Grade de dificultate

În clasificarea turelor Back to Nature folosim un sistem de grade de dificultate care să se raporteze, pe cât posibil, doar la criterii obiective și, totodată, să poată fi aliniate la standardele internaționale.

Gradele de drumeție

Pentru traseele de drumeție ne interesează efortul fizic la care suntem supuși, zonele cu risc de cădere din potecă și nivelul de stres provocat de pasajele expuse. Astfel, evaluăm traseele de drumeție în funcție de trei criterii obiective: diferența de nivel, expunerea pasajelor și frecvența pasajelor expuse. Traseele vor fi împărțite în 4 grade de dificultate și vor fi notate prin culori, similar cu sistemul de cotație al pârtiilor de schi.

DificultateDiferență de nivelExpunereFrecvența pasajelor expuse
verde< 300mmică, aproape inexistentănu există
albastru300 - 600mmică-medie, pasaje scurtemică
roșu600-900mmică-medie, pasaje scurte sau unul lungmică-medie
negru> 900mmare-foarte mare, multe pasaje echipate cu lanțurimedie-mare

Gradele de Carpatism

Carpatismul constă în acele trasee aflate la granița dintre drumeție și cățărarea pe stâncă. După caz, ele pot fi mai apropiate de drumeție (brâurile) sau de cățărarea pe stâncă (văile de abrupt). Traseele de carpatism includ pasaje de cățărare pe stâncă, unde asigurarea participanților cu coarda poate fi necesară, porțiuni expuse, cu risc mare de cădere în gol. În general, zonele parcurse sunt complet neamenajate pentru turiști. Așteptați-vă la zone cu vegetație deasă sau zone în care predomină grohotișul.

Pentru clasificarea traseelor de carpatism vom utiliza, atunci când situația o impune, cotațiile utilizate în cățărarea pe stâncă.

Gradele de cățărare

La nivel internațional se utilizează două cotații pentru pașii tehnici de cățărare, și anume scala UIAA, cu grade cuprinse între I și XII, și scara franceză, cu grade de la 1 la 9, ambele cu subdiviziuni. Aceste grade se acordă pașilor individuali ai fiecărei lungimi dintr-un traseu. În completarea acestor cotații tehnice, utilizăm și o cotație de ansamblu, respectiv gradele clasice românești, de la 2 la 7, de asemenea cu subdiviziuni.

  • – utilizarea mâinilor este necesară pentru păstrarea echilibrului;
  • II – începe cățărarea propriu-zisă, fiind nevoie de utilizarea membrelor pe rând;
  • III – terenul devine abrupt sau vertical, prizele mai puține și, în unele cazuri, pot necesita forță; pasajele pot fi depășite în mai multe moduri;
  • IV – prizele devin rare și/sau de dimensiune mică; este necesară utilizarea tehnicilor specifice pentru diferite obstacole (hornuri, diedre, fisuri etc.); de regulă, necesită pregătire de specialitate;
  • V – prizele sunt mici și rare; cățărarea devine delicată sau dificilă (opoziții, bavareze etc.); de obicei, pasajele necesită examinare prealabilă;
  • VI – prizele sunt foarte mici, rare și necesită, de regulă, o anumită ordine a mișcărilor pentru deplasare; cățărarea poate fi foarte delicată sau foarte dificilă (ex. surplombe);
  • VII – prizele sunt foarte mici, rare și distanțate; necesită pregătire specială și forță în degete, gheară și echilibru.

Gradele de Alpinism

Cotația traseelor de alpinism utilizată în prezent este cea utilizată în Alpi, locul de naștere al alpinismului și este un grad de ansamblu, care ia în calcul atât întregul traseu, cât și complexitatea apropierii și retragerii. Este ideal ca gradul alpin să fie însoțit de gradul tehnic maxim al terenului (pentru stâncă, gheață ori mixt):

  • F – Facile, ușor
  • PD – Peu Difficile, un pic dificil
  • AD – Assez Difficile, destul de dificil
  • D – Difficile, dificil
  • TD – Très Difficile, foarte dificil
  • ED – Extrememement Difficile, extrem de dificil
  • ABO: Abominablement Difficile …

Pentru alpinismul tehnic, gradele sunt insoțite de cotațiile de cățărare (cotațiile UIAA sau franceze), de cotațiile de cățărare pe gheață (WI sau AI, respectiv cascade de gheață sau gheață alpină, 1-8) și, după caz, de cotațiile de cățărare mixtă (M1-M12).