În urmă cu câteva zile am parcurs o scurtă porțiune a crestei Pietrei Craiului și ne-am bucurat de varful Turnu iarna, după o urcare cu multă zăpadă și mare de nori la picioarele noastre.

Parcurgerea crestei Pietrei Craiului pe timp de iarnă este o tură de alpinism clasic care necesită, pe lângă tehnici și echipament specific, bune condiții pentru desfășurarea în siguranță; perioadele cu zăpadă instabilă și vânt puternic nu sunt recomandate pentru parcurgerea zonei tehnice a crestei. O mare problemă a parcurgerii crestei pe timp de iarnă o reprezintă retragerile, care se desfășoară, cu puține excepții, prin zone unde riscul de avalanșă este prezent.

Într-o frumoasă zi de iarnă, imediat după o perioadă de ninsori consistente, am urcat spre Poiana Zănoaga, unde ne-am cufundat în marea de nori și un veritabil whiteout, care a ascuns complet de noi toată zona înconjurătoare. Încărcată de zăpadă, pădurea arată ca de basm și cu greu ne vine-a crede că, în sfârșit, se pare că a venit și iarna cea iarnă în Carpații noștri. După un scurt popas la cabana Curmătura, construită de SKV și inaugurată în 1937, urcăm prin pădure spre șaua Crăpăturii, unde ne bucurăm de primele raze de soare. Privim spre Acul Crăpăturii, de-abia mijit din neguri, și spre Piatra Mică, mângâiată de raze de soare. Echipați pentru o tură alpină, continuăm urcușul spre vârful Turnu, care, pe timp de iarnă, poate pune unele probleme celor neobișnuiți cu utilizarea colțarilor și pioletului în condiții mixte, cu stâncă și zăpadă. Cablurile de oțel, rămase în mare parte la suprafață, au fost de ajutor; o scurtă porțiune tehnică a reclamat utilizarea corzii pentru asigurare. Odată ieșiti pe muchia ce conduce la vârful Turnu, pe deasupra Padinii Hotarului, o frumoasă mare de nori se întindea la nord, spre țara Bârsei și munții Perșani. Încălziți de razele soarelui, am luat în plin și bătaia vântului, care aici se simtea destul de serios. Facem un scurt popas la vârful Turnu, capătul nordic al crestei Pietrei Craiului, și privim în jur. Spre vest, din marea de nori scot capul doar munții Făgărașului și-un colț de Păpușă, plini de zăpadă și bătuți de vânt. Spre țara Bârsei, Postăvarul privește semeț deasupra norilor, iar spre răsărit, Bucegii domină peisajul. Creasta Pietrei Craiului e însorită până în apropiere de vârful Ascuțit, care de aici se vede încărcat de zăpadă, și apoi se cufundă în nori, care se succed cu repeziciune în bătaia vântului. În aceste condiții, coborârea Padinilor Frumoase este exclusă, zona fiind predispusă avalanșelor în condiții de zăpadă instabilă. Continuăm așadar spre șaua Padinei Închise, evaluând zăpada pentru a alege varianta optimă de coborâre spre poalele muntelui. Când am urcat anul trecut la varful Turnu iarna am ales coborârea prin Hornul Găinii; de această dată am ales să coborâm pe traseul Carol Lehmann, care, cu puțină zăpadă acumulată în firul vâlcelului de obârșie, nu punea probleme majore.

Cu Bucegii mereu în față, ne scufundăm ușor în marea de nori și ajungem din nou în zona cabanei Curmătura. Pentru coborârea de pe munte am ales drumul lung, prin Prăpăstiile Zărneștilor, pe care l-am parcurs în liniștea nopții și frigul liniștitor al iernii.