În plin debut al unei primăveri cu puternice accente de iarnă (sau nu prea!), am fost în Piatra Craiului unde am încercat să urcăm Hornul N, unul dintre afluenții sudici ai Padinei lui Călineț, un frumos traseu de carpatism pe timp de vară, dar un provocator traseu de alpinism în conditii de iarnă.

Brândușele care împânzeau ca un covor Podul lui Călineț au lăsat, treptat, loc pădurii ce trăda din plin ploaia căzută cu o zi în urmă. Ajungem într-un timp regulamentar la baza Malului Galben și, mai departe, la locul fostei Cabane Ascunse, în apropierea căruia se găsește astăzi refugiul turistic. Privirile zboară spre Muchia dintre Țimbale, acum acoperită de o pudră timidă de zăpadă, și spre șeile care îi dau forma caracteristică. În una dintre aceste șei plănuim să ajungem și noi, după parcurgerea Hornului lui Nicu sau, așa cum este uneori alintat de cei inițiați în abruptul vestic al Pietrei Craiului, Hornul N. De fapt, Hornul N face parte din ceea ce, în mod convențional, este traseul Brâului de Sus, care în bazinul Padinei lui Călineț își pierde caracteristicile geologice de brâu.

Lăsăm în urmă Scara de Fier, mărturie încă vie a primilor exploratori ai abruptului Pietrei Craiului, și intrăm în firul Padinei lui Călineț. Înaintăm cu spor pe zăpada tare a dimineții și privim spre Creasta Frumoasă, Creasta Coarnele Caprei și Creasta Piticului, ajungând în cele din urmă la baza traseului nostru, Hornul N. După o primă porțiune lipsită de dificultăți tehnice, înclinarea crește și coarda iese din rucsac. Depășim câteva săritori ițite parțial din zăpadă și tapetate cu un deget de gheață, însă zăpada devine din ce în ce mai problematică pe măsură ce câștigăm altitudine. O zapadă udă, multă, grea și cu urme de plăci de vânt mai vechi sau mai noi ne-au convins, în umbra stâncii Capul de Dac și Șeii cu Iarbă, zonă în care parcursul geologic al Hornului N se încheie, că întoarcerea pe propriile urme este cea mai bună variantă. Câteva țancuri de stâncă și un piton înfipt cu sete într-una dintre multele fisuri ale hornului ne-au servit ca sprijin pentru retragere. Călinețul, care până acum câteva momente, părea “lumea de jos”, ne primește cu o zăpadă udă, care formează bulgări sub colțari și necesită multă atenție și răbdare la coborâre.

Din punct de vedere tehnic, Hornul N în condițiile noastre, cu majoritatea săritorilor acoperite, a fost ușor accesibil tehnic (PD, M2). Am urcat în două grupuri distincte în zonele mai dificile, conduse de ghizii Andrei Badea și Radu Hera.

Cum socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg. Am parcurs Hornul N, însă ieșirea în Muchia dintre Țimbale pe timp de iarnă așteaptă, probabil, sezonul viitor. Noi suntem deja cu gândul la turele primăverii, atât de drumeție, cât și de cățarare, însă alpinismul în Carpați, cât încă masivele înalte sunt acoperite de zăpadă, nu este nici el departe.