Despre munții Dolomiti s-au scris nenumărate rânduri, s-au pictat nenumărate tablouri și au avut loc nenumărate expoziții de fotografie, iar dacă o imagine face cât o mie de cuvinte, o experiență face, probabil, cât o mie de imagini, astfel că la sfârșitul lunii septembrie am petrecut o săptămână în Dolomiti.

Am avut parte de cinci zile pline de drumeție în muntii Dolomiti, printre zade ușor colorate-a toamnă, printre turnuri semețe ascunse, timid, în ceață, prin tunelele-muzeu ale Marelui Război, printre stropi de ploaie, prin croncănitul ciorilor alpine și miresmele specifice ale unor plante… A fost o săptămână nu doar intensă, ci foarte diversă din punct de vedere al activităților și putem spune că, fără îndoială, nu am reușit nici măcar să zgâriem tortul pe care munții Dolomiti – patrimoniu UNESCO – ni l-au oferit.

Fără a fi necesare prea multe detalii, căci locurile vizitate nu-s chiar printre cele mai obscure, am admirat celebrele Tre Cime, teren de joacă preferat al marelui Emilio Comici, am parcurs tunelurile și potecile militare din zona micului Lagazuoi, am experimentat suflul cascadelor Fanes și ne-am pierdut privirea în ceața care a ascuns, cu nerușinare, turcoazul lacului Sorapis, obiectiv deosebit de popular.

Ca și în plimbarea de anul trecut, din Alpii Iulieni, am rămas impresionați de infrastructura turistică a italienilor, de la rețeaua de cabane, la calitatea potecilor și marcajelor și, desigur, la atmosfera generală. Nu putem decât să sperăm că, într-o bună zi, mentalitățile care dăinuie pe meleagurile noastre să se deschidă și în acest domeniu, însă avem speranța că lucrurile se schimbă, ușor, în bine și la noi.

Odată gustat acest “tort” al Dolomiților, vom reveni cu siguranță pe potecile sale, poate mai curând decât am crede…