Abia ce-am isprăvit o filă de calendar de la ultima incursiune la sud de Dunăre, în care am urcat vârful Musala pe traseul clasic, și iată că revenim în munții Rila, de data aceasta pentru un traseu inedit: potcoava căldării Musala în condiții de iarnă.
Am luat Rila sub bocanci încă dinainte de răsărit, atât din dorința de a prinde condiții cât mai bune în traseu, dar și pentru a fi mai rapizi decât vremea, anunțată mai rea spre după amiază. Am abordat potcoava căldării Musala de la vest spre est, primul vârf urcat fiind Aleko, 2713 metri, care debutează cu o custură ornată cu cornișe. Înaintăm cu spor, admirând atât lumina răsăritului și bucurându-ne de vizibilitatea impresionantă, care ne dezvăluie din ce în ce mai mult creasta munților Pirin, cât și cornișele din ce în ce mai impresionante atârnate de creasta dintre Bezimenem și vârful Musala, care, cu cei 2925 metri ai săi, este cel mai înalt vârf din țara vecină și din întreaga peninsulă balcanică. Suntem singuri pe vârf, alături de un peisaj impresionant, alături de vânt și de clădirile stației meteo care trădează prezența omului în zonă. Urmărim cu privirile continuarea traseului spre vârful Malka Musala (2902 metri), până unde avem de parcurs cea mai spectaculoasă și dificilă parte a traseului propus. Ne strecurăm printre jandarmii de granit, printre dinții Musalei (Trionite), când pe deasupra lor și când pe dedesubt. Ajungem și la diavolul Musalei, o formațiune de o formă caracteristică, și apoi pe vârful Malka Musala sau Musala Mică, al doilea vârf ca înălțime din munții Rila. Fiind înaintați în zi, soarele începe să ardă cu putere, iar zăpada începe să se schimbe fundamental când ajungem, după alte câteva descățărări și traversări, pe Ireček (2852 metri) și decidem să coborâm spre cabană și, mai departe, pe drumul bătut spre stațiunea Boroveț, desprinsă parcă din apocalipticul sfârșit de sezon de schi.
Potcoava căldării Musala este o variantă inedită de a urca acoperișul Rilei, vara fiind accesibilă fără materiale tehnice deosebite (scrambling, UIAA II-III), și iarna un traseu spectaculos de alpinism, cu porțiuni expuse și zone greu de protejat în totalitate, dar fără a fi realmente dificil (PD, M1, 700m). În condiții de iarnă, este important de abordat în echipă compactă, atât pentru a putea asigura siguranța necesară, cât și pentru o bună viteză de deplasare a grupului.
Tura a fost organizată și condusă de ghizii Radu Hera și Andrei Badea. Ne-am bucurat de revenirea în Parcul Național Rila, remarcând totodată potențialul pe care îl are zona pentru trasee interesante. Până la urmă, viitorul ni-i deschis tuturor.
