În ultimul sfârșit de săptămână am fost în Piatra Craiului, unde am organizat un atelier de initiere în carpatism.
Carpatismul sau drumeția alpină constă în acele trasee aflate între drumeție și cățărare pe stâncă, preluând elemente din fiecare. Cu un teren variat, de la zone cu vegetație abundentă, grohotișuri, zone expuse și trepte verticale de stâncă, carpatismul necesită o bună experiență în drumeție, orientare în teren montan complex, abordare a zonelor expuse, neamenajate, precum și tehnici elementare de cățărare pe stâncă și manevre de coardă. La nivel internațional, carpatismul este încadrat, conform cotației elvețiene pentru traseele de drumeție, la drumeție alpină dificilă (T5) și drumeție alpină foarte dificilă (T6). O activitate populară în Carpații românești, traseele de carpatism se află cu precădere în munții Bucegi și Piatra Craiului.
Pe parcursul celor trei zile de atelier de initiere în carpatism am abordat, în manieră teoretică și practică, nodurile utilizate în carpatim, tehnici de deplasare pe stâncă în bocanci, asigurarea partenerului și coborârea în rapel. Două zile au fost rezervate exersării tuturor tehnicilor în teren real de carpatism, parcurgându-se, în două echipe, atât zone clasice din abruptul vestic al Pietrei Craiului, cât și locuri mai puțin umblate. Pe parcursul acestor două ture, participanții la acest atelier de initiere în carpatism au descifrat traseele, și-au asigurat partenerii și au pregătit rapelurile pentru coborârea zonelor accidentate. Ploile, specifice acestei perioade, ne-au lăsat, în general, în pace, lucru care a demonstrat tuturor cât de importantă este organizarea unei ture de carpatism.
Mulțumim, Radu Hera și Andrei Badea. Am învățat în sfâșit rapel și am prins încredere mai multă în echipament și in noduri. Ne vedem curând sper.
Acest atelier de initiere în carpatism a fost organizat de ghizii montani Andrei Badea (SGLM) și Radu Hera (AGMR).
Odată ce ieși din zona potecilor marcate de drumeție, carpatismul îți dezvăluie adevărata față a Bucegilor și Pietrei Craiului. Te invităm să cunoști alături de noi aceste minunate zone ale Carpaților, fie în turele noastre, fie pe cont propriu, fiind alături de tine cu sfaturi și sprijin în aventura ta în natură.