Muchia Timbalului Mare în condiții de iarnă

În urmă cu câteva zile am fost în Piatra Craiului, într-o frumoasă tură de alpinism pe Muchia Timbalului Mare.

După ce iarna a binevoit a-și așterne din plin haina albă și peste Carpații românești, am schimbat planurile rânduite pentru zona înaltă a Bucșoiului cu Piatra Craiului. Astfel, alături de partenerii de la Alpine-Challenge, am urcat la refugiul Speranțelor și dincolo de el, pe drumul binecunoscut al Vâlcelului cu Fereastră, pe care l-am vizitat de mai multe ori în condiții de iarnă și pe care l-am găsit, și de această dată, frumos de urcat în condiții mixte, cu săritorile împodobite cu zăpadă pulver, dar incomplet acoperite.

Vâlcelul cu Smârdar, unde ajungem după ce pășim prin faimoasa Fereastră, se arată mult mai prietenos decât în perioadele cu zăpezi mari și, chiar dacă întâlnim mici plăci de vânt până la Amvon, acestea nu pun probleme. Dincolo de Brâul de Sus continuăm pe firul de obârșie al vâlcelului, însă remărcăm câteva acumulări însemnate și plăci de vânt, pe care le evităm urcând într-unul dintre contraforturile inferioare desprinse din vârful Timbalul Mare, despre care putem spune că este parte a ceea ce numim Muchia Timbalului Mare. Ca în abruptul Timbalului Mare – și de altfel ca în multe alte locuri din Piatra Craiului – muchia se termină într-o șa și în alte muchii, iar noi ne continuăm drumul spre creastă, unde ajungem fix pe vârful Timbalul Mare. Coborâm pe înserat spre Fântâna lui Botorog, după o zi superbă și inedită în abrupt.

Spre deosebire de surorile sale mai bine individualizate, Muchia Timbalului Mare reunește un ansamblu de vâlcele și muchii care altcătuiesc un relief deosebit de complex, cuprins, la modul general, între vârful Timbalul Mare și Brâul Ciorânga. În amonte de Brâul de Sus, în zona Amvonului, Muchia Timbalului Mare este compusă, la început, din două muchii paralele și apoi din alte două care se întâlnesc în creastă.

Abruptul vestic al Pietrei Craiului este o adevărată bijuterie a naturii, oferind, pe timp de vară, nenumărate aventuri pentru iubitorii de carpatism și cățărare, și, pe timp de iarnă, alpinism clasic și tehnic pentru toate nivelurile de pregătire.

Iarna pe Creasta Nordica

În urmă cu aproximativ o săptămână am fost din nou în Piatra Craiului, unde am parcurs Creasta Nordica în condiții de iarna, una dintre ture clasice de alpinism ale Carpaților românești.

Pornind dis-de-dimineață, salutăm ghioceii și brândușele din Poiana Zănoaga, primii vestitori ai primăverii din aceste locuri, și privim spre creasta Pietrei Craiului, cu a sa albă dantelărie de stâncă care-a fermecat privirile montaniarzilor ultimului secol. La cabana Curmătura, cabană inaugurată de vechiul SKV, oprim preț de-o gură de zahăr și cofeină, plecând degrabă spre vârful Ascuțit, nu fără oleacă de trudă prin zăpada udă și urmele de avalanșe. Odată ajunși la vârful Ascuțit, privim spre porțiunea nordică a crestei nordice, cea dinspre vârful Turnu, și remarcăm ingenioasa inginerie care păstrase uscat refugiul în nopțile lungi ale iernii, și pornim pe creasta nordica, în condiții depline de iarna, cu zăpadă, gheață și scurte pasaje mixte. Depășim, pe rând, frământata zonă a Țimbalelor și Clăilor, remarcând conștient cât de înșelătoare sunt văile abruptului vestic, accesibile și îmbietoare în zona superioară și adevărate capcane ascunse sub nivelul Brâului de Mijloc. La Piscu Baciului suntem luați în primire de peisajul copleșitor de cuprinzător, dar și de vântul puternic. Mizeria și mirosul apăsător al refugiului turistic din șaua Grindului, dar și zăpada din ce în ce mai umedă după o zi caldă, ne conving să lăsăm parcurgerea crestei sudice pentru iarna următoare, și coborâm spre Grind și satul Peștera, încheind astfel o frumoasă zi de iarna petrecută pe creasta nordica a Pietrei Craiului.

În această tură am remarcat, încă o dată și cu profundă tristețe, cât de în urmă suntem la capitolul turism montan organizat. Infrastructura turistică – marcaje, refugii, cabane – este departe de a fi adecvată pentru o țară cu un real potențial în turismul montan. Vrem să credem că principalul “vinovat” pentru această situație nu este o administrare defectuoasă a fondurilor, ci lipsa de viziune și cultură montană, lucruri care, sperăm noi, se află în acest moment pe o pantă ascendentă.

Parcursă pentru prima dată în anii ’20, creasta Pietrei Craiului în condiții de iarna este o tura frumoasă de alpinism clasic, care, în anumite condiții, poate fi destul de dificilă, atât din punct de vedere al zăpezii, cât și al organizării logistice. Ea rămâne una dintre cele mai frumoase ture de alpinism din Carpații noștri și merită parcursă măcar o dată în viață.

Pe varful Ascutit, iarna în Piatra Craiului

În acest sfârșit de săptămână am fost în Piatra Craiului și am parcurs o porțiune din creasta nordică, cuprinsă între vârful Turnu și varful Ascutit.

Pe o vreme foarte bună și zăpadă destul de puțină pentru această perioadă a anului, am urcat spre varful Turnu în condiții de cățărare mixtă ușoară, numai bune pentru cei mai puțin obișnuiți cu colțarii pe stâncă. Odată ajunși în creastă am reglat straturile de îmbrăcăminte pentru a ne proteja de vântul care, uneori, sufla cu putere, și am continuat spre sud, ajungând în aproximativ 3 ore la varful Ascutit. Ne-am bucurat de o bună vizibilitate, putând admira, atât Bucegii, Păpușa și munții Făgărașului, ci și silueta munților Harghitei, dar și întinsul platou al Muntelui Mare din Apuseni, aflate la o depărtare considerabilă.

După un scurt popas pentru rehidratare în refugiul pe care ultima dată l-am văzut în condiții de iarnă în luna aprilie, am coborât spre cabana Curmătura, ocolind porțiunile cele mai problematice ale traseului de vară care coboară Padinile Frumoase, expus avalanșelor în zona superioară.

Creasta Pietrei Craiului a fost parcursă pentru prima dată iarna în anii ’20, de către Carl Lehmann si Erwin Csallner și rămâne o atât o provocare, cât și o tură îndrăgită pentru montaniarzii de astăzi. Porțiunea cuprinsă între vârful Turnu și varful Ascutit este, pe timp de iarnă, o tură relativ ușoară de alpinism (F, M1-M2), care poate fi o bună practică pentru cei care au urmat un curs de alpinism și, în același timp, o bună încălzire pentru începutul sezonului de iarnă.