valcelul portitelor

Valcelul Portitelor în pragul iernii

În urmă cu câteva zile, o parte din echipa noastră a făcut o incursiune în abruptul nordic al Bucșoiului mic, urcând o porțiune a Vâlcelului Grohotișului și continuând apoi spre Creasta Balaurului pe Valcelul Portitelor.

Bucșoiul Mic își aruncă fața nordică spre Valea Bucșoiului, o zonă ușor vizibilă din poteca turistică Take Ionescu, care traversează poiana în drumul său spre cabana Mălăiești. Asemenea vecinului de la sud, Moraru, cele două abrupturi ale Bucșoiului Mic contrastează puternic: fața sudică este bogat înierbată și traversată de brâuri, iar fața nordică este frământată, traversată de vâlcele adânci și presărată cu jnepeni. Cele mai importante vâlcele care brăzdează aceste locuri sunt Valcelul Portitelor și Vâlcelul Grohotișului, ambele afluenți ai Văii Bucșoiului.

Într-o zi mohorâtă de brumărel, venită la câteva zile după trecerea unor front de aer polar care a adus nu doar precipitații, ci și o scădere însemnată a temeraturilor, plecăm voinicește de la Gura Diham și, după vreun ceas și jumătate, ajungem în Poiana Văii Bucșoiului, unul dintre cele mai fotogenice locuri ale potecii turistice care urcă la Prepeleac și Mălăiești. Ceața acoperă jumătate din parcursul văii, însă temperatura este plăcută în mișcare, așa că nu zăbovim prea mult. Primele praguri ale Văii Bucșoiului sunt elementare, iar puțina brumă care acoperă alveolele ne pune la încercare ingeniozitatea. O glumă ironică tot circulă-ntre noi, felicitându-ne reciproc că am ales un loc unde stânca e plăcută atingerii cu degetele goale…

La ramificația cu Valcelul Portitelor apucăm pe firul acestuia, apoi prima la dreapta, pe firul Vâlcelului Grohotișului. Câștigăm ușor altitudine, profitând din plin de pământul înghețat, în care pioletul se înfige cu un sunet plăcut și sigur. La un moment dat, locurile se deschid și plafonul de ceață ne permite să vedem un pic împrejurimile și să identificăm Turnul cu Jnepeni, văzut dintr-un unghi inedit. Depășim o primă săritoare interesantă, însă continuarea nu arată deloc îmbietor în condițiile de acum și luăm decizia de a traversa Brâul Mare al Bucșoiului, care trece prin această zonă, către zone mai prietenoase. Cum niciunul dintre noi nu mai parcursese această ramură a brâului și cum vizibilitatea nu este excelentă, avem parte de o miniaventură până la identificarea hățășului. Mă rog, ceva tot am găsit și am traversat spre est, întâlnind prima dată firul Vâlcelului Mignon, după o porție sănătoasă de jnepeni, și apoi Valcelul Portitelor.

Pe Valcelul Portitelor am desfășurat coarda de vreo două ori, preferând siguranța ei în condițiile unei hârjoneli de toamnă-iarnă într-o față nordică. Zona cea mai frumoasă, dar și cea mai dificilă a vâlcelului, este un mini-amfiteatru cu trei hornuri impresionante. Am apucat pe cel din stânga, al cărui parcus deosebit de îngust este inițial ascuns privirii și apoi supus unor blânde cuvinte care au ca menire subțierea trupului întru înaintarea spre ceea ce se poate binișor numi a doua naștere. La scurtă distanță apar Portițele care dau numele vâlcelului, sub forma unor frumoase ferestre pe sub care te strecori înainte de a păși în Creasta Balaurului.

#guidesdayoff pe Valcelul Portitelor, din abruptul nordic al Bucșoiului Mic, a fost o frumoasă experiență de explorare în condiții de început de iarnă, cu chichiură, gheață în alveole și o pudră de zăpadă, prin locuri puțin umblate.

Distribuie

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest