Cel mai accidentat și spectaculos segment al crestei munților Făgărașului, creasta Arpasel-Vartopel, este unul dintre traseele clasice de cățărare din Alpii Transilvaniei și, totododată, unul dintre traseele istorice de cățărare din Carpații noștri, dacă nu chiar primul dintre ele, fiind parcursă în premieră în 1912.
Cu traseul său aerian, expus și dificil de protejat – parcă ar merita numele de “custură”, nu? – creasta Vartopel – Arpasel este destinația perfectă pentru cei care doresc alte experiențe decât cele de drumeție, pentru cei care iubesc Făgărașii și vor să vadă și o altă față a acestora și, nu în ultimul rând, pentru cei care își doresc să calce efectiv pe vechea graniță dintre țările române.
Segmentul de creastă poate fi parcurs în ambele sensuri, cel dinspre vest oferind mai multe provocări tehnice.
Tura este adresată iubitorilor de munte cu o condiție fizică bună, care cunosc foarte bine tehnica de rapel și pot parcurge confortabil zone expuse îndelungi.
Ghid Montan

Andrei Badea
Atestat ghid montan 5921/2017