După ce am vizitat, în urmă cu câteva săptămâni, Albișoara Crucii, am revenit în versantul nordic al Caraimanului pentru a parcurge Albisoara Gemenelor în condiții de iarna, un alt traseu clasic de alpinism din zonă.

Pădurea freamătă de primăvară, ghioceii îțindu-și capetele albe prin pământul acoperit de frunze veștete și părăsit de zăpezile umede și grele de odinioară. Ajungem la Verdeață mai repede decât am fi crezut judecând după cum se simțeau trupurile noastre ostenite și nu mică ne este mirarea să aflăm urmele unui serios bombardament cu bolovani căzuți dinspre Peretele Văii Albe. Dispre Valea Albă și dinspre Albișoare se văd urmele unor scurgeri recente de zăpadă, lucru pe care îl așteptam având în vedere vremea din ziua anterioară. Ne echipăm și luăm sub colțari depozitul de avalanșă de la confluența Albei cu firul comun al Albișoarei Crucii cu Albisoara Gemenelor; nu trece mult și apucăm pe firul acesteia, pe care înaintăm cu spor până sub Brâul Hornurilor, pe zăpadă bună. Scurgem nisip în clepsidră cât pentru câțiva nuței, biscuiți cu cremă de ciocolată recent descoperiți, pentru ajustarea echipamentului și pentru pregătirea continuării, Albisoara Gemenelor având dificultățile tehnice în amonte de Brâul Hornurilor. Ne așteaptă o săritoare parțial descoperită, depășită cu câțiva pași de cățărare mixtă, și apoi suita de hornuri finale, care au mers direct la sufletele noastre de bucegiști.

În Prispa Gemenelor reîntâlnim soarele și ne bucurăm inimile cu o imagine de ansamblu asupra Peretelui Văii Albe, cel mai înalt perete din țară, acum aflat într-o încleștare de anotimpuri și culori. Omniprezentul Postăvaru și a sa Muchie a Cheii par victorioși în lupta cu norii, căci razele soarelui nu contesc a lumina fețele de piatră. Întoarcem privirile și spre firele de obârșie ale Secii, îmbrăcate cu zăpadă din belșug, peste care domnește neclintit Monumentul Eroilor. Ridicată între anii 1924-1928, Crucea Eroilor este închinată memoriei soldaților care au luptat în Valea Prahovei în Primul Război Mondial și a devenit un simbol al Bucegilor. Drumul nostru continuă spre Cruce, parcurgând porțiunea superioară a Crestei Picăturii, pe urme de capre negre, printr-o zapadă udă și grea, dar care ne-a oferit suficientă siguranță pentru depășirea unor zone care, în alte condiții, ar fi putut pune probleme. Tot pe urmele lor ajungem în șaua Văii Albe, unde apucăm să admirăm o mamă și un pui, topindu-se sub privirile noastre pline de admirație. Coborâm pe firul văii, când pe picioare, când pe fund, iscocind expresii din ce în ce mai grăitoare pentru această plăcerea alunecării pe curul pantalonilor. La Verdeață încheiem circuitul în abrupt, după ce am parcurs Albisoara Gemenelor în condiții de iarna și am coborât Valea Albă.

Albisoara Gemenelor a fost explorată în premieră în 1929, când grupul Țiteica a urcat de la Verdeață spre Areta Caraimanului, poetică denumire interbelică pentru Creasta Picăturii, neparcursă integral la acel moment. Albisoara Gemenelor este, iarna, un traseu clasic de alpinism în munții Bucegi. În condițiile întâlnite de noi, depășirea obstacolelor din amonte de Brâul Hornurilor a necesitat pași de cățărare mixtă, fără a pune însă probleme semnificative (PD, M3/4, 40-50°, 600m).

Deși iarna încă stăruie pe crestele masivelor înalte din Carpați, am început deja planificarea turelor de primăvară la cățarare sau drumeție, și te așteptăm să ne contactezi dacă ești interesat sau ai alte idei de petrecere a timpului în mijlocul naturii.