atelier de alpinism

Atelier de alpinism la Mălăiești

În ultimul sfârșit de săptămână am organizat, alături de Radu Hera de la Alpine Challenge, un atelier de alpinism dedicat celor care au făcut deja primii pași în această activitate, fie prin experiența turelor la care au participat, fie în urma cursurilor de specialitate la care au luat parte. Atelierul s-a desfășurat în Valea Mălăiești, un cadru excelent pentru alpinism, oferind multiple posibilități de exersare și aplicare a noțiunilor specifice.

În cadrul acestui atelier de alpinism am abordat atât noțiuni teoretice, cât și practice. Am discutat despre ce este alpinismul – urcarea munților pe stâncă, gheață și zăpadă – și de ce este el o activitate sezonieră în Carpați, care nu oferă cadrul natural pentru practicarea sa pe durata întregului an, și despre cotația traseelor de alpinism, arătând de ce gradele clasice românești au fost o idee nefericită încă de la implementarea lor la începutul regimului comunist. S-au detaliat aspecte legate de organizarea unei ture de alpinism și de management al grupului, iar o atenție deosebită a fost alocată noțiunilor de nivologie și de evitare a avalanșelor, cunoștințe esențiale pentru practicanții alpinismului, activitate desfășurată cu precădere în teren expus avalanșelor.

Firește, muntele nu se poate cunoaște prin teorie între patru pereți! Partea practică a acestui atelier de alpinism a constat în recapitularea sumară a urcării și coborârii unei pante de zăpadă cu colțari și utilizarea pioletului pentru oprirea unei alunecări, dar și efectuarea unui profil în zapadă, cu identificarea și analizarea straturilor prezente și estimarea riscului de avalanșă în locul respectiv. Căutarea în avalanșă a fost un capitol important al exercițiilor practice, toți cursanții reușind, în final, să identifice într-un timp rezonabil două victime îngropate. O zi întreagă a fost dedicată unei ture în zonă, pe o porțiune a crestei Padina Crucii, punând accent pe luarea deciziilor în teren complex.

Ultima parte a acestui atelier de alpinism a oferit participanților și condiții dificile de mers și orientare în cadrul unui exercițiu în care fiecare a trebuit să conducă un grup prin teren de avalanșă și să își asigure coechipierii la urcarea și coborârea unei pante de zăpadă. Pe final s-a făcut și o simulare de avalanșă cu o victimă îngropată, exercițiu în care organizarea și comunicarea au jucat un rol foarte important.

Așa cum muntele nu se poate cunoaște între patru pereți, un atelier de alpinism de câteva zile nu te face alpinist, fiind necesară o îndelungă practică, atât în ture, cât și în ieșiri doar pentru exersare și antrenament. Atfel, un îndemn pe care îl adresăm atât cursanților noștri, cât și oricărui alt participant la un curs sau atelier de alpinism este să exerseze și să aprofundeze toate noțiunile acumulate, muntele având mereu ușa deschisă celor pregătiți.

Distribuie

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest