Braul Portitei încinge mijlocul Caraimanului din Valea Jepilor și până la Creasta Picăturii. În fapt, dincolo de creastă el continuă spre Valea Albă, purtând însă numele de Brâul Hornurilor. Cum Braul Portitei străbate una dintre cele mai spectaculoase porțiuni ale Caraimanului, întregul bazin al Văii Seci, am pornit într-o zi de toamnă să ne bucurăm de frumusețea locurilor, picurate de galbenul zadelor ce tocmai au început a prinde gustul culorii.

Ca de obicei, Târla Berbecilor oferă prima priveliște de ansamblu asupra Brâului Portiței și primul moment wow. Peretele Portiței, puțin valorificat din punct de vedere al traseelor existente și pe bună dreptate din cauza rocii friabile, se înalță impunător, însă ceea ce fură cu adevărat privirile este Hornul de la Portiță. După obligatoriul popas în gura Portiței Caraimanului, frumos mângâiată de soarele unei dimineți friguroase de octombrie, continuăm spre bazinul Secii, nu fără a arunca o privire zvelta siluetă a vârfului Picătura și spre Muchia Mare a Portiței, un traseu deosebit de frumos ca peisaj, însă unul dintre acele trasee pe care le faci o dată-n viață și-atât…

Gunoaiele rămase în urma renovării Monumentului Eroilor își fac treptat apariția, fiind dovada mizeriiilor umane care nu sunt capabile de a respecta natura și muntele. Preponderent prezente pe firul Hornurilor Văii Seci, afluentul aflat direct sub Cruce, aceste mizerii – saci, pungi, paleți, sârme, fiare, butoaie, frigidere, practic tot ce prinde bine unor persoane care dau cu bidineaua și mistria, fără a le păsa de ce cade “în prăpastie” – trebuie să dispară cât mai rapid, însă, din păcate, toate apelurile spre Garda de Mediu și MAPN, instituția care a administrat lucrările de renovare, au rămas fără răspuns.

O ruptură recentă în zona Spălăturii Văii Seci pune probleme, expunerea fiind considerabilă și terenul precar. Coarda joacă rol de suport moral și, curând, zona cu pricina este depășită și ajungem fără alte probleme la punctul în care Braul Portitei urcă printr-un horn în drumul său spre Tunelul Picăturii, care străpunge creasta și permite trecerea facilă între fața estică și cea nordică ale Caraimanului. Bucegiștii interbelici, vânători sau simpli iubitori de munte, se întrebau cum reușesc caprele negre să treacă dintr-un versant în altul; odată ce pașii omului au ajuns la Tunel, întrebarea și-a găsit răspunsul. Tunelul Picăturii nu trece doar din bazinul Văii Seci spre cel al Văii Albe, ci oferă și o soluție în sus, spre Creasta Picăturii, variantă pe care am ales-o și noi. Câteva mișcări îndrăznețe ne-au pus pașii pe creastă, de unde parcursul spre Cruce nu mai pune probleme, chit că desfășurăm coarda de vreo două ori. Umbra mușcă serios cu frigul fețelor nordice, însă priveliștea splendidă spre Peretele Văii Albe și Gloria ce ni se arată la Prispa Gemenelor încălzesc oasele.

Braul Portitei este un frumos și emblematic traseu de carpatism, care însă pune probleme serioase de orientare și expunere după Portiță (E2 și chiar E3 pe zona surpată). Continuarea spre Creasta Picăturii și urcarea prin tunel necesită abilități de cățărare (UIAA IV) și orientare în teren expus. Altminteri, tunelul poate fi ocolit în urcare, însă această variantă este rezervată numai celor care cunosc zona foarte bine.

Ne-am bucurat de o zi frumoasă, friguroasă și colorată pe Braul Portitei, cu ieșire prin Creasta Picăturii, în una dintre cele mai pitorești zone ale Bucegilor.