Braul Mare al Costilei la început de iarnă

După o primă trântă cu prima zăpadă căzută în Carpați odată cu incursiunea pe Creasta Vârtopelului din munții Făgărașului, am gustat primele semne serioase ale iernii din Bucegi într-o tură pe Braul Mare al Coștilei, aflat între două anotimpuri.

Dacă la ultima incursiune pe Braul Mare am avut parte de o zi minunată de toamnă, de această dată ne-am bucurat de o zi superbă de… ei bine, vă lăsăm pe voi să ghiciți, căci, pentru noi, a fost o plimbare între două anotimpuri. Fețele sudice, însorite și, în cea mai mare parte, lipsite de zăpadă, au contrastat puternic cu cele nordice, reci și cu însemnate depozite de zăpadă. În aceste condiții, chiar dacă zăpada nu era înghețată și prezența gheții în zonele parcurse era nesemnificativă, am folosit colțarii pentru o deplasare sigură pe iarba uscată a finalului de toamnă.

După parcurgerea Brâului Mare din Valea Albă și până la Valea Mălinului, am continuat pe firul acesteia până spre Brâul de Sus. Am urmat una dintre ramurile superioare ale acestuia, care, fără prea mare viitor, ne-a livrat într-un fir al Urzicii, pe care am ieșit lesnicios în marginea platoului.

Odată cu căderea primelor zăpezi care vor dăinui peste iarnă în Carpații românești, sezonul turelor de carpatism se apropie, ușor, de final. În curând vom începe turele de alpinism și drumeție de iarnă, pe rachete de zapadă, precum și activitățile educaționale specifice sezonului alb.

Brauri de aur în Costila

În această săptămână, într-o zi de toamnă ce nu promitea prea multe din punct de vedere meteorologic, am fost în munții Bucegi, unde am parcurs două brauri în Costila.

Brâurile sunt, literalmente, cingători ale muntelui, care înconjoară muntele de-a lungul abrupturilor. Adesea acoperite de vegetație (iarbă, jnepeni sau copaci), străbătând o diferență de nivel redusă și, de regulă, cu pasaje expuse, dar elementare din punct de vedere tehnic, brâurile au atras din totdeauna omul, fie că vorbim de ciobani, de vânători sau de iscoditorii abruptului. O tură pe un brâu nu îți oferă doar o perspectivă inedită asupra abrupturilor străbătute, ci și cunoașterea zonei în detaliu, relieful fiind adesea prea complex pentru a putea fi înțeles de la nivelul unei văi de abrupt. Parcurgerea brâurilor este una dintre cele mai atractive activități de carpatism, Bucegii și Piatra Craiului fiind cele mai populare destinații ale Carpaților în acest sens.

Brâurile au fost denumite astfel de ciobanii și oamenii din popor după obiectul vestimentar cu care se aseamănă – brâul popular, cingătoarea sau chimirul. Denumirea incorectă de brână, adesea utilizată în prezent, a fost popularizată începând din perioada interbelică de către Nae Dimitriu care, conform lui Radu Țiteica, nu stăpânea unele finețuri ale limbii române, fiind albanez de origine.

Deși prognozele nu promiteau vizibilitate, ne-am urmat sentimentul interior și am abordat Brâul Mare al Coștilei după coborârea porțiunii superioare a Văii Albe, preferând această variantă față de talvegul cufundat în ceață și umed după ploaia din ziua precedentă. Un fluturaș de stâncă ne-a furat privirile imediat înainte de Blidul de Sub Streașină, moment în care am știut că am făcut alegerea cea bună. Vremea e după sufletul drumețului, nu? Marea de nori a rămas la nivelul văilor și, curând, razele soarelui au spart pătura de nori și și-au găsit locul peste munte, îmbrăcând brâurile într-un aur de toamnă cum nu speram să vedem. Când am văzut Creasta Mălinului crenelată peste norii ce acopereau Valea Cerbului, am luat decizia de moment de a urca spre Brâul de Sus al Coștilei, care promitea peisaje mai largi decât Brâul Mare, decizie care s-a dovedit a fi extrem de inspirată. Brâul de Sus al Coștilei este lipsit de dificultăți tehnice, un singur punct mai delicat putând fi ușor protejat printr-o balustradă de coardă, și oferă una dintre cele mai frumoase priveliști spre abruptul sudic al Morarului și spre crestele care despart văile nordice ale Coștilei. Bucurându-ne de un soare cald și de un joc al norilor din văi, am ajuns în Valea Priponului, pe care am urmat-o în urcare spre platou.

Ziua de toamnă petrecută pe cele două brauri în Costila a însemnat nu doar peisaje de aur, de toamnă, ci și liniștea mult căutată de cei osteniți de aglomerația orașului și viața de zi cu zi. La mijloc de săptămână, muntele își deschide porțile doar pentru noi.

Braul Mare al Costilei, carpatism în Bucegi

… și-am ajuns din nou în Bucegi, pe Braul Mare al Costilei, pe care l-am parcurs integral într-o superbă zi de toamnă alături de colegii de la GoOutside Guided Tours.

Am pornit pe Valea Albă, valea de abrupt care separă munții Caraiman de Coștila, și i-am urmat firul bolovănos strecurat pe la poalele Crestei Picăturii și Peretelui Văii Albe. Cățărarea este elementară, însă amatorii de mișcări acrobatice pot găsi întotdeauna provocări în firul Vallee Blanche de Roumanie. După depășirea celei de-a doua mari săritori a văii, pornim pe hățașul ce urmărește Braul Mare al Costilei, suspendat deasupra unui hău considerabil pe prima porțiune. Toată lumea e de acord că o noapte petrecută la Blidul de Sub Streașină ar fi o amintire de povestit nepoților! Mai departe, cei câțiva pași expuși de la intrarea în Blidul Uriașilor se depășesc cu ajutorul unei balustrade, urcușul până în Creasta Văii Albe fiind lipsit de probleme. Peisajul se schimbă, iar hățașul nostru traversează, pe rând, firele Văii Coștilei, al Hornului Coamei și Valea Scorușilor, urmând depășirea discontinuității de la Valea Mălinului, unde facem un mic rapel. Încă o dată, peisajul se schimbă complet, nordul Coștilei având un caracter mai sălbatic și stâncos față de celelalte zone. Valea Urzicii, cu multele ei fire, rămâne rapid în urmă, la fel și Valea Caprelor, iar noi coborâm agale pe poteca ciobănească a Văii Priponului, în drum spre Valea Cerbului, spre casă și spre alți munți.

Braul Mare al Costilei este, poate, cel mai frumos traseu care traversează Coștila, oferind o imagine de ansamblu asupra principalelor forme de relief din jur. Lipsit de dificultăți tehnice majore, parcurgerea integrală, din Valea Albă și până în Valea Priponului, Braul Mare al Costilei este o tura de carpatism care necesita o bună condiție fizică și o bună abordare a pasajelor aeriene și expuse.

Toamna se instalează treptat în Carpați, iar noi ne gândim deja la plimbările viitoare…