scrambling

Triglav și Prisojnik

La mijlocul lunii august am revenit în Alpii Iulieni, unde am urcat vârfurile Triglav (2864m) și Prisojnik (2547m), două vârfuri emblematice ale acestei spectaculoase țări care este Slovenia. Ne-am bucurat de trei zile de munte, cu un apus și-un răsărit, cu plimbări pe malul lacurilor și pe străzile frumoaselor localități de la poalele pereților.

Primele două zile au fost dedicate muntelui Triglav, emblema Sloveniei. Strecurat pe sub impunătorul perete nordic, traseul urmat la urcare a fost unul fix pe placul celor care au gustul abrupturilor din Carpați, cu mult scrambling și pasaje expuse, asigurate cu lanțuri. Diferența de nivel scursă pe o distanță scurtă și-a spus cuvântul și, după o pauză de câteva ore în cabana confortabilă, am pornit spre vârful Triglav unde companie ne-au fost caprele negre, razele apusului și o spectaculoasă Glorie.

Tihna din seara precedentă a fost înlocuită cu forfota specifică unui vârf popular, astfel că am împărțit răsăritul pe vârful Triglav cu multe alte persoane, dar și cu un vânt rece care-a pus pe noi toate straturile îndesate în desăgi. După o demonstrație de salvare aeriană și micul dejun, am pornit spre poalele muntelui, admirând, și de această dată, cu deosebită fascinație, impunătorul perete nordic al Triglav-ului, leagăn al alpinismului sloven.

Înalt de 2864m, vârful Triglav a fost urcat în premieră în 1778 de către “patru bărbați curajoși”, astăzi imortalizați într-o statuie de pe malul lacului Bohinj. În 1895 a fost ridicat Turnul Aljaž chiar pe vârf, simbolizând astfel dreptul slovenilor de a-l considera “al lor”. În același an a fost lărgită și amenajată creasta care conduce spre vârf, permitând astfel fiecărui sloven să viziteze simbolul țării sale și impulsionând turismul montan.

A treia zi dedicată Alpilor Iulieni în această tură ne-a purtat bocancii spre vârful Prisojnik. Înălțat deasupra pasului Vršič, cea mai înaltă trecătoare a Sloveniei și un loc marcat de luptele dure ale Primului Război Mondial, Prisojnik, cunoscut și sub numele de Prisank, este faimos atât datorită celor două mari ferestre, vizibile de la mare depărtare, cât și formațiunii antropomorfe “Fata pagână”. Am ajuns pe vârf urmând traseul crestei vestice, pe o potecă dificilă de drumeție, cu pasaje de scrambling, protejate cu lanțuri. Am trecut pe lângă una dintre cele două mari ferestre naturale și, odată ajunși pe vârf, ne-am bucurat de o splendidă panoramă a Alpilor Iulieni, admirând vârfuri emblematice precum Mangart, Jalovec, Špik, Skrlatica, Razor și, bineînțeles, Triglav.

Ne-am bucurat și de această dată de spectaculoasele peisaje ale Alpilor Iulieni și de ospitalitatea montană a Sloveniei, o țară mică, dar cu o importantă cultură a muntelui. Ne propunem să revenim și anul viitor prin aceste locuri, să vizităm nu doar vârful Triglav, ci și altele… căci e mai frumos să faci lucrurile diferit!

Valcelul cu Fereastra, carpatism în Piatra Craiului

În ultimele zile am fost în Piatra Craiului într-o tură adresată celor care doresc să descopere carpatismul și am urcat Valcelul cu Fereastra, o frumoasă vale de abrupt din bazinul Padinei lui Râie, și am ieșit în Creasta Nordică urmând o suită de brâuri și vâlcele.

Munții Bucegi și Piatra Craiului ascund multe zone accesibile fără echipament și tehnici specializate de cățărare, dar care, prin complexitatea terenului, nu fac obiectul drumeției. Astfel, în aceste zone predomină zone stâncoase expuse, grohotișuri și vegetație abundentă, zone de cățărare ușoară (scrambling) și dificultăți de orientare. O combinație, așadar, între drumeție și cățărare, drumețiile alpine – sau, preluând termenul folosit de membrii Hanului Drumeților în urmă cu un secol, carpatismul – reprezintă văile de abrupt, brâurile și crestele accesibile la picior, cu echipament tehnic minim, care predomină în Bucegi și Piatra Craiului, însă pot fi întâlnite și în alte zone ale Carpaților.

Valcelul cu Fereastra și continuarea drumului spre Creasta Nordică a Pietrei Craiului este accesibil celor care au absolvit potecile de drumeție și doresc să descopere și o altă latură a munților. La ultima incursiune în aceste locuri am avut de înfruntat zăpadă până la piept, așa că soarele verii, care ne-a întâmpiat de această dată, nu ne-a deranjat câtuși de puțin. Am trecut pe rând săritorile vâlcelului și am admirat frumoasa deschidere de piatră care face legătura cu Vâlcelul cu Smârdar, atingând în final creasta pe un traseu mai puțin circulat, prin talvegul Călinețului Mic. Pe parcurs am oferit sfaturi legate de parcurgerea acestui gen de trasee și informații legate de toponimia locurilor, fiind binecunoscută complexitatea reliefului abruptului vestic al Pietrei Craiului. Fentând furtuna de vară care s-a abătut peste Bucegi și zona sudică a Pietrei Craiului, am revenit în vale pe ramura de sus a Brâului Ciorânga, amenajată și marcată pentru drumeție în urmă cu aproximativ 6 ani.

Cum zăpada dispare treptat din văile de abrupt, vă invităm în continuare în turele noastre de carpatism și cățărare, iar ghizii noștri așteaptă oricând de la voi propuneri și idei pentru destinații frumoase în natură.
































Câteva luni mai târziu, la început de octombrie, am revenit într-o nouă formulă pe Valcelul cu Fereastra. De data aceasta am urcat spre creastă urmând zona de obârșie e Vâlcelului cu Smârdar și firul secundar al Canionului Ciorânga Mare. Am coborât pe ramura de sus a Brâului Ciorânga, nu înainte de a face o scurtă recunoaștere a ramurii de jos, urmând a reveni la șosea prin grohotișurile porțiunii inferioare a Padinei lui Râie, o alternativă inedită la coborârea clasică de la refugiul Speranțelor.
























Valea Podurilor în miez de toamnă

În urmă cu câteva zile, pașii ni s-au plimbat prin Piatra Craiului și am urcat Valea Podurilor, într-o tură de carpatism și drumeție în culori de toamnă.

Valea Podurilor este o vale de abrupt cuprinsă între Muchia dintre Țimbale, pe o parte, și Creasta Colților Gemeni și Muchia Țimbalului Mic, pe de alta. Evitându-se firul imediat deasupra Brâului de Mijloc, Valea Podurilor se abordeaza în mod obișnuit printr-un ocol pe maluri și continuă până în creastă, împărțindu-se la un moment dat în două fire; dificultatea nu depășește astfel gradul IV în cățărare.

Varianta preferată de noi pentru a intra în fir a fost printr-o strungă a Amfiteatrului Colților Gemeni și apoi pe hățașul întins pe sub muchia de delimitează în acest punct Valea Podurilor. Coborâm în fir după depășirea unei mici săritori cu prize spălate și, după câteva praguri elementare, urcăm cel mai mare obstacol al zilei, Săritoarea cu Alveole. Nu departe, Țancul Ascuțit desparte Valea Podurilor în două fire, noi urmând firul din dreapta, cel principal. Admirăm silueta Colților Gemeni și ne aducem aminte de primele incursiuni interbelice în aceste locuri și ne continuăm urcușul. După alte câteva săritori, unde coarda iese încă o dată din rucsac, ajungem în zona de grohotiș a văii, care ne conduce până spre creastă… sau până în hățașul Brâului de Sus, care ne conduce și Șaua Hornului N și Muchia dintre Țimbale. Această mică supriză a turei a fost apreciată de toți, parcurgerea porțiunii finale a muchiei fiind infinit mai plăcută bocancilor decât marea de grohotiș din porțiunea finală a Văii Podurilor.

Pauza de masă din creastă este scurtată de ploaie, ale cărei picături ne vor însoți până pe Vârful Ascuțit, la coborârea prin noroiul Padinilor Frumoase și până dincolo de cabana Curmătura, tocmai în Poiana Zănoaga. Încheiem astfel o zi de toamnă în abruptul vestic al Pietrei Craiului, în care am parcurs Valea Podurilor și porțiunea superioară a Muchiei dintre Țimbale, o tură care, sperăm noi, a sporit cunoștințele de geografie ale zonei și a deschis apetitul pentru carpatism pentru cei care ne-au însoțit.