Hornul Coamei într-o zi de toamnă

Privit de la distanță, de pe Colțul Gălbinele sau din Strunga Colților, Hornul Coamei apare inabordabil și fioros. Nu este de mirare că primii bucegiști îl numeau Firul Vertical al Gălbinelelor, denumire care a fost schimbată doar după descoperirea zonei inferioare a hornului, întregul său parcurs fiind urcat finalmente la 15 octombrie 1933.

În urmă cu câteva zile, la mijlocul toamnei, am urcat Valea Gălbinele pe firul principal și apoi Hornul Coamei, ieșind în Brâul Mare al Coștilei într-o frumoasă lumină de toamnă.

Pe firul văii am abordat direct fiecare săritoare, curând admirând de jos impresionantul perete Gălbinele, poate cel mai important perete nordic din Carpații românești. Deasupra noastră se profilează Marele Tavan și, dincolo de el, linia distinctă a Furcilor, traseul care, în urmă cu 87 de ani, a făcut trecerea de la văi de abrupt și creste la pereți de stâncă. Cu alte cuvinte, echipa condusă de Niculae Baticu la acel 20 octombrie 1933 a ridicat ștacheta de la carpatism la cățărare pe stâncă. Ajungând la confluența Gălbinelelor cu Hornul Coamei, urcăm firul și depășim toate săritorile, bucurându-ne de stânca uscată, chiar dacă rece și, pe alocuri, punctată de câteva petice de gheață. Colțul Gălbinele parcă nu arată nicăieri mai bine decât încadrat de versanții Hornului, însă pe măsură ce urcăm, un vânt cu iz de iarnă își face simțită prezența din ce în ce mai puternic – atât de puternic încât, la ieșirea în Brâul Mare, luăm decizia de a coborî spre sud, feriți cât de cât de vântul rece. Coborâm, așadar, pe Brâul Mare și Valea Albă, admirând pe final de zi Peretele Văii Albe și Albișoarele îmbrăcate în zade arămii.

O tură deosebită de carpatism, urcarea pe Hornul Coamei și Valea Gălbinele oferă dificultăți tehnice de până la gradul UIAA IV și un peisaj de ansamblu asupra uneia dintre cele mai importante zone alpine din întreaga țară.

Creasta Costila-Galbinele în pragul verii

În urmă cu câteva zile, la mijloc de mai, am urcat Creasta Costila-Galbinele, unul dintre traseele clasice de cățărare pe stâncă din munții Bucegi.

Înălțată între văile Coștilei și Gălbinele, profilul crestei atrage privirile de la mari depărtări, atât din Busteni, cât mai ales din poteca Munticelului sau din fața refugiului alpin Coștila. Pe profilul crestei se remarcă o imensă prăbușire, ca o rană a muntelui, care a afectat în 2008 traseul Tavanele de Argint. O nouă prăbușire de stânci din același loc, produsă chiar în urmă cu câteva zile, a afectat puternic atât lungimile inferioare, cât mai ales firul principal al Văii Gălbinele, încă acoperit cu zăpadă la ceas de mai. În aceste condiții, parcurgerea celei de-a patra lungimi de coardă, socotite pe traseul matematic al crestei, este mai mult decât delicată, pornirea fiind deosebit de frământată și stânca acoperită cu un considerabil strat de praf.

Pe întregul parcurs al ascensiunii noastre pe Creasta Costila-Galbinele am avut parte de o vreme caldă, ca de vară, doar în partea superioară fiind convinși de vânt să trecem la mâneca lungă. Ne-am bucurat de priveliștile oferite de Bucegi în luna lui florar, cu văile Coștilei și Gălbinele încă acoperite de zăpadă și cu o pădure crudă pe Munticel, la picioarele noastre. Dincolo de jumătatea traseului, Peretele Gălbinele se dezvăluie spectaculos. După terminarea dificultăților, am urcat spre Brâul Mare al Coștilei, încă acoperit de limbi considerabile de zăpadă, și am ieșit în platou prin hornul din dreptul crestei, cea mai facilă ieșire în aceste condiții. Privind îndărăt, polenul ridicat de vânt forma mici nori pe creștetul pădurii, o imagine inedită și spectaculoasă. Am coborât pe Valea Albă, integral pe zăpadă.

Creasta Costila-Galbinele fost urcată în premieră la 31 mai 1936, de către o echipă formată din Niculae Baticu, Dan Popescu, Constantin Conteș și Toma Boerescu, însoțiți de încă vreo zece invitați, printre care și viitoarea doamnă Boerescu. În aceste condiții. ascensiunea a fost, în cuvintele lui Baticu, o parodie. Astăzi, traseul de bucură de o mare popularitate în rândul cățărătorilor, fiind parcurs cu aceeași plăcere în orice perioadă a anului.

Ne-am bucurat de reîntâlnirea cu conglomeratul Bucegilor și ne gândim deja la turele de carpatism din văile sale, odată ce zăpada se va topi.

Braul Mare al Costilei la început de iarnă

După o primă trântă cu prima zăpadă căzută în Carpați odată cu incursiunea pe Creasta Vârtopelului din munții Făgărașului, am gustat primele semne serioase ale iernii din Bucegi într-o tură pe Braul Mare al Coștilei, aflat între două anotimpuri.

Dacă la ultima incursiune pe Braul Mare am avut parte de o zi minunată de toamnă, de această dată ne-am bucurat de o zi superbă de… ei bine, vă lăsăm pe voi să ghiciți, căci, pentru noi, a fost o plimbare între două anotimpuri. Fețele sudice, însorite și, în cea mai mare parte, lipsite de zăpadă, au contrastat puternic cu cele nordice, reci și cu însemnate depozite de zăpadă. În aceste condiții, chiar dacă zăpada nu era înghețată și prezența gheții în zonele parcurse era nesemnificativă, am folosit colțarii pentru o deplasare sigură pe iarba uscată a finalului de toamnă.

După parcurgerea Brâului Mare din Valea Albă și până la Valea Mălinului, am continuat pe firul acesteia până spre Brâul de Sus. Am urmat una dintre ramurile superioare ale acestuia, care, fără prea mare viitor, ne-a livrat într-un fir al Urzicii, pe care am ieșit lesnicios în marginea platoului.

Odată cu căderea primelor zăpezi care vor dăinui peste iarnă în Carpații românești, sezonul turelor de carpatism se apropie, ușor, de final. În curând vom începe turele de alpinism și drumeție de iarnă, pe rachete de zapadă, precum și activitățile educaționale specifice sezonului alb.