Custura Aleko și vârful Musala, iarna în Rila

În ultimul sfârșit de săptămână am fost, așa cum facem deja de câțiva ani în această perioadă a anului, în munții Rila, la sud de Dunăre, unde am parcurs custura vârfului Aleko și am urcat pe Musala, în condiții de iarna.

Cel mai înalt vârf al peninsulei balcanice, vârful Musala atrage nu doar prin înălțimea sa (2925m), ci mai ales prin accesibilitatea sa, atât vara, cât și iarna. De aceea, pentru a adăuga o notă inedită, ne-am propus să ajungem pe acoperișul Balcanilor de-a lungul căldarii glaciare a Musalei. Astfel, am pornit la primele ore ale zilei spre vârful Aleko, 2713m, înaintarea fiind adesea anevoioasă din cauza zăpezii adânci și lipsite de consistentă, însă mânați permanent de frigul pătrunzător. Vârful Aleko aruncă spre nord o custură spectaculoasă, ornată cu cornișe, care a necesitat o alegere atentă a rutei, pentru a reduce riscul de avalanșă, ceea ce a implicat și câteva zone de cățărare mixtă (PD+, M2). Pe vârf am fost răsplătiți cu o frumoasă priveliște spre Musala, spre care am continuat de-a lungul crestei pentru a fi înconjurați de ninsoare într-un alb complet odată ce am ajuns la monumentul de pe vârf.

În aceste condiții am renunțat la continuarea traseului pe jumătatea vestică a căldării, spre Malka Musala, și am coborât pe traseul clasic, cel preferat de atâția și atâția iubitori de munte. Ca element negativ, am remarcat și de această dată lipsa echipamentului minim corespunzător pentru o ascensiune de acest fel, lucru de altfel des întâlnit pe traseele extrem de populare, care pare că induc ideea că… merge și-așa.

Tura a fost organizată și condusă de ghizii Andreea Nuță și Andrei Badea.

Bulgaria, prin parcurile naționale Rila și Pirin, dar nu numai, oferă multe posibilități pentru iubitorii de natură, atât pe munte, cât și în subteran sau, de ce nu, pe două roți. Așa cum cunoașteți, așteptăm propunerile voastre pentru activități diverse în natură, atât în Carpați, cât și dincolo de ei, prin calificările internaționale de care se bucură echipa noastră.

Potcoava căldării Musala

Abia ce-am isprăvit o filă de calendar de la ultima incursiune la sud de Dunăre, în care am urcat vârful Musala pe traseul clasic, și iată că revenim în munții Rila, de data aceasta pentru un traseu inedit: potcoava căldării Musala în condiții de iarnă.

Am luat Rila sub bocanci încă dinainte de răsărit, atât din dorința de a prinde condiții cât mai bune în traseu, dar și pentru a fi mai rapizi decât vremea, anunțată mai rea spre după amiază. Am abordat potcoava căldării Musala de la vest spre est, primul vârf urcat fiind Aleko, 2713 metri, care debutează cu o custură ornată cu cornișe. Înaintăm cu spor, admirând atât lumina răsăritului și bucurându-ne de vizibilitatea impresionantă, care ne dezvăluie din ce în ce mai mult creasta munților Pirin, cât și cornișele din ce în ce mai impresionante atârnate de creasta dintre Bezimenem și vârful Musala, care, cu cei 2925 metri ai săi, este cel mai înalt vârf din țara vecină și din întreaga peninsulă balcanică. Suntem singuri pe vârf, alături de un peisaj impresionant, alături de vânt și de clădirile stației meteo care trădează prezența omului în zonă. Urmărim cu privirile continuarea traseului spre vârful Malka Musala (2902 metri), până unde avem de parcurs cea mai spectaculoasă și dificilă parte a traseului propus. Ne strecurăm printre jandarmii de granit, printre dinții Musalei (Trionite), când pe deasupra lor și când pe dedesubt. Ajungem și la diavolul Musalei, o formațiune de o formă caracteristică, și apoi pe vârful Malka Musala sau Musala Mică, al doilea vârf ca înălțime din munții Rila. Fiind înaintați în zi, soarele începe să ardă cu putere, iar zăpada începe să se schimbe fundamental când ajungem, după alte câteva descățărări și traversări, pe Ireček (2852 metri) și decidem să coborâm spre cabană și, mai departe, pe drumul bătut spre stațiunea Boroveț, desprinsă parcă din apocalipticul sfârșit de sezon de schi.

Potcoava căldării Musala este o variantă inedită de a urca acoperișul Rilei, vara fiind accesibilă fără materiale tehnice deosebite (scrambling, UIAA II-III), și iarna un traseu spectaculos de alpinism, cu porțiuni expuse și zone greu de protejat în totalitate, dar fără a fi realmente dificil (PD, M1, 700m). În condiții de iarnă, este important de abordat în echipă compactă, atât pentru a putea asigura siguranța necesară, cât și pentru o bună viteză de deplasare a grupului.

Tura a fost organizată și condusă de ghizii Radu Hera și Andrei Badea. Ne-am bucurat de revenirea în Parcul Național Rila, remarcând totodată potențialul pe care îl are zona pentru trasee interesante. Până la urmă, viitorul ni-i deschis tuturor.