vale de abrupt

Creasta Malinului, cățărare în Bucegi

Săptămâna trecută am revenit în munții Bucegi pentru un traseu istoric de cățărare pe stâncă – Creasta Malinului.

Ridicat asemeneni unei catredrale deasupra Văii Mălinului, Văii Seci a Coștilei și Văii Țapului, Colțul Mălinului a fost urcat în premieră la 19 noiembrie 1933 de către o echipă din care făceau parte, pe lângă alții, Nicu Comănescu și Nae Dimitriu, cele mai importante figuri alpine autohtone din acea perioadă; după atingerea vârfului, s-a coborât Hornul Ascuns, urmat de o friguroasă iarnă de noiembrie. Abia în august 1935, o echipă condusă de Nae Dimitriu a realizat întregul parcurs al Crestei Malinului, de la baza Colțului și până în Brâul Mare al Coștilei, traversând spectaculos Dintele dintre Colți și Colțul de Sus.

În tura noastră din urmă cu câteva zile am coborât Hornul Ascuns și am ajuns la baza Colțului Mălinului. Am continuat apoi pe traseul crestei, așa cum a fost el parcurs în 1935, abia apoi realizând că am “ratat” cu doar câteva zile o aniversare de 91 de ani de la premieră.

Zona a fost parțial recondiționată cu ancore mecanice în 2021, moment în care s-au montat ancore mecanice pentru rapel pe Hornul Ascuns și s-au verificat pitoanele de pe Creasta Malinului; ulterior, pe ultima porțiune a acesteia de sub vârful Colțului au mai apărut alte două ancore mecanice. Nu mică ne-a fost surpriza să descoperim pe Hornul Ascuns niște protecții de o calitate cel mult îndoielnică și, foarte important, montane extrem de prost în stâncă, precum se poate vedea aici. În limita timpului – căci venisem acolo cu alt scop! – am îndepărtat patru dintre acestea, în teren rămânând alte trei: una, pe care o putem considera oarecum utilă, în aval de Dintele dintre Colți, și alte două, inutile și periculoase, care nu au putut fi îndepărtate în acel moment.

Cu acest prilej, reafirmăm dedicarea noastră pentru a oferi experiențe montane în grupuri mici, atent dimensionate în funcție de dificultățile terenului și experiența participanților, astfel încât riscurile inerente să fie cât mai reduse. Grupurile mari și improvizațiile de orice fel nu oferă decât un fals sentiment de siguranță, statistica accidentelor și incidentelor fiind grăitoare.

În încheiere, ne-am bucurat de ziua petrecută în abruptul Bucegilor și cu reîntâlnirea cu Creasta Malinului și spectaculoasa zonă deasupra căreia se ridică. În ciuda gustului amar lăsat de iresponsabilitatea unora, vom privi întotdeauna muntele și natura cu aceeași pasiune și vom oferi sfaturi și exemple pozitive oricui este deschis să le urmeze.

Retrospectiva anului 2025

Iată că a sosit momentul în care zilele rămase din an sunt numărate pe degetele unei singure mâini și, așa cum ne este obiceiul, facem retrospectiva anului 2025 în activitatea echipei Back to Nature Mountain Guides, punctând cele mai frumoase momente ale anului care curând se încheie. Nu am fost niciodată fani ai cifrelor, însă, și de această dată, am petrecut mai bine de jumătate din an în mijlocul naturii, în toate formele în care o întâlnim și savurăm, fie că vorbim de poteci, văi și pereți, fie că vorbim de păduri domoale, prieteni patrupezi ori nisipul fin al plajelor sălbatice.

Îți mulțumim că ne-ai fost alături și în acest an! Îți mulțumim că ne-ai însoțit în ture de drumeție, carpatism, cățărare și alpinism și îți mulțumim că ne-ai oferit încrederea ta! Rămânem fideli angajamentului față de tine și îți vom oferi întotdeauna cea mai bună experiență pe munte, în grupuri restrânse, cu responsabilitate, integritate și profesionalism.

În continuare, trecem prin retrospectiva anului 2025 în activitatea Back to Nature Mountain Guides.

Am început activitatea chiar de 1 ianuarie, când pașii ne-au călcat pe Muchia Slănina din munții Făgărașului, într-o tură de alpinism clasic în care am avut parte nu doar de peisaje spectaculoase, ci și de un munte doar al nostru! Am continuat cu deja obișnuitele ture de alpinism din Bucegi și Piatra Craiului, atât pe văi de abrupt, cât și pe creastă.

În luna lui făurar am fost pe Albișoara Crucii din Bucegi și am revenit pe crestele făgărășene, unde am parcurs Muchia Buteanu, alt traseu clasic al zonei Bâlea. Tot în februarie am organizat și obișnuitul curs de alpinism pentru începători, în zona Padina-Peștera din munții Bucegi.

Martie a debutat cu o tură de alpinism peste hotare, pe curstura vârfului Alekko și vârful Musala din munții Rila, iar de ziua femeii am fost pe Valea Colților din Bucegi, într-o companie, desigur, feminină! Am continuat cu alte ture de alpinism și încă un atelier pentru începători, dar și o inedită tură de drumeție la Crucea Caraiman, alături de un grup de indieni stabilți în Statele Unite.

În aprilie am fost în Retezat, alături de viitorii ghizi de drumeție montană și, odată cu sosirea primăverii prin zonele mai joase, am început și turele de cățărare pe stâncă și am urcat pe Piatra Altarului din Cheile Bicazului.

Florar a început cu ramura de jos a Brâului Ciorânga, practic extensia nordică a Brâului de Mijloc din Piatra Craiului; a continuat cu ture pe Acele Morarului, cu cățărare în Postăvaru și diverse și inedite incursiuni în abruptul vestic al Pietrei Craiului. În mai am mers și mai departe de spatele casei, la cățărare în Cheile Aiudului din munții Trascău.

Iunie ne-a condus pașii încă de câteva ori pe Acele Morarului, alături de montaniarzi români, dar și străini. Am continuat cu ture de carpatism în Bucegi și Piatra Craiului și am încheiat luna cu atelierul celor care doresc să iasă din potecile de drumeție ale Bucegilor și Pietrei Craiului.

În iulie am explorat zone mai puțin umblate ale abruptului vestic al Pietrei Craiului, precum bazinul Văii Vlădușca și am descins la sud de Dunăre, pentru o incursiune toridă în munții Pirin. Am rămas fideli și spatelui casei, însă, și am colindat văi de abrupt și creste din Bucegi și Piatra Craiului, precum Muchia dintre Țimbale, Hornul N și Valea și Colțul Mălinului, însă am încheiat luna la drumeție și via ferrata în Cheile Bicazului.

Luna lui gustar a debutat cu o drumeție în munții Parâng și carpatism pe Brâul Mare al Coștilei și încă o traversare a Acelor Morarului. În august am revenit în Slovenia, unde, pe lângă vârful Triglav, pe care care l-am urcat atât la apus, cât și la răsărit, am urcat și vârful Prisojnik. Am încheiat luna la cățărare în munții Făgărașului, pe Creasta Fierăstrău, numită și Scara Negoiului.

Septembrie a fost dedicată văilor de abrupt și drumeției, cu ture în Bucegi, Cindrel și Buila-Vânturarița, unde am fost alături de viitoarea generație de ghizi de drumeție montană.

Primul episod de iarnă s-a consumat în octombrie, cu ture de alpinism pe Muchia dintre Țimbale și Muchia Țimbalului Mare, în Piatra Craiului, și pe Valea Morarului, în Bucegi. Nu am neglijat nici drumeția, fiind în Piatra Craiului alături de o nouă generație de cursanți ai Societății Ghizilor și Liderilor Montani.

Cu condiții diverse, amestecând gheața și zăpada cu toamna blândă, noiembrie a adus ture de carpatism în Bucegi și Piatra Craiului, cu vizitatori veniți de peste hotare, și ture de alpinism în Bucegi, pe Valea Pietrelor și Muchia Padinei Crucii. Am încheiat luna cu o inedită traversare a Umărului de Jos din Piatra Craiului.

Ultima filă a anului, decembrie a adus o nouă incursiune în Făgărași, pe Muchia Bâlei, dar și alte două pe Muchia Padinei Crucii din Bucegi, o zonă care, din câte am observat, câștigă popularitate. Ultima tură a anului a fost pe Padina Lăncii din Piatra Craiului, în condiții de iarnă aspră și cățărare mixtă.

În anul ce urmează ne vom întoarce, peste puțin timp, în munții Făgărașului și în munții Pirin; vom dedica timp și pasiune celor aflați la început de drum în alpinism, cățărare sau scrambling, iar, în ceea ce privește turele înafara țării, ne propunem să ajungem în Maroc, în Muntenegru, Austria și Slovenia, o parte dintre aceste ture fiind deja publicate pe site.

Îți dorim un an în care să te bucuri de natură la maxim și să petreci cât mai mult timp de calitate pe poteci, în păduri, pe văi și pe creste. La mulți ani!

Haihui prin Valea Vladusca

Valea Vladusca este cunoscută aproape universal drept calea de acces spre două dintre cele mai populare zone din abruptul vestic al Pietrei Craiului. Totuși, cei care, dintr-o pasiune greu de explicat, caută a spune pe nume fiecărui fir de vale, fie el cât de mic, știu că, de fapt, Valea Vladusca își imparte apele într-un fir principal, același pe care Brâul de Mijloc îl intersectează în zona cunoscută drept “La Plăci” și un fir secundar care, la rândul său, are o ramură nordică și una sudică, adică exact acelea care prezintă interes pentru cei mai mulți care ajung în aceste zone, cu gândul de a urca prin zone binecunoscute ale abruptului.

Totuși, Valea Vladusca oferă mai mult decât o simplă cale de acces spre traseul Anghelide sau Vâlcelul Crăiței, aici aflându-se un impunător perete, care găzduiește unele dintre cele mai dure trasee de cățărare din Piatra Craiului, și, bineînțeles, o lume de piatră care se cere descoperită!

În urmă cu ceva timp am făcut o incursiune în această zonă, urcând Valea Vladusca pe secundarul sudic, revenind în Brâul de Jos pe care l-am traversat până la un punct în care am coborât pe sub pereți până în firul principal, pe care l-am urmat la vale în zona de pădure.

Urcarea pe firul văii a fost interesantă și variată, săritorile fiind depășite prin tehnici diverse, cu pasaje expuse și friabile. Peisajul, însă, a fost de vis, atât cel din imediata apropiere – strânsura canionului văii – cât și impunătorul perete al Vlădușcăi, cel peste care cade Scocul Bun, despre care putem spune că a fost unul dintre punctele de interes ale acestei ieșiri. Senzația de a te afla exact sub drumul picăturii de apă care vine tocmai din creastă, curge spre Brâul de Mijloc, bifează intrarea ingustă din amonte a traseului Anghelide și apoi cade peste perete, este… pur și simplu, greu de descris în cuvinte!

Mânați de norii care anunțau stihii, am coborât spre celebrul refugiu din apropiere, apoi am apucat hățașul Brâului de Jos, pe care l-am urmat o scurtă porțiune spre nord, până în dreptul secundarului nordic al Vlădușcăi; pe sub pereți, apoi, am coborât în firul principal al Vlădușcăi, care, la nivel forestier, nu trădează cu nimic zonele pe care le străbate în amonte. Ba, mai mult, talvegul nici măcar nu este calcaros, zona fiind caracterizată de prezența unui filon de șist cristalin.

Una peste alta, ne-am bucurat de o inedită explorare în abruptul Pietrei Craiului, care are multe de oferit, chiar și în imediata vecinătate a locurilor populare. Și a fost o reală plăcere pentru noi să le descoperim!