În această săptămână, într-o zi de toamnă ce nu promitea prea multe din punct de vedere meteorologic, am fost în munții Bucegi, unde am parcurs două brauri în Costila.

Brâurile sunt, literalmente, cingători ale muntelui, care înconjoară muntele de-a lungul abrupturilor. Adesea acoperite de vegetație (iarbă, jnepeni sau copaci), străbătând o diferență de nivel redusă și, de regulă, cu pasaje expuse, dar elementare din punct de vedere tehnic, brâurile au atras din totdeauna omul, fie că vorbim de ciobani, de vânători sau de iscoditorii abruptului. O tură pe un brâu nu îți oferă doar o perspectivă inedită asupra abrupturilor străbătute, ci și cunoașterea zonei în detaliu, relieful fiind adesea prea complex pentru a putea fi înțeles de la nivelul unei văi de abrupt. Parcurgerea brâurilor este una dintre cele mai atractive activități de carpatism, Bucegii și Piatra Craiului fiind cele mai populare destinații ale Carpaților în acest sens.

Brâurile au fost denumite astfel de ciobanii și oamenii din popor după obiectul vestimentar cu care se aseamănă – brâul popular, cingătoarea sau chimirul. Denumirea incorectă de brână, adesea utilizată în prezent, a fost popularizată începând din perioada interbelică de către Nae Dimitriu care, conform lui Radu Țiteica, nu stăpânea unele finețuri ale limbii române, fiind albanez de origine.

Deși prognozele nu promiteau vizibilitate, ne-am urmat sentimentul interior și am abordat Brâul Mare al Coștilei după coborârea porțiunii superioare a Văii Albe, preferând această variantă față de talvegul cufundat în ceață și umed după ploaia din ziua precedentă. Un fluturaș de stâncă ne-a furat privirile imediat înainte de Blidul de Sub Streașină, moment în care am știut că am făcut alegerea cea bună. Vremea e după sufletul drumețului, nu? Marea de nori a rămas la nivelul văilor și, curând, razele soarelui au spart pătura de nori și și-au găsit locul peste munte, îmbrăcând brâurile într-un aur de toamnă cum nu speram să vedem. Când am văzut Creasta Mălinului crenelată peste norii ce acopereau Valea Cerbului, am luat decizia de moment de a urca spre Brâul de Sus al Coștilei, care promitea peisaje mai largi decât Brâul Mare, decizie care s-a dovedit a fi extrem de inspirată. Brâul de Sus al Coștilei este lipsit de dificultăți tehnice, un singur punct mai delicat putând fi ușor protejat printr-o balustradă de coardă, și oferă una dintre cele mai frumoase priveliști spre abruptul sudic al Morarului și spre crestele care despart văile nordice ale Coștilei. Bucurându-ne de un soare cald și de un joc al norilor din văi, am ajuns în Valea Priponului, pe care am urmat-o în urcare spre platou.

Ziua de toamnă petrecută pe cele două brauri în Costila a însemnat nu doar peisaje de aur, de toamnă, ci și liniștea mult căutată de cei osteniți de aglomerația orașului și viața de zi cu zi. La mijloc de săptămână, muntele își deschide porțile doar pentru noi.