În Piatra Craiului, pe traseul Umerilor

În urmă cu câteva zile am revenit în Piatra Craiului, unde am parcurs traseul Umerilor, străbătând, pe o atmosferă încărcată, o zonă spectaculoasă.

Parcurs pentru prima dată în 1939 de către o echipă condusă de Titi Ionescu și descris de Ion-Ionescu Dunăreanu în monografiile sale, traseul Umerilor se înscrie de-a lungul cumpenei de ape dintre vechiul Regat și Ardeal. Spre deosebire de incursiunea de acum doi ani, când am ales intrarea directă din șaua Tămășel, întocmai ca la premiera traseului, de această dată am ales o intrare ocolită, mai facilă, pe fața văii Tămășel. Apariția “neașteptată” a unui vâlcel în devălmășia de țancuri a Umărului de Jos ușurează accesul și ne dovedește, încă o dată, că în abruptul vestic al Pietrei Craiului orice este posibil și nimic nu este întâmplător!

Urcând pe Vâlcelul Umerilor, am lăsat în urmă panglica verde a Brâului de Jos și, nu după mult timp, ne-am aflat în Brâul de Mijloc, pe care l-am urmat până în drumul lui Deubel. Stropii de ploaie și-au făcut, timizi, apariția. Sub o surplombă generoasă, ascultând picuratul stropilor peste liniștea deplină a muntelui, am simțit tentația de a pune pleoapă peste pleoapă și de a fura câteva clipe de somn într-un loc fermecător.

Cu o bună interpretare a prognozelor meteorologice și cu o bună organizare a turei, ne-am bucurat de o zi frumoasă în abruptul Pietrei Craiului și de reîntâlnirea cu traseul Umerilor.

Atelier de carpatism în Piatra Craiului

În acest sfârșit de săptămână am fost în Piatra Craiului, unde am organizat un atelier de carpatism special conceput pentru cei care fac primii pași înafara potecilor de drumeție și doresc să cunoască și zonele de abrupt.

Carpatismul sau drumeția alpină reprezintă acele trasee aflate între drumeție și cățărarea pe stâncă, împrumutând elemente din ambele. Conform gradației elvețiene pentru traseele de drumeție, carpatismul este încadrat la drumeția alpină dificilă și foarte dificilă, respectiv T5 și T6. În literatura montană din România, traseele de carpatism sunt considerate ca fiind din sfera alpinismului, lucru pe care îl putem accepta doar în sezonul de iarnă, când prezenta zăpezii și gheții în zonele de abrupt schimbă radical terenul și modul de abordare. Cu mici excepții, carpatismul în România este practicat îndeosebi în munții Bucegi și Piatra Craiului, ale căror văi de abrupt, brâuri și creste oferă un teren specific, accesibil în general fără material tehnic sau manevre avansate de cățărare.

În cadrul acestui atelier de carpatism am arătat practic diferențele între zonele de abrupt amenajate pentru drumeție – traseele de culoare neagră precum celebrul Drum al lui Deubel – și cele neamenajate. În ceea ce privește manevrele de coardă, fiecare participant a avut ocazia să exerseze asigurarea partenerilor în zone expuse sau verticale și să coboare în rapel, acestea reprezentând doar minimele cunoștințe în materie care ar trebui cunoscute de cei care ies înafara potecilor de drumeție. De asemenea, am pus un accent deosebit pe utilizarea corectă a picioarelor la depășirea obstacolelor stâncoase caracteristice văilor de abrupt, atât la urcare, cât și la coborâre (exerciții de cățărare și descățărare a săritorilor).

Partea teoretică a acestui atelier de carpatism a inclus, pe lângă prezentarea echipamentului, o discuție despre conceptul general de risc pe munte și despre riscurile specifice carpatismului, participanții identificând modurile de gestionare optimă a acestora. În încheiere, am vorbit despre gradele de dificultate ale traseelor de carpatism și necesitatea unei schimbări în acest domeniu, astfel încât particularitățile diferitor trasee – văi de abrupt, brâuri – să fie mai bine evidențiate în cadrul unui sistem standardizat de gradare a dificultății.

În luna august organizăm o tabără de carpatism dedicată celor care au deja o oarecare experiență în parcurgerea văilor de abrupt și brâurilor și doresc să cunoască efectiv principalele zone de abrupt din Bucegi.

Iarna pe Creasta Nordica

În urmă cu aproximativ o săptămână am fost din nou în Piatra Craiului, unde am parcurs Creasta Nordica în condiții de iarna, una dintre ture clasice de alpinism ale Carpaților românești.

Pornind dis-de-dimineață, salutăm ghioceii și brândușele din Poiana Zănoaga, primii vestitori ai primăverii din aceste locuri, și privim spre creasta Pietrei Craiului, cu a sa albă dantelărie de stâncă care-a fermecat privirile montaniarzilor ultimului secol. La cabana Curmătura, cabană inaugurată de vechiul SKV, oprim preț de-o gură de zahăr și cofeină, plecând degrabă spre vârful Ascuțit, nu fără oleacă de trudă prin zăpada udă și urmele de avalanșe. Odată ajunși la vârful Ascuțit, privim spre porțiunea nordică a crestei nordice, cea dinspre vârful Turnu, și remarcăm ingenioasa inginerie care păstrase uscat refugiul în nopțile lungi ale iernii, și pornim pe creasta nordica, în condiții depline de iarna, cu zăpadă, gheață și scurte pasaje mixte. Depășim, pe rând, frământata zonă a Țimbalelor și Clăilor, remarcând conștient cât de înșelătoare sunt văile abruptului vestic, accesibile și îmbietoare în zona superioară și adevărate capcane ascunse sub nivelul Brâului de Mijloc. La Piscu Baciului suntem luați în primire de peisajul copleșitor de cuprinzător, dar și de vântul puternic. Mizeria și mirosul apăsător al refugiului turistic din șaua Grindului, dar și zăpada din ce în ce mai umedă după o zi caldă, ne conving să lăsăm parcurgerea crestei sudice pentru iarna următoare, și coborâm spre Grind și satul Peștera, încheind astfel o frumoasă zi de iarna petrecută pe creasta nordica a Pietrei Craiului.

În această tură am remarcat, încă o dată și cu profundă tristețe, cât de în urmă suntem la capitolul turism montan organizat. Infrastructura turistică – marcaje, refugii, cabane – este departe de a fi adecvată pentru o țară cu un real potențial în turismul montan. Vrem să credem că principalul “vinovat” pentru această situație nu este o administrare defectuoasă a fondurilor, ci lipsa de viziune și cultură montană, lucruri care, sperăm noi, se află în acest moment pe o pantă ascendentă.

Parcursă pentru prima dată în anii ’20, creasta Pietrei Craiului în condiții de iarna este o tura frumoasă de alpinism clasic, care, în anumite condiții, poate fi destul de dificilă, atât din punct de vedere al zăpezii, cât și al organizării logistice. Ea rămâne una dintre cele mai frumoase ture de alpinism din Carpații noștri și merită parcursă măcar o dată în viață.