iarna coltul balaceni

Coltul Balaceni în condiții de iarna, alpinism în munții Făgărașului

După incursiunea de Ziua Națională din munții Făgărașului, am revenit în Alpii Transilvaniei în urmă cu o săptămână, de această dată în zona Văii Sâmbăta, pentru a urca Coltul Balaceni în condiții de iarna, mai precis Muchia Nord-Vestică.

Plecând la lumina frontalei din cabana învechită și lipsită de grija care i s-ar cuveni, am prins din urmă răsăritul și, curând, am ajuns la baza Colțului Bălăceni. Am ales o variantă înierbată pentru prima lungime de coardă, profitând de prezență zăpezii și făcând uz de oțelul din dotarea corespunzătoare sezonului. Lungimile următoare s-au succedat clasic, întocmai ca în parcurgerea în condiții de vară. Fiind prima echipă din traseu după mai multe zile (poate chiar din acest sezon de iarnă), lungimile de muchie au pus câteva probleme legate de prizele ascunse sub zăpadă și posibilitățile reduse de protecție, fiind necesară curățarea serioasă a zăpezii, uneori în poziții precare de echilibru. Odată ajunși pe vârf, lângă crucea din Coltul Balaceni, ne-am bucurat, în sfârșit, de soarele care, ascuns de fața nordică, ne-a lăsat pradă umbrei și frigului unei zile reci de decembrie. Bucuroși de parcurgerea unui frumos traseu de alpinism, zăbovim cât să urce și celelalte echipe din traseu, urmând a coborî împreună odată cu lăsarea serii.

Parcursă pe timp de iarna, Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni este un traseu de alpinism destul de dificil, cu pasaje de cățărare mixtă și posibilități reduse de protecție, având porțiuni în care o cădere, atât a capului de coardă, cât și a secunzilor, poate avea urmări grave (grad general alpin AD, M4, angajament III, nivel de protecție R3). Traseul este unul popular pentru sezonul de iarnă și pasionații de cățărare mixtă, fiind totuși rezervat celor cu o bună experiență în această activitate și capabili să parcurgă porțiuni cu un grad mare de risc.

Zona a fost cercetată pentru prima dată pe timp de vară în 1967 de către echipa Ionel Coman – Roland Welkens, care a urcat Traseul Frontal prin Horn, prin parcurgerea primei porțiuni a ceea ce astăzi este Diedrul Mare și traversând spre Muchia Nord-Vestică.

Distribuie