Tabăra de carpatism din munții Bucegi

Săptămâna trecută a avut loc tabăra de carpatism din munții Bucegi, un eveniment destinat iubitorilor de munte care, având deja o bază minimă de cunoștințe tehnice, și-au dorit să cunoască și o altă față a acestor munți fabuloși.

Carpatismul este o activitate localizată, în general, în munții Bucegi și Piatra Craiului, și reprezintă parcurgerea văilor de abrupt, a brâurilor și a crestelor, împletind elemente și tehnici specifice drumeției și cățărării. Astfel, traseele de carpatism constau în hățașe alpine de-a lungul brâurilor, în zone de cățărare sau descățărare (scrambling-ul atât de cunoscut britanicilor) pe văi de abrupt, zone expuse, traversee, grohotișuri și vegetație. Pe timp de iarnă, când abruptul este acoperit de gheață și zăpadă, traseele de carpatism fac obiectul alpinismului, necesitând pentru parcurgere pioletul și colțarii, precum și tehnicile specifice de utilizare a acestora și nu numai.

Având baza în Bușteni, pe parcursul taberei de carpatism am parcurs trei zone distincte ale abruptului prahovean (și nu numai), oferind de fiecare dată informații despre geografia locului, atât detalii de ansamblu, cât și de microrelief și corectând, acolo unde a fost necesar, modalitatea de abordare a anumitor pasaje sau orientarea în abrupt. Am discutat și modul de organizare a unei ture de carpatism, de a documentarea traseului și până la alegerea echipamentului și partenerilor, detaliind teoretic și practic câteva tehnici specifice.

Astfel, în prima zi a taberei de carpatism am fost în Coștila și am urcat firul principal al Văii Gălbinele (UIAA IV), trecând, pe rând, fiecare săritoare. Am urcat spre Brâul Mare pe fețele Văii Scorușilor și am continuat spre sud, coborând pe firul Văii Albe. A fost o zi spectaculoasă, în care am admirat cei patru mari pereți ai Coștilei, am văzut ciopoare de capre negre și participanții s-au familiarizat cu conglomeratul Bucegilor.

Ziua a doua a fost umedă și rece, motiv pentru care am ales zona Jepilor Mici, atât pentru ușurința accesului, cât și pentru diversitatea obstacolelor întâlnite pe Valea Seacă dintre Clăi (UIAA IV), pe care am parcurs-o în totalitate. Din șaua Clăii, unde vântul sufla deosebit de puternic și zadele erau acoperite de chiciură, am coborât pe Brâul lui Răducu, vechi hățaș vânătoresc ce înconjoară abruptul Jepilor Mici, unind potecile turistice care fac legătura între Bușteni și Platoul Bucegilor.

Nu am lăsat deoparte nici Morarul, unde, după urcarea pe fir a canionului văii glaciare, am parcurs capătul Brâului Mare până în firul Văii Adânci, pe care am coborât până în poiana de la bază. Această tură a avut ca scop ilustrarea parcurgerii unei zone ocolite în mod normal, descifrarea unui parcurs de brâu prin vegetație abundentă și coborârea unei văi de abrupt, atât prin descățărare, cât și prin rapel. Bineînțeles, nu au lipsit detalii legate de geografia și istoria parcurgerii locurilor prin care am trecut.

În cele din urmă, într-o zi ploioasă și rece, am schimbat conglomeratul prahovean cu calcarul zonei ialomițene și am urcat Valea Horoabelor. Situată în zona carstică a muntelui Bătrâna, valea Horoabelor constă, de fapt, într-un canion spălat de ape, parțial amenajat pentru a facilita parcurgerea.

Cu trei zile pline petrecute în abruptul prahovean al Bucegilor și una, mai scurtă, petrecută în zona Văii Ialomiței, discuții practice și multe detalii de relief, tabăra de carpatism de anul acesta s-a încheiat cu încrederea că toți participanții au prins gustul brâurilor și văilor de abrupt și vor cunoaște mai departe, în siguranță, zonele fabuloase prin care caprele negre se simt “acasă”.

Braul Acelor spre Acele Morarului

Braul Acelor din Morar, în înfăptuirea sa nordică, este, probabil, cel mai frumos drum spre Acele Morarului. Străbătând zone de o rară sălbăticie, Braul Acelor este o frumoasă alternativă la prea-bătutul, de om și soare, al drumului prin versantul sudic al muntelui, pe Brâul Mare.

Față de ultima incursiune pe Acele Morarului, zilele trecute am urcat Valea Morarului, plecând dis-de-dimineață din Bușteni. După depășirea canionului, am prins hățașul brâului și, curând, ni s-a dezvăluit grandiosul peisaj al versantului nordic al Morarului. Braul Acelor se strecoară cu eleganță pe la baza fiecăruia dintre Ace, care, din aceste locuri își dezvăluie adevărata personalitate – sunt creste, cu orientare nord-sud pentru Acul de Sus, Acul Crucii și Degetul Roșu și est-vest pentru Acul Mare. Numai privite de jos, din Poiana Morarului, ele apar ca niște ace ce parcă înmpung bolta cerească.

Drumul pe creastă nu a fost, în sine, prea diferit de precedentul, urcând și trecând pe rând fiecare dintre Acele Morarului. După Acul de Sus, unde ne-am îngăduit un răgaz de trosnit oasele la soare și unde am făcut un mic ocol până pe creștetul său, am cotit spre nord, spre Valea Morarului, pe Brâul Ciobănesc ce coboară alene până la capătul căldării de mijloc a văii glaciare. De aici și până în Bușteni am mai scurs vreo două ceasuri, pe drumul cunoscut. Ah, ne-am oprit de câteva ori să căscăm gura la caprele negre ce-și făceau siesta la câțiva pași de noi, lipsite de orice urmă de sfială.

Acele Morarului sunt printre locurile din Bucegi unde revenim an de an cu același drag, iar Braul Acelor, ramura sa nordică, este cel mai frumos drum care ajunge la baza lor. Îl preferăm mai ales la sfârșitul verii, când orice urmă de zăpadă va fi disparut din locurile umbroase, ca alternativă la urcușul pantelor de iarbă ale sudicului Brâu Mare, neplăcute mai ales sub un soare dogoritor.

Primăvara pe Valea Morarului

În acest sfârșit de săptămână am fost din nou în munții Bucegi, unde, alături de colegii de la Outdoor the World, am parcurs Valea Morarului pe zăpadă, în condiții de primăvară târzie.

Concepută ca o tură-atelier, în această ieșire s-a exersat utilizarea colțarilor și pioletului, echipamente esențiale pentru alpinism. După ce fiecare participant s-a refamiliarizat cu tehnicile de bază pentru oprirea în piolet, am continuat urcușul pe Valea Morarului, urmând firul acoperit complet de zăpadă. Am înaintat pe zăpadă bună până în prima căldare glaciară, la confluența firului principal cu Vâlcelul Curmăturii Bucșoiului, însă urmele avalanșelor recente și scurgerile de zăpadă la care am fost martori ne-au îndemnat la prudență și atenție în alegerea celei mai bune rute pentru urcarea spre căldarea superioară. O scurtă traversare expusă, unde am utilizat coarda, ne-a condus în amfiteatrul văii, aflat imediat la nord-est de vârful Omu. Cornișa mare atârnată de buza șeii Morarului ne-a îndreptat pașii spre Creasta Morarului, unde am luat o binemeritată pauză, până când vântul ne-a dat ghes la mers. Din creastă am putut privi spre Coștila și am făcut, ca și la pătrunderea în Valea Morarului, o scurtă prezentare a reliefului, văile și brâurile nordice fiind frumos evidențiate de zăpadă. De la vârful Omu am continuat spre șaua Hornurilor, coborând în Valea Mălăiești pe Hornul Mare, plin de zăpadă umedă și parțial scursă.

În ziua următoare, o parte din grup a făcut o scurtă drumeție până la vârful Grecului, iar cealaltă o incursiune prin abruptul nordic al Bucșoiului Mic, în care s-a continuat inițierea în tehnicile alpine.

Arși de soarele primăvăratic, ne-am bucurat să putem împărtăși frumusețile văilor glaciare ale Bucegilor cu prieteni veniți de departe și, nu în ultimul rând, să fi putut pune umărul la dragostea față de munții înalți, acoperiți de zăpadă.