Muchia Timbalului Mare în condiții de iarnă

În urmă cu câteva zile am fost în Piatra Craiului, într-o frumoasă tură de alpinism pe Muchia Timbalului Mare.

După ce iarna a binevoit a-și așterne din plin haina albă și peste Carpații românești, am schimbat planurile rânduite pentru zona înaltă a Bucșoiului cu Piatra Craiului. Astfel, alături de partenerii de la Alpine-Challenge, am urcat la refugiul Speranțelor și dincolo de el, pe drumul binecunoscut al Vâlcelului cu Fereastră, pe care l-am vizitat de mai multe ori în condiții de iarnă și pe care l-am găsit, și de această dată, frumos de urcat în condiții mixte, cu săritorile împodobite cu zăpadă pulver, dar incomplet acoperite.

Vâlcelul cu Smârdar, unde ajungem după ce pășim prin faimoasa Fereastră, se arată mult mai prietenos decât în perioadele cu zăpezi mari și, chiar dacă întâlnim mici plăci de vânt până la Amvon, acestea nu pun probleme. Dincolo de Brâul de Sus continuăm pe firul de obârșie al vâlcelului, însă remărcăm câteva acumulări însemnate și plăci de vânt, pe care le evităm urcând într-unul dintre contraforturile inferioare desprinse din vârful Timbalul Mare, despre care putem spune că este parte a ceea ce numim Muchia Timbalului Mare. Ca în abruptul Timbalului Mare – și de altfel ca în multe alte locuri din Piatra Craiului – muchia se termină într-o șa și în alte muchii, iar noi ne continuăm drumul spre creastă, unde ajungem fix pe vârful Timbalul Mare. Coborâm pe înserat spre Fântâna lui Botorog, după o zi superbă și inedită în abrupt.

Spre deosebire de surorile sale mai bine individualizate, Muchia Timbalului Mare reunește un ansamblu de vâlcele și muchii care altcătuiesc un relief deosebit de complex, cuprins, la modul general, între vârful Timbalul Mare și Brâul Ciorânga. În amonte de Brâul de Sus, în zona Amvonului, Muchia Timbalului Mare este compusă, la început, din două muchii paralele și apoi din alte două care se întâlnesc în creastă.

Abruptul vestic al Pietrei Craiului este o adevărată bijuterie a naturii, oferind, pe timp de vară, nenumărate aventuri pentru iubitorii de carpatism și cățărare, și, pe timp de iarnă, alpinism clasic și tehnic pentru toate nivelurile de pregătire.

Atelier de carpatism în Piatra Craiului

În acest sfârșit de săptămână am fost în Piatra Craiului, unde am organizat un atelier de carpatism special conceput pentru cei care fac primii pași înafara potecilor de drumeție și doresc să cunoască și zonele de abrupt.

Carpatismul sau drumeția alpină reprezintă acele trasee aflate între drumeție și cățărarea pe stâncă, împrumutând elemente din ambele. Conform gradației elvețiene pentru traseele de drumeție, carpatismul este încadrat la drumeția alpină dificilă și foarte dificilă, respectiv T5 și T6. În literatura montană din România, traseele de carpatism sunt considerate ca fiind din sfera alpinismului, lucru pe care îl putem accepta doar în sezonul de iarnă, când prezenta zăpezii și gheții în zonele de abrupt schimbă radical terenul și modul de abordare. Cu mici excepții, carpatismul în România este practicat îndeosebi în munții Bucegi și Piatra Craiului, ale căror văi de abrupt, brâuri și creste oferă un teren specific, accesibil în general fără material tehnic sau manevre avansate de cățărare.

În cadrul acestui atelier de carpatism am arătat practic diferențele între zonele de abrupt amenajate pentru drumeție – traseele de culoare neagră precum celebrul Drum al lui Deubel – și cele neamenajate. În ceea ce privește manevrele de coardă, fiecare participant a avut ocazia să exerseze asigurarea partenerilor în zone expuse sau verticale și să coboare în rapel, acestea reprezentând doar minimele cunoștințe în materie care ar trebui cunoscute de cei care ies înafara potecilor de drumeție. De asemenea, am pus un accent deosebit pe utilizarea corectă a picioarelor la depășirea obstacolelor stâncoase caracteristice văilor de abrupt, atât la urcare, cât și la coborâre (exerciții de cățărare și descățărare a săritorilor).

Partea teoretică a acestui atelier de carpatism a inclus, pe lângă prezentarea echipamentului, o discuție despre conceptul general de risc pe munte și despre riscurile specifice carpatismului, participanții identificând modurile de gestionare optimă a acestora. În încheiere, am vorbit despre gradele de dificultate ale traseelor de carpatism și necesitatea unei schimbări în acest domeniu, astfel încât particularitățile diferitor trasee – văi de abrupt, brâuri – să fie mai bine evidențiate în cadrul unui sistem standardizat de gradare a dificultății.

În luna august organizăm o tabără de carpatism dedicată celor care au deja o oarecare experiență în parcurgerea văilor de abrupt și brâurilor și doresc să cunoască efectiv principalele zone de abrupt din Bucegi.