Creasta Costila-Galbinele în pragul verii

În urmă cu câteva zile, la mijloc de mai, am urcat Creasta Costila-Galbinele, unul dintre traseele clasice de cățărare pe stâncă din munții Bucegi.

Înălțată între văile Coștilei și Gălbinele, profilul crestei atrage privirile de la mari depărtări, atât din Busteni, cât mai ales din poteca Munticelului sau din fața refugiului alpin Coștila. Pe profilul crestei se remarcă o imensă prăbușire, ca o rană a muntelui, care a afectat în 2008 traseul Tavanele de Argint. O nouă prăbușire de stânci din același loc, produsă chiar în urmă cu câteva zile, a afectat puternic atât lungimile inferioare, cât mai ales firul principal al Văii Gălbinele, încă acoperit cu zăpadă la ceas de mai. În aceste condiții, parcurgerea celei de-a patra lungimi de coardă, socotite pe traseul matematic al crestei, este mai mult decât delicată, pornirea fiind deosebit de frământată și stânca acoperită cu un considerabil strat de praf.

Pe întregul parcurs al ascensiunii noastre pe Creasta Costila-Galbinele am avut parte de o vreme caldă, ca de vară, doar în partea superioară fiind convinși de vânt să trecem la mâneca lungă. Ne-am bucurat de priveliștile oferite de Bucegi în luna lui florar, cu văile Coștilei și Gălbinele încă acoperite de zăpadă și cu o pădure crudă pe Munticel, la picioarele noastre. Dincolo de jumătatea traseului, Peretele Gălbinele se dezvăluie spectaculos. După terminarea dificultăților, am urcat spre Brâul Mare al Coștilei, încă acoperit de limbi considerabile de zăpadă, și am ieșit în platou prin hornul din dreptul crestei, cea mai facilă ieșire în aceste condiții. Privind îndărăt, polenul ridicat de vânt forma mici nori pe creștetul pădurii, o imagine inedită și spectaculoasă. Am coborât pe Valea Albă, integral pe zăpadă.

Creasta Costila-Galbinele fost urcată în premieră la 31 mai 1936, de către o echipă formată din Niculae Baticu, Dan Popescu, Constantin Conteș și Toma Boerescu, însoțiți de încă vreo zece invitați, printre care și viitoarea doamnă Boerescu. În aceste condiții. ascensiunea a fost, în cuvintele lui Baticu, o parodie. Astăzi, traseul de bucură de o mare popularitate în rândul cățărătorilor, fiind parcurs cu aceeași plăcere în orice perioadă a anului.

Ne-am bucurat de reîntâlnirea cu conglomeratul Bucegilor și ne gândim deja la turele de carpatism din văile sale, odată ce zăpada se va topi.

Braul Mare al Costilei la început de iarnă

După o primă trântă cu prima zăpadă căzută în Carpați odată cu incursiunea pe Creasta Vârtopelului din munții Făgărașului, am gustat primele semne serioase ale iernii din Bucegi într-o tură pe Braul Mare al Coștilei, aflat între două anotimpuri.

Dacă la ultima incursiune pe Braul Mare am avut parte de o zi minunată de toamnă, de această dată ne-am bucurat de o zi superbă de… ei bine, vă lăsăm pe voi să ghiciți, căci, pentru noi, a fost o plimbare între două anotimpuri. Fețele sudice, însorite și, în cea mai mare parte, lipsite de zăpadă, au contrastat puternic cu cele nordice, reci și cu însemnate depozite de zăpadă. În aceste condiții, chiar dacă zăpada nu era înghețată și prezența gheții în zonele parcurse era nesemnificativă, am folosit colțarii pentru o deplasare sigură pe iarba uscată a finalului de toamnă.

După parcurgerea Brâului Mare din Valea Albă și până la Valea Mălinului, am continuat pe firul acesteia până spre Brâul de Sus. Am urmat una dintre ramurile superioare ale acestuia, care, fără prea mare viitor, ne-a livrat într-un fir al Urzicii, pe care am ieșit lesnicios în marginea platoului.

Odată cu căderea primelor zăpezi care vor dăinui peste iarnă în Carpații românești, sezonul turelor de carpatism se apropie, ușor, de final. În curând vom începe turele de alpinism și drumeție de iarnă, pe rachete de zapadă, precum și activitățile educaționale specifice sezonului alb.

Tabăra de carpatism din munții Bucegi

Săptămâna trecută a avut loc tabăra de carpatism din munții Bucegi, un eveniment destinat iubitorilor de munte care, având deja o bază minimă de cunoștințe tehnice, și-au dorit să cunoască și o altă față a acestor munți fabuloși.

Carpatismul este o activitate localizată, în general, în munții Bucegi și Piatra Craiului, și reprezintă parcurgerea văilor de abrupt, a brâurilor și a crestelor, împletind elemente și tehnici specifice drumeției și cățărării. Astfel, traseele de carpatism constau în hățașe alpine de-a lungul brâurilor, în zone de cățărare sau descățărare (scrambling-ul atât de cunoscut britanicilor) pe văi de abrupt, zone expuse, traversee, grohotișuri și vegetație. Pe timp de iarnă, când abruptul este acoperit de gheață și zăpadă, traseele de carpatism fac obiectul alpinismului, necesitând pentru parcurgere pioletul și colțarii, precum și tehnicile specifice de utilizare a acestora și nu numai.

Având baza în Bușteni, pe parcursul taberei de carpatism am parcurs trei zone distincte ale abruptului prahovean (și nu numai), oferind de fiecare dată informații despre geografia locului, atât detalii de ansamblu, cât și de microrelief și corectând, acolo unde a fost necesar, modalitatea de abordare a anumitor pasaje sau orientarea în abrupt. Am discutat și modul de organizare a unei ture de carpatism, de a documentarea traseului și până la alegerea echipamentului și partenerilor, detaliind teoretic și practic câteva tehnici specifice.

Astfel, în prima zi a taberei de carpatism am fost în Coștila și am urcat firul principal al Văii Gălbinele (UIAA IV), trecând, pe rând, fiecare săritoare. Am urcat spre Brâul Mare pe fețele Văii Scorușilor și am continuat spre sud, coborând pe firul Văii Albe. A fost o zi spectaculoasă, în care am admirat cei patru mari pereți ai Coștilei, am văzut ciopoare de capre negre și participanții s-au familiarizat cu conglomeratul Bucegilor.

Ziua a doua a fost umedă și rece, motiv pentru care am ales zona Jepilor Mici, atât pentru ușurința accesului, cât și pentru diversitatea obstacolelor întâlnite pe Valea Seacă dintre Clăi (UIAA IV), pe care am parcurs-o în totalitate. Din șaua Clăii, unde vântul sufla deosebit de puternic și zadele erau acoperite de chiciură, am coborât pe Brâul lui Răducu, vechi hățaș vânătoresc ce înconjoară abruptul Jepilor Mici, unind potecile turistice care fac legătura între Bușteni și Platoul Bucegilor.

Nu am lăsat deoparte nici Morarul, unde, după urcarea pe fir a canionului văii glaciare, am parcurs capătul Brâului Mare până în firul Văii Adânci, pe care am coborât până în poiana de la bază. Această tură a avut ca scop ilustrarea parcurgerii unei zone ocolite în mod normal, descifrarea unui parcurs de brâu prin vegetație abundentă și coborârea unei văi de abrupt, atât prin descățărare, cât și prin rapel. Bineînțeles, nu au lipsit detalii legate de geografia și istoria parcurgerii locurilor prin care am trecut.

În cele din urmă, într-o zi ploioasă și rece, am schimbat conglomeratul prahovean cu calcarul zonei ialomițene și am urcat Valea Horoabelor. Situată în zona carstică a muntelui Bătrâna, valea Horoabelor constă, de fapt, într-un canion spălat de ape, parțial amenajat pentru a facilita parcurgerea.

Cu trei zile pline petrecute în abruptul prahovean al Bucegilor și una, mai scurtă, petrecută în zona Văii Ialomiței, discuții practice și multe detalii de relief, tabăra de carpatism de anul acesta s-a încheiat cu încrederea că toți participanții au prins gustul brâurilor și văilor de abrupt și vor cunoaște mai departe, în siguranță, zonele fabuloase prin care caprele negre se simt “acasă”.