Padina Lancii și Poiana Inchisa

Toamna ne tot poartă pașii prin abruptul Pietrei Craiului și, după ce în urmă cu o săptămână am parcurs o porțiune a Brâului de Jos, revenim de această dată în zona sud-vestică, urcând Padina Lancii până în Poiana Inchisa.

Pe o vreme mult mai caldă, dar mai închisă decât la precedenta incursiune în aceste locuri, am ajuns la Padina Lancii urmând poteca turistică strecurată pe sub abrupt, pe la baza Umerilor și prin largul bazin al Văii Tămășel, privind mereu spre Colțul Carugelor. Lipsit de dificultăți majore, câteva săritori fiind – inutil, am adăuga – amenajate pentru înlesnirea urcării, firul principal al văii Padina Lancii conduce în frumoasa Poiana Inchisa, suspendată sub cer, la aproape 2000 de metri altitudine, un loc de o deosebită frumusețe. Cu vânt puternic pe creastă și un zâmbet preț de câteva raze ale soarelui, am zăbovit în poiană, bucurându-ne ochii și sufletele de frumusețea ce părea că ne închide. Privit-am cu nesaț spre Peretele Marelui Grohotiș ce aduce cu pereții Cimelor dolomitice, am urmărit cu privirea ieșirile spre creastă și spre brâurile care străbat abruptul și am povestit frânturi din istoria explorării locurilor umblate la început de vânătorii sași, încă din secolul al XIX-lea.

Am coborât din Poiana Inchisa odată cu revenirea negurii, alegând pentru coborâre poteca strecurată sub Peretele Marelui Grohotiș. În coborâre, am trecut și pe la placa montană în memoria lui Nae Anghelide, căzut în 1975 pe Muchia Roșie, nu departe de aceste locuri, și care astăzi este cunoscut mai ales pentru traseul care-i poartă numele. Ajunși în poteca turistică, am revenit la Plaiul Foii prin Poiana Tămășel și cumpăna de ape dintre Ardeal și vechiul regat.

Piatra Craiului este un munte la care revenim mereu cu drag, atât pe poteci turistice, cât și prin zone mai puțin umblate, minunându-ne de fiecare dată de frumusețea fără de seamăn între Carpați.

Umerii Pietrei Craiului, carpatism și cățărare

Într-o dimineață răcoroasă de toamnă, pornim cu pași repezi din Plaiul Foii către șaua Tămășelului pentru a parcurge traseul clasic care străbate Umerii Pietrei Craiului, traseu cunoscut și sub numele de Traseul Dunăreanu.

Traseul, care se desfășoară pe aproximativ 500m diferență de nivel este o ascensiune de stâncă cu pasaje de cățărare în general ușoare, dar prezintă și porțiuni expuse care trebuie abordate cu grijă și cu echipament destinat activității de carpatism. Alegem variantă de intrare în traseu cățărarea unuia dintre hornurile ridicate deasupra șeii Tămășel, continuând cu o cățărare ușoară pe o față expusă, care ne oferă o priveliște frumoasă către vale. Odată ajunși la intrarea în Vâlcelul Umerilor, ne bucurăm de câteva momente efemere în care soarele ne ia în primire, iar apoi urmăm firul cu hornuri și săritori, întins pe aproximativ 100m diferență de nivel din zona Umărului de Jos și Brâul de Mijloc. Urcăm atenți, grohotișul instabil fiind la fiecare pas.

În urcare, lăsăm pe stânga celebrul Pridvor descris de Dunăreanu, un minunat loc de belvedere aninat deasupra surplombelor care apasă greu. Intersecțiile cu Brâul de Mijloc și Brâul de Sus sunt alte zone de unde există perspective frumoase asupra vârfului Lancia, spre Poiana Închisă și spre Amfiteatrului Acelor, o horă de țancuri mici, dar pitorești, aflate imediat sub ruptura de pantă a Brâului de Jos.

Umerii Pietrei Craiului ne conduc în Creasta Sudică, de unde ne retragem spre Poiana Închisă prin descățărarea ieșirii Emilian Cristea, cea de la de la ora 11. Marele Grohotiș ne conduce apoi spre refugiul Șpirlea, de unde coborâm în ritm de plimbare spre Plaiul Foii. La coborâre ne întâlnit cu mai multe echipe  care parcurseseră diverse trasee în abruptul apusean și schimbăm impresii referitoare la traseele parcurse.

Chiar și după atâția ani de prima parcurgere a Umerilor Pietrei Craiului, realizată în 1939 de către echipa Titi Ionescu, Franz Bauschke, Ion Ionescu-Dunăreanu și Elena Habermann, acest traseu se bucură de popularitate, fiind un prilej excelent de cunoaștere și de explorare a abruptului Marelui Grohotiș.