carpatism

Ture de carpatism – văi de abrupt, brâuri, creste – organizate de ghizii montani Back to Nature.

Valea Tapului și Hornul Ascuns, cățărare în Bucegi

În acest sfârșit de săptămână, pe vreme umeda, am fost în zona nordică a Coștilei și am urcat Valea Tapului și Hornul Ascuns, unul dintre traseele care conduc spre Creasta Mălinului din munții Bucegi.

După o atentă verificare a prognozelor meteorologice anunțate pentru Bucegi, răcoarea dimineții de toamnă care ne întâmpină în Bușteni ne dă ghes pe poteca munticelului. Pădurea este îmbibată cu apă și ceața se ascunde misterios printre copaci. Primii stropi ne prind din urmă prin Poiana Coștilei și ne ascundem de ei sub câte-un fag mai sănătos, preț de câteva momente de chibzuială. Valea Tapului, una dintre văile de abrupt din nordul Coștilei, este una dintre acele văi care, pe vreme umedă, le are pe vino ‘ncoa sau… du-te-n ‘colo, după gusturile fiecăruia. Mai sus, spre gura văii, vegetația de junglă pare mai deasă ca niciodată, iar ceața ascunde reperele de orientare. Într-un final ajungem pe Valea Tapului, după obișnuita ocolire a săritorii de la intrare. Numită de Nicolae Gelepeanu Valea Largă, Valea Tapului a rămas cunoscută după denumirea pusă de Mihai Haret, înaintaș al începutului de secol XX și important personaj în turism montan timpuriu din vechiul regat, însă nu lipsit de controverse, fiind un veritabil Münchhausen al Bucegilor. Valea Tapului este, așa cum o indică denumirea lui Gelepeanu, o vale deschisă, cu coastele largi și firul adâncit între lespezi căzute, urcarea făcându-se preponderent utilizând aderența stâncii. Dacă pe vreme uscată Valea Tapului nu pune mari probleme celor care doresc a o urca (UIAA IV), umezeala condimentează urcușul și timpul scurs până la traversarea spre Valea Seacă a Coștilei e mai lung decât ne-am fi dorit. Din Valea Tapului ieșim spre Creasta Frumoasă sau Creasta Viilor Senzații, așa cum a numit-o același Mihai Haret și a popularizat-o în ghidurile sale Walter Kargel, și ne îngăduim un mic popas în zona de traversare spre megieșa Valea Seacă a Coștilei. Locul este deosebit, iar cețurile care, în sfârșit, se ridică în jurul nostru, nu fac decât să sublinieze senzaționalul. Continuăm pe Creasta Frumoasă preț de câteva zeci de metri în sus și traversăm în firul Văii Seci unde deslușim printre aburii ridicați din vale Colțul Mălinului, care aruncă fața sa nordică spre obârșia văii.

Cum ora este prea înaintată pentru a parcurge Creasta Mălinului așa cum a fost ea parcursă de grupul lui Nae Dimitriu la 1935, ne îndreptăm pașii spre Hornul Ascuns, parcurs în premieră în 1934 de către același Dimitriu și recent recondiționat cu ancore mecanice în regrupări. Cel mai ușor dintre traseele nordice ale Colțului Mălinului, Hornul Ascuns leagă obârșia Văii Seci de creasta acestuia. Prima lungime este și cea mai dificilă (UIAA IV) și pare că se înfundă într-un bolovan aparent inaccesibil, vizibil de la mare depărtare. Hornul Ascuns continuă însă cu o a doua lungime, mai friabilă ca precedenta, care ia sfârșit pe creastă, într-un adevărat spectacol cu crestele din jur. Deși frigul a mușcat din plin în aceste locuri, nu ne-am putut opri din a căsca gura la frumusețile din jur, marea de nori de la poalele Acelor Morarului și picăturile de lumină de pe pereții Coștilei fiind greu de descris în cuvinte. De la ieșirea din Hornul Ascuns continuăm pe Creasta Mălinului, traversând, cu aceeași emoționantă plăcere, Dintele dintre Colți și Colțul de Sus, ieșind finalmente în Brâul Mare al Coștilei. Pe hățașul său și apoi pe Valea Priponului am revenit în poteca marcată.

Incursiunea noastră din nordul Coștilei, pe Valea Tapului și Hornul Ascuns, a fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase ture ale acestei veri. Peste câteva zile revenim pe Brâul Mare al Coștilei, într-o tură de carpatism deschisă și începătorilor, iar la începutul lui octombrie urmând a merge în tabăra de carpatism, un eveniment complex destinat celor cu oarecare experiență pe văile și brâurile Bucegilor.

Vara pe Padina lui Calinet, carpatism în Piatra Craiului

Padina lui Calinet este una dintre marile artere de pătrundere în abruptul vestic al Pietrei Craiului și poate cea mai complexă zonă alpină din acest masiv. Desfășurată între Țimbalul Mare și Vârful dintre Țimbale, Padina lui Calinet reprezintă calea de acces pentru cele mai multe trasee de cățărare de pe malurile sale, complexitatea zonei putând rivaliza cu Coștila Bucegilor.

În ultimul sfârșit de săptămână am parcurs Padina lui Calinet de la celebra Scara de Fier, a cărui vârstă se apropie de centenar, și până în șaua Călinețului, în creasta Pietrei Craiului. Obstacolele firului văii sunt variate și frumos de trecut și, fără a fi prea dificile tehnic (dificultatea nu depășește gradul IV UIAA), valea este accesibilă și pasionaților de carpatism aflați la început de drum. Firește, cei care nu doresc abordarea directă a săritorilor pot alege variantele ocolitoare, însă acestea sunt, în unele cazuri, aeriene și friabile, putând fi mai periculoase decât cățărarea obstacolelor. Urcând firul văii, am lăsat în urmă traseele de cățărare ale bazinului Călinețului, precum Creasta Șoimilor, Creasta Frumoasă, Creasta Coarnele Caprei și Creasta Piticului, dar și mai puțin cunoscuta zonă a Cetății Sfărâmate, aflate în zona superioară a Muchiei Dintre Țimbale, dincolo de Brâul de Sus.

Cei interesați de coborârea văii pot folosi hățașele ocolitoare sau pot coborî în rapel săritorile, cele mai multe dintre ele fiind prevăzute cu pitoane la capătul superior (vechi, de calitate îndoielnică), iar cea mare cu două ancore mecanice, montate în peretele din stânga.

Carpatismul oferă poate cea mai frumoasă variantă de a descoperi peisaje altfel inaccesibile, văile de abrupt și brâurile Bucegilor și Pietrei Craiului fiind adevărata comoară a acestor munți. Astfel, te invităm la tabăra de carpatism din munții Bucegi, dedicată în special celor care au deja o experiență cel puțin minimă de carpatism, fiind o frumoasă oportunitate de a cunoaște pe îndelete zonele de abrupt din Bucegi la început de toamnă.

Valcelul cu Fereastra, carpatism în Piatra Craiului

În ultimele zile am fost în Piatra Craiului într-o tură adresată celor care doresc să descopere carpatismul și am urcat Valcelul cu Fereastra, o frumoasă vale de abrupt din bazinul Padinei lui Râie, și am ieșit în Creasta Nordică urmând o suită de brâuri și vâlcele.

Munții Bucegi și Piatra Craiului ascund multe zone accesibile fără echipament și tehnici specializate de cățărare, dar care, prin complexitatea terenului, nu fac obiectul drumeției. Astfel, în aceste zone predomină zone stâncoase expuse, grohotișuri și vegetație abundentă, zone de cățărare ușoară (scrambling) și dificultăți de orientare. O combinație, așadar, între drumeție și cățărare, drumețiile alpine – sau, preluând termenul folosit de membrii Hanului Drumeților în urmă cu un secol, carpatismul – reprezintă văile de abrupt, brâurile și crestele accesibile la picior, cu echipament tehnic minim, care predomină în Bucegi și Piatra Craiului, însă pot fi întâlnite și în alte zone ale Carpaților.

Valcelul cu Fereastra și continuarea drumului spre Creasta Nordică a Pietrei Craiului este accesibil celor care au absolvit potecile de drumeție și doresc să descopere și o altă latură a munților. La ultima incursiune în aceste locuri am avut de înfruntat zăpadă până la piept, așa că soarele verii, care ne-a întâmpiat de această dată, nu ne-a deranjat câtuși de puțin. Am trecut pe rând săritorile vâlcelului și am admirat frumoasa deschidere de piatră care face legătura cu Vâlcelul cu Smârdar, atingând în final creasta pe un traseu mai puțin circulat, prin talvegul Călinețului Mic. Pe parcurs am oferit sfaturi legate de parcurgerea acestui gen de trasee și informații legate de toponimia locurilor, fiind binecunoscută complexitatea reliefului abruptului vestic al Pietrei Craiului. Fentând furtuna de vară care s-a abătut peste Bucegi și zona sudică a Pietrei Craiului, am revenit în vale pe ramura de sus a Brâului Ciorânga, amenajată și marcată pentru drumeție în urmă cu aproximativ 6 ani.

Cum zăpada dispare treptat din văile de abrupt, vă invităm în continuare în turele noastre de carpatism și cățărare, iar ghizii noștri așteaptă oricând de la voi propuneri și idei pentru destinații frumoase în natură.
































Câteva luni mai târziu, la început de octombrie, am revenit într-o nouă formulă pe Valcelul cu Fereastra. De data aceasta am urcat spre creastă urmând zona de obârșie e Vâlcelului cu Smârdar și firul secundar al Canionului Ciorânga Mare. Am coborât pe ramura de sus a Brâului Ciorânga, nu înainte de a face o scurtă recunoaștere a ramurii de jos, urmând a reveni la șosea prin grohotișurile porțiunii inferioare a Padinei lui Râie, o alternativă inedită la coborârea clasică de la refugiul Speranțelor.