pe două dintre văile de abrupt ale acestui munte.

Pornind odată cu zorii din Bușteni, am urcat Valea Bujorilor pe o zăpadă bună, printre urmele avalanșelor de topire din ultima perioadă și, după o urcare de căteva ore, am ajuns în creasta Morarului, în dreptul Brâului Mare. De o deosebită frumusețe, locul îndeamnă la popas și admirat văile nordice ale Coștilei, atât de frumos conturate în această perioadă. Privirile ne-au fost atrase în special de Valea Țapului și Colțul Mălinului, locuri prin care sperăm să revenim în curând. Am continuat urcarea spre Creasta Ascuțită, alegând cu grijă cel mai bun traseu printre peticele măricele de zăpadă umezită, ajungând curând la baza Acului Mare, în locul unde Brâul Acelor, poate cel mai spectaculos brâu al Bucegilor, întâlnește Creasta Morarului. Punctat de o cornișă măricică la obârșia Văii Poienii, continuată cu o zonă considerabilă acoperită de zăpadă, depășirea acestui loc a necesitat o traversare expusă și o scurtă porțiune de cățărare mixtă, în condițiile stâncii friabile și terenului vegetal înclinat și instabil al primului dintre Acele Morarului. Pentru traversarea Acului Mare am păstrat colțarii în picioare, utili pentru zonele în care zăpada încă era prezentă. Ne-am retras spre vale pe Râpa Mare, o variantă nu foarte facilă pentru coborâre, având în vedere panta accentuată din zona superioară, însă mult mai sigură decât traversarea zonelor cu plăci de vânt de la baza Degetului Roșu și până la intrarea spre Acul Crucii, unde câteva fracturi recente îndemnau la prudență. Zăpada a fost bună pentru coborâre, ajungând pe înserat în Poiana Morarului.

O tură de alpinism de nivel mediu (PD+, II+, M2), incursiunea pe creasta Morarului cu traversarea Acului Mare a avut toate ingredientele unei zile frumoase: urcare pe zăpadă, pasaje de cățărare mixtă, rapeluri și descățărare pe gheață, toate în decorul superb al Bucegilor încărcați de zăpadă.

Râpa Mare a fost parcursă în premieră pe timp de vară de către frații Țiteica în anii ’20; pe timp de iarnă, în funcție de condițiile întâlnite, ascensiunea ei poate fi destul de dificilă. De asemenea, tot în urmă cu un veac, Bucura Dumbravă descrie traversarea Acului Mare, pe care îl compară cu spinarea unui colos antediluvian și una dintre cele mai frumoase urcări ale Bucegilor.

În perioada imediat următoare, ghizii noștri organizează ture de drumeție, alpinism și cățărare, fie deja programate, fie la cerere.

Iarna pe Creasta Nordica

În urmă cu aproximativ o săptămână am fost din nou în Piatra Craiului, unde am parcurs Creasta Nordica în condiții de iarna, una dintre ture clasice de alpinism ale Carpaților românești.

Pornind dis-de-dimineață, salutăm ghioceii și brândușele din Poiana Zănoaga, primii vestitori ai primăverii din aceste locuri, și privim spre creasta Pietrei Craiului, cu a sa albă dantelărie de stâncă care-a fermecat privirile montaniarzilor ultimului secol. La cabana Curmătura, cabană inaugurată de vechiul SKV, oprim preț de-o gură de zahăr și cofeină, plecând degrabă spre vârful Ascuțit, nu fără oleacă de trudă prin zăpada udă și urmele de avalanșe. Odată ajunși la vârful Ascuțit, privim spre porțiunea nordică a crestei nordice, cea dinspre vârful Turnu, și remarcăm ingenioasa inginerie care păstrase uscat refugiul în nopțile lungi ale iernii, și pornim pe creasta nordica, în condiții depline de iarna, cu zăpadă, gheață și scurte pasaje mixte. Depășim, pe rând, frământata zonă a Țimbalelor și Clăilor, remarcând conștient cât de înșelătoare sunt văile abruptului vestic, accesibile și îmbietoare în zona superioară și adevărate capcane ascunse sub nivelul Brâului de Mijloc. La Piscu Baciului suntem luați în primire de peisajul copleșitor de cuprinzător, dar și de vântul puternic. Mizeria și mirosul apăsător al refugiului turistic din șaua Grindului, dar și zăpada din ce în ce mai umedă după o zi caldă, ne conving să lăsăm parcurgerea crestei sudice pentru iarna următoare, și coborâm spre Grind și satul Peștera, încheind astfel o frumoasă zi de iarna petrecută pe creasta nordica a Pietrei Craiului.

În această tură am remarcat, încă o dată și cu profundă tristețe, cât de în urmă suntem la capitolul turism montan organizat. Infrastructura turistică – marcaje, refugii, cabane – este departe de a fi adecvată pentru o țară cu un real potențial în turismul montan. Vrem să credem că principalul “vinovat” pentru această situație nu este o administrare defectuoasă a fondurilor, ci lipsa de viziune și cultură montană, lucruri care, sperăm noi, se află în acest moment pe o pantă ascendentă.

Parcursă pentru prima dată în anii ’20, creasta Pietrei Craiului în condiții de iarna este o tura frumoasă de alpinism clasic, care, în anumite condiții, poate fi destul de dificilă, atât din punct de vedere al zăpezii, cât și al organizării logistice. Ea rămâne una dintre cele mai frumoase ture de alpinism din Carpații noștri și merită parcursă măcar o dată în viață.