parang

Creste și lacuri, drumeție în munții Parang

În acest sfârșit de săptămână am fost în munții Parâng, într-o drumeție de trei zile în zona nordică a masivului, în care am vizitat câteva dintre crestele și lacurile glaciare din jurul celui mai înalt vârf, Parângul Mare.

Pe parcursul celor trei zile de drumeție, alături de Ilinca Stoenică de la Munțomama, am străbătut la pas mai multe căldări glaciare, pline cu lacuri, precum Zănoaga Stânei, Roșiile, Mândra, lacul Verde și Cârja, dar și creste desprinse din vârfurile înalte, precum muchia Pontul Roșu, muchia Slivei și Custura Cârjei. În drum spre căldarea Roșiile am trecut pe la refugiul Agățat, o colibă ridicată pe creștetul unui bolovan cărat de ghețarii mileniilor apuse și întreținut de montaniarzii zonei. Frumoasa căldare Roșiile este una dintre cele mai importante căi de acces în zona nordică a munților Parang, cu cabana Groapa Seacă ca bază de plecare. Cu bagaj mic, am urcat muchia Pontul Roșu, o muchie deosebit de pitorească, ce oferă priveliști inedite spre lacurile din jur, ajungând pe vârful Parângul Mare odată cu stropii scuturați de coada unui nor. Spre seară am montat corturile malul lacului Zănoaga Stânei, cu apa limpede și neclintită ca o oglindă.

În ziua următoare am traversat culmea Slivei, urcând pe o potecă ciobănească și coborând pe un brâu înierbat și prin grohotișul căldării glaciare vecine, ajungând în cele din urmă pe malul lacului Verde. Cu sclipiri de smarald în lumina soarelui, lacul Verde este o adevărată bijuterie bine ascunsă într-o mare de jnepeni. În fine, Custura Cârjei, frumoasa creastă dintre vârfurile Cârja și Mija, a rămas pentru altă dată, tunetele și norii care s-au încruntat odată de ajungeam sub vârful Mija îndemnându-ne la coborâre spre tabăra de corturi.

Cei mai stâncoși munți dintre Retezat și munții Făgărașului, împletind unele caracteristici ale acestora, munții Parang ascund comori ce așteaptă să fie găsite de iubitorii de drumeție, oferind frumuseți pentru fiecare dintre aceștia.

Distribuie