Toamna ne tot poartă pașii prin abruptul Pietrei Craiului și, după ce în urmă cu o săptămână am parcurs o porțiune a Brâului de Jos, revenim de această dată în zona sud-vestică, urcând Padina Lancii până în Poiana Inchisa.
Pe o vreme mult mai caldă, dar mai închisă decât la precedenta incursiune în aceste locuri, am ajuns la Padina Lancii urmând poteca turistică strecurată pe sub abrupt, pe la baza Umerilor și prin largul bazin al Văii Tămășel, privind mereu spre Colțul Carugelor. Lipsit de dificultăți majore, câteva săritori fiind – inutil, am adăuga – amenajate pentru înlesnirea urcării, firul principal al văii Padina Lancii conduce în frumoasa Poiana Inchisa, suspendată sub cer, la aproape 2000 de metri altitudine, un loc de o deosebită frumusețe. Cu vânt puternic pe creastă și un zâmbet preț de câteva raze ale soarelui, am zăbovit în poiană, bucurându-ne ochii și sufletele de frumusețea ce părea că ne închide. Privit-am cu nesaț spre Peretele Marelui Grohotiș ce aduce cu pereții Cimelor dolomitice, am urmărit cu privirea ieșirile spre creastă și spre brâurile care străbat abruptul și am povestit frânturi din istoria explorării locurilor umblate la început de vânătorii sași, încă din secolul al XIX-lea.
Am coborât din Poiana Inchisa odată cu revenirea negurii, alegând pentru coborâre poteca strecurată sub Peretele Marelui Grohotiș. În coborâre, am trecut și pe la placa montană în memoria lui Nae Anghelide, căzut în 1975 pe Muchia Roșie, nu departe de aceste locuri, și care astăzi este cunoscut mai ales pentru traseul care-i poartă numele. Ajunși în poteca turistică, am revenit la Plaiul Foii prin Poiana Tămășel și cumpăna de ape dintre Ardeal și vechiul regat.
Piatra Craiului este un munte la care revenim mereu cu drag, atât pe poteci turistice, cât și prin zone mai puțin umblate, minunându-ne de fiecare dată de frumusețea fără de seamăn între Carpați.
