Braul Acelor din Morar, în înfăptuirea sa nordică, este, probabil, cel mai frumos drum spre Acele Morarului. Străbătând zone de o rară sălbăticie, Braul Acelor este o frumoasă alternativă la prea-bătutul, de om și soare, al drumului prin versantul sudic al muntelui, pe Brâul Mare.

Față de ultima incursiune pe Acele Morarului, zilele trecute am urcat Valea Morarului, plecând dis-de-dimineață din Bușteni. După depășirea canionului, am prins hățașul brâului și, curând, ni s-a dezvăluit grandiosul peisaj al versantului nordic al Morarului. Braul Acelor se strecoară cu eleganță pe la baza fiecăruia dintre Ace, care, din aceste locuri își dezvăluie adevărata personalitate – sunt creste, cu orientare nord-sud pentru Acul de Sus, Acul Crucii și Degetul Roșu și est-vest pentru Acul Mare. Numai privite de jos, din Poiana Morarului, ele apar ca niște ace ce parcă înmpung bolta cerească.

Drumul pe creastă nu a fost, în sine, prea diferit de precedentul, urcând și trecând pe rând fiecare dintre Acele Morarului. După Acul de Sus, unde ne-am îngăduit un răgaz de trosnit oasele la soare și unde am făcut un mic ocol până pe creștetul său, am cotit spre nord, spre Valea Morarului, pe Brâul Ciobănesc ce coboară alene până la capătul căldării de mijloc a văii glaciare. De aici și până în Bușteni am mai scurs vreo două ceasuri, pe drumul cunoscut. Ah, ne-am oprit de câteva ori să căscăm gura la caprele negre ce-și făceau siesta la câțiva pași de noi, lipsite de orice urmă de sfială.

Acele Morarului sunt printre locurile din Bucegi unde revenim an de an cu același drag, iar Braul Acelor, ramura sa nordică, este cel mai frumos drum care ajunge la baza lor. Îl preferăm mai ales la sfârșitul verii, când orice urmă de zăpadă va fi disparut din locurile umbroase, ca alternativă la urcușul pantelor de iarbă ale sudicului Brâu Mare, neplăcute mai ales sub un soare dogoritor.