Carpatism în munții Bucegi

Ne-am petrecut ultimul sfârșit de săptămână în abruptul prahovean al munților Bucegi, unde am organizat două ture de carpatism special concepute pentru cei care au dorit să-și învețe bocancii cu locurile aflate dincolo de potecile de drumeție și să își dezvolte cunoștințele despre abrupt.

Carpatismul, sau, dacă doriți, drumeția alpină dificilă și drumeția alpină foarte dificilă, în accepțiunea internațională consemnată de sistemul elvețian de clasificare a potecilor de drumeție, reprezintă acele trasee de abrupt aflate între drumeția clasică și cățărarea pe stâncă, cu scurte pasaje verticale, traversări expuse, vegetație, grohotiș și un relief complex, ce poate pune serioase probleme de orientare. Brâurile și văile Bucegilor și Pietrei Craiului se încadrează în această categorie și sunt foarte populare pentru iubitorii muntelui din România, . Relieful de acest gen nu este, firește, unic Carpaților, însă interesul acordat acestuia este specfic, motiv pentru care considerăm potrivit termenul de carpatism, apărut pentru prima dată în literatura interbelică și reintrodus în prezent de către Marian Anghel în urmă cu un deceniu.

Ne-am petrecut o primă zi pe Brâul Mare al Coștilei, care, în combinație cu Brâul de Sus, este poate cel main frumos traseu de carpatism care traversează Coștila. Pornind de la Crucea Eroilor, am parcurs Brâul Văii Albe și am continuat în mod firesc pe Brâul Coștilei, bucurându-ne la fiecare pas de amplele peisaje pe care ni le-a dezvăluit. Am admirat Albișoarele, vasta deschidere a Văii Coștilei, am privit prin gura Hornului Coamei și am ajuns, finalmente, în bazinul Văii Mălinului, care ne-a condus, printre stropi de ploaie, spre Brâul de Sus. Cu numeroasele sale variante, Brâul de Sus oferă o deosebită perspectivă asupra dosului Coștilei, dar și spre versantul sudic al Morarului, încununat de celebrele Ace. Finalmente, am pășit spre platoul Bucegi prin bazinul Văii Caprelor, încheind tura de carpatism și o zi frumoasă petrecută pe munte.

În ziua următoare am parcurs Creasta Bucșoiului Mic sau, așa cum este adesea numită, Creasta Balaurului, un alt traseu de carpatism în munții Bucegi, deosebit de spectaculos și accesibil celor care fac primii pași înafara potecilor de drumeție.

Am pășit cu sfială printre florile de colț împrăștiate de-a lungul crestei și am admirat căldările aburinde ale Văii Morarului. Odată ajunși la capătul crestei, am ajuns la vârful Omu, fără a omite însă Bucșoiul, uriașul de piatră răsunătoare al Bucegilor. Forfota specifică unei zile de duminică la vârful Omu ne-a gonit rapid spre Valea Cerbului, care ne-a condus pașii până jos.

Aceste ture de carpatism în Bucegi au fost organizate și conduse de către ghizii montani Andrei Badea și Andreea Nuță.

Revenim adesea pe Brâurile Coștilei și pe Creasta Balaurului, atât în timpul verii, cât și la început de iarnă, când, în funcție de condiții, ne putem bucura de niște frumoase ture de alpinism.

Initiere în carpatism

În ultimul sfârșit de săptămână am fost în Piatra Craiului, unde am organizat un atelier de initiere în carpatism.

Carpatismul sau drumeția alpină constă în acele trasee aflate între drumeție și cățărare pe stâncă, preluând elemente din fiecare. Cu un teren variat, de la zone cu vegetație abundentă, grohotișuri, zone expuse și trepte verticale de stâncă, carpatismul necesită o bună experiență în drumeție, orientare în teren montan complex, abordare a zonelor expuse, neamenajate, precum și tehnici elementare de cățărare pe stâncă și manevre de coardă. La nivel internațional, carpatismul este încadrat, conform cotației elvețiene pentru traseele de drumeție, la drumeție alpină dificilă (T5) și drumeție alpină foarte dificilă (T6). O activitate populară în Carpații românești, traseele de carpatism se află cu precădere în munții Bucegi și Piatra Craiului.

Pe parcursul celor trei zile de atelier de initiere în carpatism am abordat, în manieră teoretică și practică, nodurile utilizate în carpatim, tehnici de deplasare pe stâncă în bocanci, asigurarea partenerului și coborârea în rapel. Două zile au fost rezervate exersării tuturor tehnicilor în teren real de carpatism, parcurgându-se, în două echipe, atât zone clasice din abruptul vestic al Pietrei Craiului, cât și locuri mai puțin umblate. Pe parcursul acestor două ture, participanții la acest atelier de initiere în carpatism au descifrat traseele, și-au asigurat partenerii și au pregătit rapelurile pentru coborârea zonelor accidentate. Ploile, specifice acestei perioade, ne-au lăsat, în general, în pace, lucru care a demonstrat tuturor cât de importantă este organizarea unei ture de carpatism.

Mulțumim, Radu Hera și Andrei Badea. Am învățat în sfâșit rapel și am prins încredere mai multă în echipament și in noduri. Ne vedem curând sper.

Acest atelier de initiere în carpatism a fost organizat de ghizii montani Andrei Badea (SGLM) și Radu Hera (AGMR).

Odată ce ieși din zona potecilor marcate de drumeție, carpatismul îți dezvăluie adevărata față a Bucegilor și Pietrei Craiului. Te invităm să cunoști alături de noi aceste minunate zone ale Carpaților, fie în turele noastre, fie pe cont propriu, fiind alături de tine cu sfaturi și sprijin în aventura ta în natură.

Retrospectiva 2022

În curând vom întoarce ultima filă a anului și, așa cum v-am obișnuit, e momentul să facem retrospectiva lui 2022, o scurtă trecere în revistă a celor mai frumoase activități organizate de ghizii Back to Nature în acest an. În plan social, știm cu toții că 2022 a fost doar anul în care pandemia a devenit oficial un vis urât și care sperăm să rămână într-un trecut cât mai îndepărtat. În plan profesional, echipa noastră s-a lărgit cu încă un membru cu competențe recunoscute la nivel internațional. Ce nu s-a schimbat este angajamentul nostru față de cei care ne însoțesc pe munte: siguranță fără compromisuri, integritate și profesionalism.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au oferit încrederea lor în acest an, atât turiștilor cu care am împărțit muntele, cât și colaboratorilor care au făcut ca activitatea noastră să fie la înălțime. Fără voi nu ar fi fost la fel!

Am petrecut multe zile alături de voi pe munții lui 2022 și a fost o provocare să facem selecția celor mai frumoase momente ale anului ce se încheie. Iată, în continuare, retrospectiva 2022 cu Back to Nature.

Gerar a început în munții Făgărașului, unde am urcat, pe viscol, vârful Lespezi, al cincilea vârf ca înălțime din Carpații românești. Tot în ianuarie am urcat și o porțiune a a crestei Pietrei Craiului, între vârful Turnu și vârful Ascuțit, și am organizat un curs de alpinism pentru începători.

În luna februarie am fost în Piatra Craiului, unde o parte din elevii cursului din luna precedentă au participat la un atelier de alpinism pentru avansați, condițiile întâlnite fiind propice pentru cățărare mixtă, dry tooling în teren de aventură și nivologie. Tot în Piatra Craiului, am urcat la Piscu Baciului, apoi am fost și în Bucegi, unde am urcat Valea Colților.

Mărțișorul ne-a trimis în căutarea primăverii pe Muchia Căprioarei, unul dintre cele mai frumoase trasee de cățărare din Postăvaru.

În aprilie am atins acoperișul Bulgariei, urcând vârful Musala din munții Rila de la poale, într-o singură zi, fix înainte de schimbarea vremii. Am parcurs creasta nordică a Pietrei Craiului, am fost în Creasta Morarului din Bucegi, într-o tură plină de zăpadă și peisaje, și am ajuns și în nordul țării, tocmai în munții Rodnei, pe Piciorul Moșului.

Primăvara a venit de-a binelea în mai, lună în care am văzut zăpada doar în munții Făgărașului, la atelierul de short-roping, și în Bucegi, la coborârea pe Valea Albă după urcarea Crestei Coștila-Gălbinele. Am fost în munții Măcinului, unde am organizat un curs de cățărare pentru începători și în munții Șureanu, într-o superbă drumeție la Fundătura Ponorului, unul dintre acele locuri de taină în care timpul și-a domolit cursul nestăvilit.

Luna lui cireșar, cu instabilitatea sa atmosferică, ne-a dat un pic planurile peste cap. După o tentativă în Colțul Bălăceni din munții Făgărașului, ne-am făcut de lucru în Piatra Craiului, unde am organizat un atelier de carpatism și am fost pe traseul Umerilor. Tot în iunie am fost și pe Acele Morarului și pe Muchia Panseluței din Postăvaru.

retrospectiva 2022 back to nature

În iulie am urcat Muchia Bondarului și Creasta Frumoasă și am fost pe Padina lui Călineț, toate în zona de basm care este abruptul vestic al Pietrei Craiului. Am fost încă o dată pe Acele Morarului și pe Creasta Coștila-Gălbinele din Bucegi și apoi am fost în Grecia, într-o frumoasă drumeție de trei zile pe muntele Olimp.

August a adus alte ture de carpatism în Piatra Craiului, pe Brâul Soarelui și prin Căldarea Ocolită. În munții Făgărașului, am parcus, în ambele sensuri, Creasta Vârtopel-Arpășel, iar în Bucegi am fost, pentru a treia oară în 2022, pe Acele Morarului, dar și în peretele Gălbinele, pe traseul Grotelor.

Prima lună de toamnă calendaristică a adus un front de aer rece, dându-ne peste cap planurile ce le aveam cu Creasta Fierăstrău din munții Făgărașului, însă, printre ploi, am reușit să urcăm Hornul N din Piatra Craiului. În Bucegi, am fost pe Valea Coștilei, pe vârful Picătura și pe traseul Coman din Umărul Gălbinele, iar pe final de septembrie am prins prima zăpadă pe Acele Morarului.

Luna culorilor, octombrie, ne-a dus pașii prin Piatra Craiului, pe Creasta Frumoasă și, în două rânduri, pe traseul Umerilor. Firește, nici Bucegii nu au fost uitați, urcând Hornul Coamei, unul dintre traseele de căpătâi ale bucegiștilor interbelici, și Valea Colților. Am fost și în Buila-Vânturarița, unde am urcat Creasta Fotoreporterului.

Ultimele ture de carpatism ale anului au avut loc în noiembrie, pe Valea Seacă dintre Clăi și Vâlcelul Portițelor din Bucegi și pe Padina lui Călineț din Piatra Craiului, unde am avut parte și de ceva zăpadă. Iarna, care părea a fi instalat confortabil în Carpați, ne-a plimbat pe Creasta Balaurului și pe traseul Umerilor.

Decembrie ne-a adus o altă tură de iarnă în Creasta Morarului, în care am combinat Brâul Acelor cu Râpa Mare și Acul Crucii, dar și o frumoasă tură de alpinism pe Hornul Coamei, pe care, în ciuda plăcilor de vânt din jur, l-am găsit într-o formă de zile mari. Apoi, iarna a cam plecat dintre noi, iar drumeția la vârful Suru din munții Făgărașului, ce-am vrut-o albă, a fost lipsită de zăpadă, dar îndulcită cu o spectaculoasă mare alpină.

Firește, în această retrospectiva a anului 2022 nu am menționat toate activitățile organizate de noi, iar pe unele le-am menționat doar în treacăt, căci au fost multe și toate frumoase. Nu am vorbit nici despre acele plimbări de odihnă și tratament sau, așa cum ne-am obișnuit să le numim, #guidesdayoff.

Pentru anul ce vine avem deja programate câteva activități de instruire și ture pe munte, atât interne, cât și externe. Pe lângă activitatea de ghid, ne vom implica și în activități culturale cu specific montan și în activități educaționale.

Întoarcem pagina și vă urăm tuturor un an nou așa cum vă doriți, atât pe munte, cât și la poalele lui. Nu uitați să puneți un strop de natură în tot ceea ce faceți și-o să fie bine.

La mulți ani!

retrospectiva 2022 ghid montan back to nature andrei badea