Săptămâna trecută am fost pe muntele Olimp din Grecia, într-o frumoasă drumeție de trei zile printr-un peisaj diferit de cel din Carpații de acasă, cu vegetație mediteraneeană, calcar din belșug, căldări glaciare și platouri la peste 2600 de metri.
Cel mai înalt munte din Grecia și lăcaș al zeilor vechilor eleni, muntele Olimp se află între Tesalia și Macedonia și este unul dintre cele mai proeminenți munți din întreaga Europă. Aflat în apropierea mării, de parcă zici că se ridică din ea, diferența de nivel până în vârful cel mai înalt, Mytikas, este de peste 2350 de metri. Deși muntele și vârfurile sale au fost loc de pelerinaj încă din Antichitate și Evul Mediu, cel mai înalt vârf a fost urcat abia în 1913, când Christos Kakkalos, un vânător de capre din Litochoro, a condus doi elvețieni pe Mytikas. Ulterior, Kakkalos a devenit oficial primul ghid de pe Olimp, până la moartea sa în 1976.
De la bun început ne-am propus să petrecem mai multe zile pe munte, nedorind doar să bifăm cel mai înalt vârf pe drumul cel mai scurt și rapid. Astfel, pornind din Litochoro, un cochet orășel așezat chiar la poalele muntelui, am străbătut în prima zi canionul Enipeea, un loc de o deosebită frumusețe. Poteca, admirabil concepută și îngrijită, se strecoară pe malurile râului, prin vegetație specific mediteraneeană, lăsând loc de priveliști spre stâncăriile defileului. Podurile care traversează apa sunt pitorești și frumos încadrate în peisaj, iar cascadele și bulboanele formate din loc în loc sunt de un farmec aparte. La sfârșitul zilei am ajuns la refugiul Spilios Agapitos, după un urcuș de aproape 2200 de metri. Refugiul – ar trebui să îi spunem cabană, pe limba noastră – este administrat de aceeași familie de peste 70 de ani și este un exemplu pentru cum ar trebui să arate turismul montan de cabană, fiind la un cu totul alt nivel decât cel pe care îl avem în Carpații românești.
A doua zi ne-am continuat urcușul spre zona superioară a muntelui Olimp, păstrând aceeași potecă internațională E4, atât de bine întreținută și marcată în teritoriu. Imediat după ieșirea din pădurea de pini, priveliștile se deschid și putem privi spre Platoul Muzelor, spre vârful Mytikas, culmile secundare și, bineînțeles, spre mare. La cei 2866 de metri ai vârfului Skala poteca de drumeție se oprește, continuarea spre Mytikas fiind de cățărare ușoară (scrambling), peste lespezi de calcar, cu o înclinație apropiată uneori de verticală. Terenul este unul familiar celor obișnuiți cu văile de abrupt ale Bucegilor și Pietrei Craiului, dar necesită atenție și un echipament adecvat, căci expunerea este considerabilă și posibilitatea de a disloca pietre este serioasă. Avem norocul de a fi singuri pe vârful Mytikas, cel mai înalt vârf al Olimpului, cu 2918 metri, și, preț de câteva clipe, ne bucurăm de întreaga frumusețe care ne înconjoară. Privirea zboară până departe, chiar dacă lumina nu este cea mai plăcută la acest moment al zilei. Iscălim caietul de vârf, întreținut cu regularitate de Federația Elenă de Alpinism și Cățărare (EOOA), și facem calea întoarsă spre Skala și apoi spre Platoul Muzelor și refugiul Giosos Apostolidis, unde vom petrece noaptea. Poteca se strecoară pe sub marile vârfuri ale muntelui, pe sub Mytikas și Stefani, și ajungem în final la cabană. La apus urcăm pe Toumba, 2801 metri, de unde avem o priveliște spectaculoasă spre fața nordică a vârfului Skolio, dar și spre mare, unde razele soarelui proiectează umbra în formă de piramidă a vârfului învecinat Profitis Ilias.
De dimineață, urmărim răsăritul de pe vârful închinat Sfântului Ilie, unde, la 2802 metri, Sfântul Dionisie a ridicat o capelă dedicată proorocului. La picioarele noastre se află Platoul Muzelor, unde caprele negre aleargă nestingherite, și avem bilete în primul rând la roșiaticul Stefani, mângâiat de primele raze ale zilei. Ne luăm la revedere de la gazde și traversăm Platoul spre creasta Laimos, o zonă îngustă și spectaculoasă, și vârful Skourta (2483 metri), de unde avem și ultima priveliște de ansamblu asupra celor mai înalte vârfuri din Olimp. În curând ne reîntâlnim cu pădurea de pini și, după câteva ceasuri, ajungem la șosea, unde drumeția noastră se încheie.
Au fost trei zile de drumeție prin locuri deosebite, atât ca peisaj, diferit de cel de acasă, cât și ca organizare, fiind impresionați de construcția potecilor de munte și cele două cabane la care am poposit. Modelul adoptat de greci este același ca și în țările cu tradiție în turismul montan, precum Franța, Italia, Austria, Slovacia și Slovenia, prin care cluburile montane, organizate în federații, administrează cabanele de munte. Același model a funcționat și în Carpații românești până în 1948, când, odată cu venirea comuniștilor la putere, totul s-a schimbat…
Drumeția noastră pe muntele Olimp din Grecia este doar una dintre primele activități pe care echipa noastră, cu competențe recunoscute pe plan internațional, le va organiza periodic în afara României. Iubim munții de acasă, dar ne dorim să cunoaștem o bucată cât mai mare din lumea asta frumoasă.
