Alpii Iulieni și vârful Triglav

munții Alpii Iulieni, Slovenia

8 persoane

12 - 18 august 2023

*locuri libere*

În luna august te invităm la o spectaculoasă tură de drumeție în Alpii Iulieni. Pe lângă ascensiunea vârfului emblemă al Sloveniei, Triglav, ne propunem să petrecem mai multe zile pe munte, descoperind cât mai mult din această zonă fabuloasă a Europei.

Vârful Triglav, înalt de 2864 metri, a fost urcat pentru prima dată la 26 august 1778. Ascensiunea a fost condusă de Lovrenc Willomitzer, un chirurg din Bohinj, însoțit de vânătorul Štefan Rožič și minerii Matevž Kos și Luka Korošec. Astăzi, cei patru sunt imortalizați într-o frumoasă statuie pe malul lacului Bohinj.

Drumeția pe care ți-o propunem începe pe malul lacului Bohinj, cel mai mare lac glaciar al Sloveniei, și, pe parcursul a patru zile, ne va purta în circuit spre vârful Triglav și spre frumoasele sale lacuri. Din cabană în cabană – cabanele Alpilor Iulieni sunt faimoase pentru ospitalitate! – vom parcurge etape de până la 8-9 ore pe zi, având suficient timp pentru a admira priveliștile diferite ce tot ceea ce cunoaștem acasă. Ultima zi este rezervată pentru vizitarea obiectivelor din zona Bohinj și Bled.

Zona înaltă a muntelui Triglav oferă pasaje expuse, de cățărare ușoară (scrambling), și este asigurată cu lanțuri, fiind cel mai bine abordată cu echipament de via ferrata.

Tura se adresează iubitorilor de munte cu o bună condiție fizică și fără rău de înălțime, care vor să cunoască cel mai înalt vârf al Sloveniei și o zonă complet diferită de Carpați, atât ca peisaje, cât și ca atmosferă.

 

Ghid Montan

international
Mountain Leader

Andrei Badea

Atestat ghid montan 5921/2017

Ghid Montan

andreea nuta hera

Andreea Nuță-Hera

Atestat ghid montan 6146/2018

Echipament

  • bocanci cu o bună aderență pe stâncă, inclusiv pe umezeală;
  • cască de alpinism;
  • ham;
  • kit via ferrata (lonje cu disipator de șoc);
  • rucsac de tură;
  • îmbrăcăminte adecvată sezonului;
  • jachetă impermeabilă;
  • accesorii pentru cap (ochelari de soare, șapcă sau bandană, căciulă);
  • sac de dormit pentru cabană sau cearșaf personal;
  • bețe telescopice;
  • lanternă frontală;
  • recipient pentru apă, mâncare;
  • trusă medicală minimală de uz personal.

tariful

  • include ghidarea și echipamentul comun;
  • include cazarea (trei nopți la cabană, trei nopți pensiune);
  • nu include transport, mese și alte cheltuieli personale;
  • poate varia în funcție de numărul de turiști.