muchia panselutei

Muchia Panselutei, cățărare în Postăvaru

După ce echipa noastră a pornit oficial sezonul de cățărare pe stâncă, parcurgând unul dintre cele mai îndrăgite trasee ale Peretelui Animalelor, am revenit în Postăvaru în acest sfârșit de săptămână pentru un alt clasic al zonei: Muchia Panselutei din Fața Hornurilor.

Primăvara, când zăpezile încă atârnă de crestele munților înalți și frunza abia mijește în fagi, e o perioadă minunată pentru a ne bucura de stâncile însorite, temperaturile fiind plăcute. O astfel de zonă este Muchia Cheii din munții Postăvaru, o culme prelungă desprinsă din vârf. Dincolo de strânsoarea Cheilor Râșnovului, Muchia Cheii azvârle câțiva pereți spre Poiana Inului, Fața Hornurilor și Peretele Animalelor fiind doi dintre aceștia, o destinație populară pentru cățărătorii brașoveni și bucureșteni.

Deschis în 1970 de către Sandu Pătrașcu, secondat de neobositul Viorel Nicolaescu, Muchia Panseluței este un traseu frumos, care oferă, pe lângă peisajul de vis cu Bucegii înzăpeziți pe timp de primăvară, variate pasaje de cățărare de față căzută, horn, fisură sau față. Cu 5 lungimi de coardă și o dificultate maximă de VI+ UIAA în cel mai greu punct, Muchia Panselutei este un traseu potrivit atât celor care doresc să aprofundeze cățărarea pe stâncă în trasee clasice, cât și celor care își reintră în formă la început de sezon.

În perioada următoare organizăm un atelier de cățărare pe stâncă pentru începători, special conceput pentru cei care nu au mai experimentat muntele pe verticală și doresc să facă primii pași în această frumoasă activitate. Cum sezonul cald este de-abia la început, vă așteptăm cu diverse ture de drumeție, carpatism și cățărare până la sosirea iernii.

Distribuie

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest