În ultimul sfârșit de săptămână, imediat după incursiunea în munții Făgărașului de pe creasta Arpășel-Vârtopel, am fost în Bucegi, unde am parcurs traseul Grotelor, un traseu clasic de cățărare pe stâncă din peretele Gălbinele.
Peretele Gălbinele este unul dintre cei patru mari pereți ai Bucegilor și este, probabil, cel mai important perete cu expunere nordică din Carpații românești. A fost urcat pentru prima dată la 20 octombrie 1935 de către o echipă condusă de Niculae Baticu, traseul Furcile reprezentând un moment de cotititură în istoria montană autohtonă, făcând trecerea de la văi de abrupt, hornuri și creste la pereți întregi. Se poate considera că acesta este momentul nașterii cățărării pe stâncă în România, chiar dacă materiale tehnice s-au utilizat încă din 1912, pe Creasta Arpășel, sau din 1932 în Bucegi (douăzeci de ani mai târziu!), în Turnul Seciului.
Traseul Grotelor este situat în extrema estică a peretelui și parcursul său punctează o serie de grote din perete. A fost deschis în 1952 de către Nicolae Pandrea și Ion Barbu, cel din urmă fiind amintit în mod infam pentru accidentul mortal din timpul unei ascensiuni solitare a Crestei Coștila-Gălbinele, în care se spune că și-a lăsat degetul într-un piton. Traseul nu este dificil, dificultatea fiind de UIAA VI+ la ieșirea dintr-o grotă imensă în a treia lungime, pas care necesită multă anduranță pentru a depăși pasajul surplombant. Traseul Grotelor iese după cinci lungimi de coardă în Creasta Coștila-Gălbinele, de unde am ales retragerea în rapel peste linia traseului, revenind în firul principal al Văii Gălbinele.
Alegerea unui traseu într-un perete cu expunere nordică a fost firească pentru o zi călduroasă de vară, bucurându-ne de umbră și o temperatură plăcută pentru cățărare. În zona Gălbinele au apărut mai multe grupuri pe parcursul zilei, o parte urcând spre Hornul Coamei, iar alții pe creasta Colțului Gălbinele, două dintre traseele spectaculoase de carpatism din zonă.
