În acest sfârșit de săptămână am fost în munții Bucegi, unde am urcat Valea Coltilor în condiții de iarna, și am coborât pe firul secundar al Văii Gălbinele.

După un urcuș de apropiere istovitor prin zăpada mare, am ajuns în Valea Coltilor unde, după câteva observații legate de condițiile în care se prezenta zăpada, am continuat urcușul. Stratul de zăpadă pulver a rămas constant până în zona superioară a văii, unde era spulberată de vântul ultimelor zile și lăsase loc stratului inferior și stâncii, făcând înaintarea mult mai facilă. Priveliștea compleșitoarea care s-a dezvăluit privirii odată ajunși în Strunga Colților ane-a lăsat, și de această dată, fără cuvinte preț de câteva momente. Hornul Coamei, cu al său fir ce pare că urcă fioros spre înălțimi, și impresionantul perete al Gălbinelelor, sunt o inimă vie a Bucegilor.

După o frumoasă descățărare pe zăpadă înghețătă, am ajuns la obârșia firului secundar al Văii Gălbinele, pe care l-am urmat în coborâre. Zăpada pulver a fost, pe alocuri, considerabilă, mai ales la traversarea spre refugiul Coștila, unde am montat și o balustradă pentru mai multă siguranță.

Denumită de înaintași Vâlcelul Cuiului, Valea Coltilor este o vale de abrupt din Coștila, afluent al Văii Mălinului, cu obârșia sub colțul Gălbinele (și el cu un nume cel puțin poetic în vremea înaintașilor bucegiști…). Dacă pe timp de vară Valea Coltilor este o tură clasică de carpatism, care a fost parcursă în vechime de către vânătorii de capre, pe timp de iarna urcarea pe Valea Coltilor este o tură ușoară de alpinism (F, M1, 40° în condițiile întâlnite de noi), care necesită abilitățile de bază în parcurgerea traseelor alpine și o foarte bună condiție fizică.

O frumoasă reîntâlnire cu Bucegii pe timp de iarna, Valea Coltilor a oferit leac unor suflete iubitoare de munte, de abrupt și de frumos.