carpatism

Ture de carpatism – văi de abrupt, brâuri, creste – organizate de ghizii montani Back to Nature.

Hornul Coamei într-o zi de toamnă

Privit de la distanță, de pe Colțul Gălbinele sau din Strunga Colților, Hornul Coamei apare inabordabil și fioros. Nu este de mirare că primii bucegiști îl numeau Firul Vertical al Gălbinelelor, denumire care a fost schimbată doar după descoperirea zonei inferioare a hornului, întregul său parcurs fiind urcat finalmente la 15 octombrie 1933.

În urmă cu câteva zile, la mijlocul toamnei, am urcat Valea Gălbinele pe firul principal și apoi Hornul Coamei, ieșind în Brâul Mare al Coștilei într-o frumoasă lumină de toamnă.

Pe firul văii am abordat direct fiecare săritoare, curând admirând de jos impresionantul perete Gălbinele, poate cel mai important perete nordic din Carpații românești. Deasupra noastră se profilează Marele Tavan și, dincolo de el, linia distinctă a Furcilor, traseul care, în urmă cu 87 de ani, a făcut trecerea de la văi de abrupt și creste la pereți de stâncă. Cu alte cuvinte, echipa condusă de Niculae Baticu la acel 20 octombrie 1933 a ridicat ștacheta de la carpatism la cățărare pe stâncă. Ajungând la confluența Gălbinelelor cu Hornul Coamei, urcăm firul și depășim toate săritorile, bucurându-ne de stânca uscată, chiar dacă rece și, pe alocuri, punctată de câteva petice de gheață. Colțul Gălbinele parcă nu arată nicăieri mai bine decât încadrat de versanții Hornului, însă pe măsură ce urcăm, un vânt cu iz de iarnă își face simțită prezența din ce în ce mai puternic – atât de puternic încât, la ieșirea în Brâul Mare, luăm decizia de a coborî spre sud, feriți cât de cât de vântul rece. Coborâm, așadar, pe Brâul Mare și Valea Albă, admirând pe final de zi Peretele Văii Albe și Albișoarele îmbrăcate în zade arămii.

O tură deosebită de carpatism, urcarea pe Hornul Coamei și Valea Gălbinele oferă dificultăți tehnice de până la gradul UIAA IV și un peisaj de ansamblu asupra uneia dintre cele mai importante zone alpine din întreaga țară.

Valea Costilei, carpatism în Bucegi

În acest sfârșit de săptămână am urcat Valea Costilei, o vale de abrupt reprezentativă din munții Bucegi, fiind gazda refugiului alpin construit de Clubul Alpin Român în urmă cu 84 de ani.

Sfârșitul acestei veri s-a dovedit capricios și nici această zi nu a făcut excepție. După un răsărit spectaculos, care a umplut de culoare marii pereți ai Bucegilor, ploaia ne-a însoțit sporadic în urcuș spre refugiu, unde am zăbovit preț de vreo jumătate de ceas în speranța unor semne clare din partea vremii. Ele au venit, cerul senin făcându-și finalmente apariția, însă umezeala din firul văii a rămas acolo, pentru a face ascensiunea mai provocatoare.

Dorind să ne bucurăm cât mai mult de stâncă – fie ea și umedă – am urcat direct toate săritorile, mai puțin una, cea surplombantă, situată aproximativ în dreptul traseului Balcoanelor, pe care am abordat-o pe partea dreaptă, pe o față înclinată și cu prize mici. Valea se deschide curând și se împarte în două fire, apucându-l pe cel din stânga – zis și al Hornurilor. Nu după mult timp urcăm pe fețele de iarbă spre Creasta Văii Albe, unde, odată ce ajungem în Brâul Mare al Coștilei, scoatem și capul din nori. Coborâm pe brâu spre firul Văii Albe și apoi mergem spre Monumentul Eroilor pe Brâul Văii Albe, urmând a încheia ziua cu o coborâre pe Valea Jepilor, ajungând în Bușteni odată cu primii stropi de ploaie serioasă.

Prima ascensiune documentată pe Valea Costilei a aparținut grupului condus de frații Radu și Șerban Țiteica, ea având loc la 22 septembrie 1925. Au ocolit aproape toate săritorile firului principal, revenind în fir când dificultățile au scăzut și ajungând, finalmente, în Brâul Mare, unde stratul de zăpadă ajungea la 20 de centimetri.

Ne-am bucurat de o frumoasă tură de carpatism în Bucegi, Valea Costilei fiind atât o vale spectaculoasă, cât și mai solicitantă decât multe din vecinele sale. Cu multe pasaje de cățărare de grad UIAA III/IV, parcurgerea ei este antrenantă și un bun antrenament pentru cei care doresc să facă trecerea spre trasee de carpatism mai solicitante sau spre trasee ușoare de cățărare pe stâncă.

Prin Hornul lui Nicu, carpatism în Piatra Craiului

La mijlocul săptămânii trecute, strecurați cu mai mult sau mai puțin succes printre ploile acestui capricios sfârșit de vară, am fost în Piatra Craiului, unde am urcat în Muchia dintre Țimbale prin Hornul lui Nicu sau, așa cum este adesea numit, Hornul N.

Botezat în urma aventurilor unor inițiați în abruptul vestic al Pietrei Craiului de la sfâșitul anilor ’60, Hornul lui Nicu este unul dintre afluenții Padinei lui Călineț atât de fotogenici și, aparent, inabordabili, ce cad din Muchia dintre Țimbale. Astfel, luăm la pas alba vale a Călinețului, unde ne bucurăm de stâncă uscată și privim cu nesaț către pereții care ne înconjoară, căci este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase și complexe zone alpine din Carpații românești. Nu după mult timp pornim pe Hornul lui Nicu, pe al cărui fir se desfășoară, de fapt, și traseul convențional al Brâului de Sus, traseu spectaculos ce încinge abruptul, la mare altitudine, din Padina Popii și până la Valea Urzicii. Talvegul hornului încă trădează ploaia din ziua precedentă, dar înaintăm fără dificultate până când ne trezim cu capul în nori, prin care distingem, doar prin voia ceții, spectaculoasele forme de relief din jur.

Cu greu ne rupem de frumusețea locului și, prin zona superioară a Muchiei dintre Țimbale, ajungem curând în creasta Pietrei Craiului, unde suntem luați în primire de câțiva stropi. Coborâm spre baza muntelui printr-un traseu clasic, prin Vâlcelul cu Smârdar și Vâlcelul cu Fereastră.

Hornul lui Nicu oferă posibilități relativ facile din punct de vedere tehnic (dificultatea nu depășește gradul UIAA III+) pentru abordarea Muchiei dintre Țimbale pe versantul său nordic și poate reprezenta o inedită variație pentru iubitorii de carpatism (parcurgerea văilor de abrupt și brâurilor aflate cu precădere în munții Bucegi și Piatra Craiului) aflați în bazinul Padinei lui Călineț.

Abruptul vestic al Pietrei Craiului are în continuare de oferit un cufăr de bijuterii, unul ce pare fără fund…