Prin Hornul lui Nicu, carpatism în Piatra Craiului

La mijlocul săptămânii trecute, strecurați cu mai mult sau mai puțin succes printre ploile acestui capricios sfârșit de vară, am fost în Piatra Craiului, unde am urcat în Muchia dintre Țimbale prin Hornul lui Nicu sau, așa cum este adesea numit, Hornul N.

Botezat în urma aventurilor unor inițiați în abruptul vestic al Pietrei Craiului de la sfâșitul anilor ’60, Hornul lui Nicu este unul dintre afluenții Padinei lui Călineț atât de fotogenici și, aparent, inabordabili, ce cad din Muchia dintre Țimbale. Astfel, luăm la pas alba vale a Călinețului, unde ne bucurăm de stâncă uscată și privim cu nesaț către pereții care ne înconjoară, căci este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase și complexe zone alpine din Carpații românești. Nu după mult timp pornim pe Hornul lui Nicu, pe al cărui fir se desfășoară, de fapt, și traseul convențional al Brâului de Sus, traseu spectaculos ce încinge abruptul, la mare altitudine, din Padina Popii și până la Valea Urzicii. Talvegul hornului încă trădează ploaia din ziua precedentă, dar înaintăm fără dificultate până când ne trezim cu capul în nori, prin care distingem, doar prin voia ceții, spectaculoasele forme de relief din jur.

Cu greu ne rupem de frumusețea locului și, prin zona superioară a Muchiei dintre Țimbale, ajungem curând în creasta Pietrei Craiului, unde suntem luați în primire de câțiva stropi. Coborâm spre baza muntelui printr-un traseu clasic, prin Vâlcelul cu Smârdar și Vâlcelul cu Fereastră.

Hornul lui Nicu oferă posibilități relativ facile din punct de vedere tehnic (dificultatea nu depășește gradul UIAA III+) pentru abordarea Muchiei dintre Țimbale pe versantul său nordic și poate reprezenta o inedită variație pentru iubitorii de carpatism (parcurgerea văilor de abrupt și brâurilor aflate cu precădere în munții Bucegi și Piatra Craiului) aflați în bazinul Padinei lui Călineț.

Abruptul vestic al Pietrei Craiului are în continuare de oferit un cufăr de bijuterii, unul ce pare fără fund…

Muchia Bondarului, cățărare în Piatra Craiului

Muchia Bondarului este un traseu clasic de cățărare pe stâncă aflat în peretele Ciorânga Mare, în Piatra Craiului. Înșirat pe o muchie desprinsă din perete, traseul este deosebit de frumos, cu protecții rare și pasaje aeriene, verticale și expuse.

La capătul unui frumos sfârșit de săptămână petrecut în Parcul Național Piatra Craiului, în care am parcurs atât trasee de carpatism (Padina lui Călineț), cât și trasee de cățărare (Creasta Frumoasă), am urcat Muchia Bondarului într-o echipă compactă și rapidă. Aflați în umbră în prima parte a traseului și în bătuți de un vânt rece care străbătea Canionul Ciorânga, n-am simțit deloc canicula anunțată de mercurul termometrelor, iar buricele degetelor au simțit o provocare în a simți cele mai fine asperități ale calcarului. Traseul a fost reamenajat cu ancore mecanice în regrupări și pași în 2018, dar s-a păstrat caracterul inițial; protecțiile fixe sunt puține, oferind capului de coardă multiple posibilități pentru a folosi protecții mobile sau a merge la senzații tari, cu pasaje lungi neprotejate.

După reîntâlnirea călduroasă cu soarele, am parcurs traseul obișnuit de retragere pentru traseele din zonă, urcând prin jnepeni spre Brâul de Sus și coborând pe Vâlcelul cu Smârdar și Vâlcelul cu Fereastră, depășind câteva echipe pe parcurs.

Muchia Bondarului (UIAA VI+, VI- A0, grad românesc 4B) a fost deschis în august 1980 de către Alexandru Floricioiu, un talentat cățărător ai perioadei comuniste și autor al multor trasee apreciate și în prezent. Din păcate, cariera sa s-a rezumat la aceste trasee, fără a realiza performanțe externe și fără a lăsa moștenire scrieri sau cuvântări de valoare, care să servească și generațiilor următoare aflate, parcă, într-o continuă căutare…

Cu vara în plină desfășurare, organizăm ture de carpatism și cățărare în Piatra Craiului și Bucegi și, dacă dorești să ni te alături, te rugăm să ne trimiți un mesaj sau să completezi formularul de înscriere.

În Piatra Craiului, pe traseul Umerilor

În urmă cu câteva zile am revenit în Piatra Craiului, unde am parcurs traseul Umerilor, străbătând, pe o atmosferă încărcată, o zonă spectaculoasă.

Parcurs pentru prima dată în 1939 de către o echipă condusă de Titi Ionescu și descris de Ion-Ionescu Dunăreanu în monografiile sale, traseul Umerilor se înscrie de-a lungul cumpenei de ape dintre vechiul Regat și Ardeal. Spre deosebire de incursiunea de acum doi ani, când am ales intrarea directă din șaua Tămășel, întocmai ca la premiera traseului, de această dată am ales o intrare ocolită, mai facilă, pe fața văii Tămășel. Apariția “neașteptată” a unui vâlcel în devălmășia de țancuri a Umărului de Jos ușurează accesul și ne dovedește, încă o dată, că în abruptul vestic al Pietrei Craiului orice este posibil și nimic nu este întâmplător!

Urcând pe Vâlcelul Umerilor, am lăsat în urmă panglica verde a Brâului de Jos și, nu după mult timp, ne-am aflat în Brâul de Mijloc, pe care l-am urmat până în drumul lui Deubel. Stropii de ploaie și-au făcut, timizi, apariția. Sub o surplombă generoasă, ascultând picuratul stropilor peste liniștea deplină a muntelui, am simțit tentația de a pune pleoapă peste pleoapă și de a fura câteva clipe de somn într-un loc fermecător.

Cu o bună interpretare a prognozelor meteorologice și cu o bună organizare a turei, ne-am bucurat de o zi frumoasă în abruptul Pietrei Craiului și de reîntâlnirea cu traseul Umerilor.