În cursul săptămânii trecute am fost în munții Bucegi, în două zile de alpinism pe trasee clasice, din care prima zi a fost petrecută pe Albisoara Crucii, în condiții de iarna.

Având în față o zi cu mult vânt și vreme frumoasă cel puțin până la amiază, am pornit înainte de răsărit spre Valea Albă. Printre crengile copacilor, surprindem fața Caraimanului scăldată de razele colorate ale răsăritului. Ghioceii au găsit de cuviință să-și scoată capetele prin zăpada înmnuiată a pădurii, iar urmele de avalanșă curse prin vălcele trădează apropierea de nestăvilit a primăverii. La poalele impresionantului Perete al Văii Albe, ne echipăm și pornim pe Albisoara Crucii, înaintând cu spor peste marele con de avalanșă depozitat la confluența cu Văii Albe cu firul comun pe care traseul nostru îl imparte aici cu Albișoara Gemenelor. Urcăm, profitând de condițiile bune, cu zăpadă tare și puțină gheață, însă deasupra Brâului Hornurilor zăpada devine mai afânată, punând probleme atât ca efort fizic, cât mai ales din punct de vedere al alegerii unui traseu optim printre plăcile de vânt. Finalmente, ieșim în platou, în apropierea Monumentului Eroilor, și suntem luați în primire de vântul puternic și norii care se adună și se închid deasupra noastră. Preț de câteva îmbucături și guri de apă, găsim adăpost pe-o laterală a Crucii, înainte de a porni spre obârșia Văii Albe prin platoul alb și ceața fără de repere. Coborâm firul văii rapid și fără evenimente, mai puțin sudalmele care nu mai contenesc odată cu zăpada lipicioasă care pare să îndrăgească tălpile colțarilor preț de-o bună bucată de drum. Revenim în umbra Albastrei, după o zi frumoasă petrecută în abruptul Caraimanului.

Versantul Albișoarelor, respectiv versantul nordic al Caraimanului, aruncă spre Valea Albă mai multe fire de vale. Puternic înclinate și deosebit de fotogenice atunci când sunt privite de la distanță, Albișoarele sunt, în prezent, populare pentru pasionații de alpinism, fiind parcurse mai ales în condiții de iarna. În condițiile de iarna de care am avut parte, cu majoritatea obstacolelor acoperite de zăpadă, Albisoara Crucii este o tură clasică de alpinism, dificultatea fiind relativ redusă (PD, M2, 40-50°, 700m), și necesită o bună tehnică de deplasare cu colțari și pioleți și grijă la eventualele pasaje descoperite de stâncă, în funcție de momentul parcurgerii.

Albisoara Crucii a fost parcursă de om cel puțin din deceniul al treilea al secolului trecut, prima parcurgere documentată aparținând fraților Țiteica. În 1951, Emilian Cristea și echipa Armatei pretind o parcurgere a Albișoarei Crucii în premieră de iarnă, după ce cu un an mai devreme pretinseseră premiera absolută a locurilor, lucru complet fals, având în vedere explorările din anii ’20 ale fraților Țiteica.