Valea Vladusca este cunoscută aproape universal drept calea de acces spre două dintre cele mai populare zone din abruptul vestic al Pietrei Craiului. Totuși, cei care, dintr-o pasiune greu de explicat, caută a spune pe nume fiecărui fir de vale, fie el cât de mic, știu că, de fapt, Valea Vladusca își imparte apele într-un fir principal, același pe care Brâul de Mijloc îl intersectează în zona cunoscută drept “La Plăci” și un fir secundar care, la rândul său, are o ramură nordică și una sudică, adică exact acelea care prezintă interes pentru cei mai mulți care ajung în aceste zone, cu gândul de a urca prin zone binecunoscute ale abruptului.

Totuși, Valea Vladusca oferă mai mult decât o simplă cale de acces spre traseul Anghelide sau Vâlcelul Crăiței, aici aflându-se un impunător perete, care găzduiește unele dintre cele mai dure trasee de cățărare din Piatra Craiului, și, bineînțeles, o lume de piatră care se cere descoperită!

În urmă cu ceva timp am făcut o incursiune în această zonă, urcând Valea Vladusca pe secundarul sudic, revenind în Brâul de Jos pe care l-am traversat până la un punct în care am coborât pe sub pereți până în firul principal, pe care l-am urmat la vale în zona de pădure.

Urcarea pe firul văii a fost interesantă și variată, săritorile fiind depășite prin tehnici diverse, cu pasaje expuse și friabile. Peisajul, însă, a fost de vis, atât cel din imediata apropiere – strânsura canionului văii – cât și impunătorul perete al Vlădușcăi, cel peste care cade Scocul Bun, despre care putem spune că a fost unul dintre punctele de interes ale acestei ieșiri. Senzația de a te afla exact sub drumul picăturii de apă care vine tocmai din creastă, curge spre Brâul de Mijloc, bifează intrarea ingustă din amonte a traseului Anghelide și apoi cade peste perete, este… pur și simplu, greu de descris în cuvinte!

Mânați de norii care anunțau stihii, am coborât spre celebrul refugiu din apropiere, apoi am apucat hățașul Brâului de Jos, pe care l-am urmat o scurtă porțiune spre nord, până în dreptul secundarului nordic al Vlădușcăi; pe sub pereți, apoi, am coborât în firul principal al Vlădușcăi, care, la nivel forestier, nu trădează cu nimic zonele pe care le străbate în amonte. Ba, mai mult, talvegul nici măcar nu este calcaros, zona fiind caracterizată de prezența unui filon de șist cristalin.

Una peste alta, ne-am bucurat de o inedită explorare în abruptul Pietrei Craiului, care are multe de oferit, chiar și în imediata vecinătate a locurilor populare. Și a fost o reală plăcere pentru noi să le descoperim!