Cetatea Gropsoarelor

În urmă cu o săptămână am făcut o frumoasă și inedită tură de carpatism în munții Ciucaș, urcând în cetatea Gropsoarelor, în inima muntelui cu același nume.

Frați de conglomerat cu munții Bucegi și Ceahlău, munții Ciucaș oferă, la rândul lor, posibilități interesante celor care doresc să pășească înafara potecilor marcate și să intre într-o lume a peisajelor inedite, a zonelor de cățărare ușoară și a pasajelor expuse. Într-un cuvânt, iubitorii de carpatism găsesc și în Ciucaș un teren de joacă propice, chiar dacă la o scară mult mai restrânsă față de impunătorii săi vecini prahoveni.

Descris pentru prima dată în 2006 de către ghidul montan Radu Hera – alărturi de care am și întreprins această ieșire – traseul prin Cetatea Gropsoarelor străbate zona sălbatică aflată în bazinul văii omonime, culminând în vârful Gropșoarele, 1883m. De-a lungul anilor, traseul a suferit modificăi specifice unor spirite hoinare, în căutarea răspunsului unor întrebări precum Dar oare ce-i pe aici? sau Ia să urc pe muchia asta, oare cum o fi?. Astfel, fără a ocoli dificultățile tehnice, dintr-un traseu de drumeție prin zone sălbatice, Cetatea Grosoarelor a devenit un adevărat traseu de carpatism, abordând câteva brâuri și creste expuse, friabile și cu o dificultate de până la gradul IV UIAA.

Amintite fiind acestea, am petrecut o frumoasă zi de toamnă în Cetatea Gropsoarelor, abordând direct toate deliciile zonei, de la brâuri înierbate, la creste și hornuri stâncoase, culminând cu Coama Scurtă, o porțiune verticală, expusă și deoebit de friabilă care precede ultima șa a muchiei Gropșoarele, dincolo de care suișul pe vârf devine din ce în ce mai facil. Tovarăș de drum ne-a fost un câine cu iz de corb carpatin, isteț nevoie mare și, pare-se, bun cunoscător al locurilor.

Cetatea Gropsoarelor este un traseu care, în funcție de varianta abordată, are multe de oferit atât celor care doresc o drumeție inedită, într-o zonă sălbatică a munților Ciucaș, cât și celor care caută dificultăți de tehnice și pasaje de cățărare. Pe timp de iarnă, zona se trasformă într-un frumos teren de alpinism, care vine la pachet cu bucuriile și provocările specifice.

Farmec în Fundatura Ponorului

Fundatura Ponorului, un loc de basm numit adesea și Palma lui Dumnezeu datorită frumuseții sale, ne-a fost gazdă pentru câteva zile în această primăvară, într-o frumoasă tură de drumeție în munții Șureanu.

Depresiune carstică de tip uvală, Fundatura Ponorului este rezultatul acțiunii apelor Ponorului, un curs de apă meandrat pe aproximativ 9km și care “dispare” în subteran la capătul sudic al Fundăturii, apărând apoi în peștera Șura Mare. Cu o suprafață aproape complet plată, înconjurată de dealuri înalte și martori de eroziune, Fundatura Ponorului nu este spectaculoasă doar prin cadrul natural, ci și prin cel antropic. Folosită sezonier de către localnici pentru păstorit, Fundatura este gazda mai multor sălașe și este unul dintre locurile din Carpați unde activitatea umană se împletește armonios cu natura și un loc în care trecerea timpului pare că nu are niciun efect, tradițiile și chiar vorba fiind neschimbate de amar de vreme.

Am ajuns în Fundatura cu vreun ceas înainte de apus, pe drum fiind stropiți de câțiva stropi de vară, parcă numai buni să spele căldura orașului. Odată instalată tabăra multicoloră de corturi, ne bucurăm de culorile apusului strecurate printre norii care-acum se împrăștie, lăsând loc unei lumini calde și blânde. Focul de tabără a jucat vesel în vatră – ba chiar câteva scântei îndrăznețe au găsit de cuviință să pârlească niște țoale – iar peste noapte a plouat serios, cu tunete și fulgere. Fenomenul Gloria este vedeta dimineții, la fel cum este și ceața care acum se risipește printre sălașe și căpițele care au rămas peste iarnă.

Ne-am petrecut a doua zi într-o frumoasă plimbare pe culmile din jur, trecând printre alte sălașe, printre herghelii de cai frumoși și privind spre depărtările Retezatului, Vâlcanului și Parângului. La fiecare pas suntem copleșiți de frumosul care ne înconjoară și nu este greu să ne imaginăm de ce vechii daci au ales să-și clădească statul nu departe de aceste locuri. Încheiem ziua cu o strașnică porție de mămăligă cu caș, nu înainte de a admira Fundătura în culorile unui nou apus plin de culoare.

Țâșnind din sacul de dormit în primele ore ale dimineții, am așteptat ca primele raze care ajung în Fundătură să spargă ceața, moment în care fenomenul Gloria și spectacolul au reapărut. Tabăra odată strânsă, coborâm spre vale și spre Cheile Băniței și Peștera Bolii, două obiective accesibile și populare ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, însă nu lipsite de spectaculozitate.

Fundatura Ponorului s-a dovedit, încă o dată, unul dintre colțurile de Rai ale Carpaților, atât prin frumusețea naturală, cât și prin frumusețea adusă de om, care a reușit să oprească timpul și să-și impletească viața cu natura într-un mod frumos, firesc și echilibrat.

Creasta Vartopel-Arpasel, cățărare în munții Făgărașului

În urmă cu câteva zile am revenit în munții Făgărașului și am parcurs creasta Vârtopel-Arpășel pentru prima dată în acest an.

Creasta Vârtopel-Arpășel este cel mai accidentat sector al crestei principale a munților Făgărașului și, totodată, unul dintre cele mai vechi trasee de cățărare din Carpații românești, creasta Arpășelului fiind parcursă în premieră în 1912 de către trei membrii SKV. Astăzi, cele două creste se parcurg frecvent împreună, fie de la est la vest, într-un parcurs mai ușor, sau de la vest la est, un parcurs mai dificil, cu câteva porțiune de cățărare lungi, ce se coboară în rapel în sensul invers.

În această recentă incursiune alpină, am parcurs creasta Vartopel-Arpasel de la est la vest, pornind de la Fereastra Zmeilor și până la vârful Portița și cele două rapeluri ale sale. Am sperat că, fugind de canicula cantonată în câmpie și orașe, pe creasta Vartopel-Arpasel vom găsi un strop de răcoare, însă ne-a fost, uneori, frig de-a binelelea! Vântul purta valurile de nori cu repeziciune, spărgându-i spectaculos de malul nordic al crestei, pictând o imagine clasică a locurilor. Mușeteica nu-i nicicând mai frumoasă decât privită din strunga Portiței, la ceas de seară, după lungul rapel ce te aduce spre baza crestei.

Cu al său parcurs aerian, lung și dificil de protejat în totalitate, creasta Vartopel-Arpasel este, de la est la vest, un traseu spectaculos, accesibil celor cu mai puțină experiență în cățărare, dificultatea tehnică nedepășind gradul III+/IV- UIAA. Necesită o siguranță în abordare a zonelor expuse și cunoașterea tehnicii de coborâre în rapel. Este un loc pe care îl vizităm cu aceeași plăcere în fiecare an, fiind o tură potrivită pentru cei care au deja o minimă experiență de carpatism în munții Bucegi sau Piatra Craiului și doresc să cunoască traseele alpine de mare înălțime, în decorul specific munților Făgărașului.