catarare pe stanca

Fisura Rasucita, cățărare în Bucegi

Chiar dacă în ultima perioadă diminețile au fost friguroase, am profitat de vremea frumoasă pentru a ne bucura de pereții însoriți ai Bucegilor și am urcat Fisura Rasucita, un traseu clasic de cățărare pe stâncă din munții Bucegi.

Situată în peretele sudic al Țancului Mic, un perete care a rămas popular printre cățărătorii din Bucegi, atât datorită distanței reduse față de refugiul Coștila, cât și pentru reamenajarea traseelor cu ancore, Fisura Rasucita se numără printre cele mai accesibile trasee ale acestui perete și oferă o cățărare frumoasă și diversă, cu fisuri, fețe și diedre. Traseul își merită din plin numele, linia ascensiunii purtându-te de pe fața sudică spre cea estică, apoi nordică, pentru a reveni la final spre sud. Cu o dificultate tehnică ce nu depășește gradul UIAA VI+, 6a francez, traseul necesită totuși experiență în manevrele de coardă.

Fisura Rasucita a avut premiera în vara anului 1956, fiind urcat de către echipa Florin Stan și Pompiliu Pascu, în primii ani ai alpinismului competițional din România socialistă. A devenit rapid un traseu clasic, atât pentru ascensiunile oficiale de campionat, cât și pentru recreere și antrenament, în cuvintele lui Walter Kargel, Răsucita-i aici, în curtea refugiului.

Până la venirea iernii, vom continua cu turele de carpatism și cățărare pe stâncă, profitând la maxim de vremea frumoasă și de locurile însorite.

Traseul Rosculet sau Muchia Estică a Umărului Gălbinele

În ultimul sfârșit de săptămână am fost în Bucegi, unde am urcat Muchia Estică a Umărului Gălbinele sau, așa cum este adesea numită, traseul Rosculet.

Cu o primă lungime care debutează în același loc de unde pornește și Fisura Gălbinele, traseul Rosculet se înscrie, așa cum îi spune și numele, pe una dintre muchiile secundare ale Umărului Gălbinele, și combină cățărarea pe fisuri, hornuri, diedre și fețe, alcătuind un traseu frumos, înconjurat de fantasticul peisaj zonei. Ultima lungime are porțiuni comune cu traseele Coman și Slăvoacă și sfârșește, după un scurt rapel, în strunga Umărului, o fereastră formată dintr-un bloc încastrat de vremuri. Fără a fi un traseu de mare dificultate, gradul maxim fiind UIAA VI+ (V+, A1), grad românesc 3B, traseul Rosculet s-a bucurat de o mare popularitate în perioada campionatului românesc de alpinism și cățărare (celebrele Alpiniade), însă a căzut într-un con de umbră până recent, când a fost reamenajat cu ancore mecanice în regrupări și pașii mai dificili și a reușit să atragă, timid, atenția comunității locale.

Chiar și în aceste condiții, apreciem că parcurgerea traseului nu este lipsită de riscuri pentru capul de coardă, o căđere în porțiunea finală a celei de-a treia lungimi putând avea consecințe grave; utilizarea protecțiilor mobile în această zonă este recomandată.

Am coborât în rapeluri, de-a lungul Fisurii Gălbinele.

Originar din Bușteni, Gheorghe Rosculet a făcut parte din cea de-a treia generație de cățărători din Bucegi, fiind partener de coardă cu Niculae Baticu, alături de care a urcat vârful Picătura, și Emilian Cristea, fiind unul dintre primii alături de care acesta a încercat ascensiunea traseelor Cele Trei Surplombe și Fisura Albastră. Ulterior a devenit antrenor al echipei Dinamo Brașov, fiind apreciat atât pentru rezultatele bune, cât și pentru integritatea sa. Este autor al mai multor trasee de cățărare din Bucegi, însă, cu câteva excepții, ele nu se bucură de popularitate în prezent. Traseul Rosculet din Umărul Gălbinele a fost urcat în premieră în 1943.

Ne-am bucurat de frumoasa zi petrecută în Bucegi, de revenirea pe conglomerat și de spectaculoasa priveliște a Umărului Gălbinele. Cu siguranță, vom reveni!

Catarare în Cheile Turzii

În urmă cu un weekend am fost în munții Trascău, unde am petrecut două superbe zile la catarare în Cheile Turzii.

Aflate în apropierea orașului Turda, Cheile Turzii sunt una dintre cele mai populare destinații pentru iubitorii de natură din regiunea Clujului și nu numai, atât pentru simple plimbări și drumeții, cât și pentru cățărare pe stâncă și, mai nou, pentru via ferrata, unul dintre traseele clasice ale Cheilor fiind astfel amenajat în urmă cu mai bine de 10 ani. Cheile Turzii sunt atestate documentar încă din antichitate și din 1938 sunt declarate rezervație naturală. Ocolite de mișcarea alpină interbelică, Cheile Turzii au văzut primele trasee abia începând cu 1949, când s-a ajuns la Grota Sanșil, acesta fiind, din informațiile existente, locul în care au fost bătute primele pitoane în Chei. Au urmat traseele Grota lui Hili (1951), transformat, nu fără controverse, în traseu de via ferrata în 2012, și Creasta Sanșil (1952), unul dintre cele mai populare trasee de catarare din Cheile Turzii până în prezent. Totodată, Cheile Turzii au oferit un teren ideal pentru inițiera și dezvoltarea comunității de cățărățori din zona Ardealului, atât în perioada comunistă, cât și în vremurile actuale organizându-se cu regularitate școli de cățărare.

Ajunși dis-de-dimineață în Chei și având două zile la dispoziție, am ales să parcurgem câteva trasee frumoase de cățărare pe stâncă, de dificultate medie (grad maxim UIAA VI/VI+), și situate în teren astfel încât să avem parte de mult-dorita umbră, dar să ne și strecurăm printre reprizele obligatorii de ploaie specifice începutului de vară. Astfel, am parcurs traseele Creasta Sanșil, un traseu deosebit de spectaculos, mai ales în zona superioară, cu o priveliște de vis, Școala Turdeană, Concurs și Gábor Feri.

Ne-am bucurat de două zile frumoase în această zonă a țării unde, din păcate, nu am ajuns prea des până acum, și am parcurs câteva trasee de catarare în Cheile Turzii, care au fost pe placul întregii echipe. Cu vara la început, ne propunem multe ieșiri la stâncă, la carpatism și în traseele clasice de cațărare din Bucegi, Piatra Craiului, Postăvaru și, de ce nu, Cheile Turzii!