Albisoara Gemenelor iarna

După ce am vizitat, în urmă cu câteva săptămâni, Albișoara Crucii, am revenit în versantul nordic al Caraimanului pentru a parcurge Albisoara Gemenelor în condiții de iarna, un alt traseu clasic de alpinism din zonă.

Pădurea freamătă de primăvară, ghioceii îțindu-și capetele albe prin pământul acoperit de frunze veștete și părăsit de zăpezile umede și grele de odinioară. Ajungem la Verdeață mai repede decât am fi crezut judecând după cum se simțeau trupurile noastre ostenite și nu mică ne este mirarea să aflăm urmele unui serios bombardament cu bolovani căzuți dinspre Peretele Văii Albe. Dispre Valea Albă și dinspre Albișoare se văd urmele unor scurgeri recente de zăpadă, lucru pe care îl așteptam având în vedere vremea din ziua anterioară. Ne echipăm și luăm sub colțari depozitul de avalanșă de la confluența Albei cu firul comun al Albișoarei Crucii cu Albisoara Gemenelor; nu trece mult și apucăm pe firul acesteia, pe care înaintăm cu spor până sub Brâul Hornurilor, pe zăpadă bună. Scurgem nisip în clepsidră cât pentru câțiva nuței, biscuiți cu cremă de ciocolată recent descoperiți, pentru ajustarea echipamentului și pentru pregătirea continuării, Albisoara Gemenelor având dificultățile tehnice în amonte de Brâul Hornurilor. Ne așteaptă o săritoare parțial descoperită, depășită cu câțiva pași de cățărare mixtă, și apoi suita de hornuri finale, care au mers direct la sufletele noastre de bucegiști.

În Prispa Gemenelor reîntâlnim soarele și ne bucurăm inimile cu o imagine de ansamblu asupra Peretelui Văii Albe, cel mai înalt perete din țară, acum aflat într-o încleștare de anotimpuri și culori. Omniprezentul Postăvaru și a sa Muchie a Cheii par victorioși în lupta cu norii, căci razele soarelui nu contesc a lumina fețele de piatră. Întoarcem privirile și spre firele de obârșie ale Secii, îmbrăcate cu zăpadă din belșug, peste care domnește neclintit Monumentul Eroilor. Ridicată între anii 1924-1928, Crucea Eroilor este închinată memoriei soldaților care au luptat în Valea Prahovei în Primul Război Mondial și a devenit un simbol al Bucegilor. Drumul nostru continuă spre Cruce, parcurgând porțiunea superioară a Crestei Picăturii, pe urme de capre negre, printr-o zapadă udă și grea, dar care ne-a oferit suficientă siguranță pentru depășirea unor zone care, în alte condiții, ar fi putut pune probleme. Tot pe urmele lor ajungem în șaua Văii Albe, unde apucăm să admirăm o mamă și un pui, topindu-se sub privirile noastre pline de admirație. Coborâm pe firul văii, când pe picioare, când pe fund, iscocind expresii din ce în ce mai grăitoare pentru această plăcerea alunecării pe curul pantalonilor. La Verdeață încheiem circuitul în abrupt, după ce am parcurs Albisoara Gemenelor în condiții de iarna și am coborât Valea Albă.

Albisoara Gemenelor a fost explorată în premieră în 1929, când grupul Țiteica a urcat de la Verdeață spre Areta Caraimanului, poetică denumire interbelică pentru Creasta Picăturii, neparcursă integral la acel moment. Albisoara Gemenelor este, iarna, un traseu clasic de alpinism în munții Bucegi. În condițiile întâlnite de noi, depășirea obstacolelor din amonte de Brâul Hornurilor a necesitat pași de cățărare mixtă, fără a pune însă probleme semnificative (PD, M3/4, 40-50°, 600m).

Deși iarna încă stăruie pe crestele masivelor înalte din Carpați, am început deja planificarea turelor de primăvară la cățarare sau drumeție, și te așteptăm să ne contactezi dacă ești interesat sau ai alte idei de petrecere a timpului în mijlocul naturii.

Iarna pe Albisoara Crucii

În cursul săptămânii trecute am fost în munții Bucegi, în două zile de alpinism pe trasee clasice, din care prima zi a fost petrecută pe Albisoara Crucii, în condiții de iarna.

Având în față o zi cu mult vânt și vreme frumoasă cel puțin până la amiază, am pornit înainte de răsărit spre Valea Albă. Printre crengile copacilor, surprindem fața Caraimanului scăldată de razele colorate ale răsăritului. Ghioceii au găsit de cuviință să-și scoată capetele prin zăpada înmnuiată a pădurii, iar urmele de avalanșă curse prin vălcele trădează apropierea de nestăvilit a primăverii. La poalele impresionantului Perete al Văii Albe, ne echipăm și pornim pe Albisoara Crucii, înaintând cu spor peste marele con de avalanșă depozitat la confluența cu Văii Albe cu firul comun pe care traseul nostru îl imparte aici cu Albișoara Gemenelor. Urcăm, profitând de condițiile bune, cu zăpadă tare și puțină gheață, însă deasupra Brâului Hornurilor zăpada devine mai afânată, punând probleme atât ca efort fizic, cât mai ales din punct de vedere al alegerii unui traseu optim printre plăcile de vânt. Finalmente, ieșim în platou, în apropierea Monumentului Eroilor, și suntem luați în primire de vântul puternic și norii care se adună și se închid deasupra noastră. Preț de câteva îmbucături și guri de apă, găsim adăpost pe-o laterală a Crucii, înainte de a porni spre obârșia Văii Albe prin platoul alb și ceața fără de repere. Coborâm firul văii rapid și fără evenimente, mai puțin sudalmele care nu mai contenesc odată cu zăpada lipicioasă care pare să îndrăgească tălpile colțarilor preț de-o bună bucată de drum. Revenim în umbra Albastrei, după o zi frumoasă petrecută în abruptul Caraimanului.

Versantul Albișoarelor, respectiv versantul nordic al Caraimanului, aruncă spre Valea Albă mai multe fire de vale. Puternic înclinate și deosebit de fotogenice atunci când sunt privite de la distanță, Albișoarele sunt, în prezent, populare pentru pasionații de alpinism, fiind parcurse mai ales în condiții de iarna. În condițiile de iarna de care am avut parte, cu majoritatea obstacolelor acoperite de zăpadă, Albisoara Crucii este o tură clasică de alpinism, dificultatea fiind relativ redusă (PD, M2, 40-50°, 700m), și necesită o bună tehnică de deplasare cu colțari și pioleți și grijă la eventualele pasaje descoperite de stâncă, în funcție de momentul parcurgerii.

Albisoara Crucii a fost parcursă de om cel puțin din deceniul al treilea al secolului trecut, prima parcurgere documentată aparținând fraților Țiteica. În 1951, Emilian Cristea și echipa Armatei pretind o parcurgere a Albișoarei Crucii în premieră de iarnă, după ce cu un an mai devreme pretinseseră premiera absolută a locurilor, lucru complet fals, având în vedere explorările din anii ’20 ale fraților Țiteica.

Hornul Coamei într-o zi de toamnă

Privit de la distanță, de pe Colțul Gălbinele sau din Strunga Colților, Hornul Coamei apare inabordabil și fioros. Nu este de mirare că primii bucegiști îl numeau Firul Vertical al Gălbinelelor, denumire care a fost schimbată doar după descoperirea zonei inferioare a hornului, întregul său parcurs fiind urcat finalmente la 15 octombrie 1933.

În urmă cu câteva zile, la mijlocul toamnei, am urcat Valea Gălbinele pe firul principal și apoi Hornul Coamei, ieșind în Brâul Mare al Coștilei într-o frumoasă lumină de toamnă.

Pe firul văii am abordat direct fiecare săritoare, curând admirând de jos impresionantul perete Gălbinele, poate cel mai important perete nordic din Carpații românești. Deasupra noastră se profilează Marele Tavan și, dincolo de el, linia distinctă a Furcilor, traseul care, în urmă cu 87 de ani, a făcut trecerea de la văi de abrupt și creste la pereți de stâncă. Cu alte cuvinte, echipa condusă de Niculae Baticu la acel 20 octombrie 1933 a ridicat ștacheta de la carpatism la cățărare pe stâncă. Ajungând la confluența Gălbinelelor cu Hornul Coamei, urcăm firul și depășim toate săritorile, bucurându-ne de stânca uscată, chiar dacă rece și, pe alocuri, punctată de câteva petice de gheață. Colțul Gălbinele parcă nu arată nicăieri mai bine decât încadrat de versanții Hornului, însă pe măsură ce urcăm, un vânt cu iz de iarnă își face simțită prezența din ce în ce mai puternic – atât de puternic încât, la ieșirea în Brâul Mare, luăm decizia de a coborî spre sud, feriți cât de cât de vântul rece. Coborâm, așadar, pe Brâul Mare și Valea Albă, admirând pe final de zi Peretele Văii Albe și Albișoarele îmbrăcate în zade arămii.

O tură deosebită de carpatism, urcarea pe Hornul Coamei și Valea Gălbinele oferă dificultăți tehnice de până la gradul UIAA IV și un peisaj de ansamblu asupra uneia dintre cele mai importante zone alpine din întreaga țară.