Padina Lancii și Poiana Inchisa

Toamna ne tot poartă pașii prin abruptul Pietrei Craiului și, după ce în urmă cu o săptămână am parcurs o porțiune a Brâului de Jos, revenim de această dată în zona sud-vestică, urcând Padina Lancii până în Poiana Inchisa.

Pe o vreme mult mai caldă, dar mai închisă decât la precedenta incursiune în aceste locuri, am ajuns la Padina Lancii urmând poteca turistică strecurată pe sub abrupt, pe la baza Umerilor și prin largul bazin al Văii Tămășel, privind mereu spre Colțul Carugelor. Lipsit de dificultăți majore, câteva săritori fiind – inutil, am adăuga – amenajate pentru înlesnirea urcării, firul principal al văii Padina Lancii conduce în frumoasa Poiana Inchisa, suspendată sub cer, la aproape 2000 de metri altitudine, un loc de o deosebită frumusețe. Cu vânt puternic pe creastă și un zâmbet preț de câteva raze ale soarelui, am zăbovit în poiană, bucurându-ne ochii și sufletele de frumusețea ce părea că ne închide. Privit-am cu nesaț spre Peretele Marelui Grohotiș ce aduce cu pereții Cimelor dolomitice, am urmărit cu privirea ieșirile spre creastă și spre brâurile care străbat abruptul și am povestit frânturi din istoria explorării locurilor umblate la început de vânătorii sași, încă din secolul al XIX-lea.

Am coborât din Poiana Inchisa odată cu revenirea negurii, alegând pentru coborâre poteca strecurată sub Peretele Marelui Grohotiș. În coborâre, am trecut și pe la placa montană în memoria lui Nae Anghelide, căzut în 1975 pe Muchia Roșie, nu departe de aceste locuri, și care astăzi este cunoscut mai ales pentru traseul care-i poartă numele. Ajunși în poteca turistică, am revenit la Plaiul Foii prin Poiana Tămășel și cumpăna de ape dintre Ardeal și vechiul regat.

Piatra Craiului este un munte la care revenim mereu cu drag, atât pe poteci turistice, cât și prin zone mai puțin umblate, minunându-ne de fiecare dată de frumusețea fără de seamăn între Carpați.

Toamna pe Umerii Pietrei Craiului

Frigul mușcă tare prin hainele noastre în timp ce pașii tropăie voios de-a lungul văii Șpirla, pe care o urmăm în drumul nostru către Umerii Pietrei Craiului, traseul propus pentru acest început de noiembrie.

Traseul Umerilor Pietrei Craiului este unul dintre clasicele interbelice, fiind descris de echipa ADMIR formată din Titi Ionescu, Franz Bauschke, Ion Ionescu-Dunăreanu și Elena Habermann, în iulie 1939. Privind dinspre Plaiul Foii, orizontul este închis spre sud de culmea Umerilor Pietrei Craiului, cumpănă de ape între Ardeal și vechiul regat. Cea mai dificilă zonă din punct de vedere tehnic, Umărul de Jos, poate fi abordată în mai multe variante, fie prin hornurile înălțate deasupra șeii Tămășel, precum varianta descrisă de ADMIR-iști, fie prin firul Bârsei Tămașului sau pe fețele Văii Tămășel. Toate cele trei variante converg în același punct de unde se continuă prin firul Vâlcelului Umerilor. Descrierile publicate în literatura de specialitate – atât cele ale lui Dunăreanu, cât și cele ale lui Emilian Cristea – sunt puternic diferite față de realitatea din teren, putând duce la confuzii și probleme mari de orientare în relieful frământat al Umerilor Pietrei Craiului. Recomandăm pentru orientare publicații recente sau relatări ale altor ture.

Ajunși în șaua Tămășel după un marș care-a scurs vreo două ceasuri din clepsidră, ne angajăm pe hornul premierei, urmat de o față verticală, cu prize incomode, până într-o mică șa punctată de jnepeni. Desfășurăm încă 50 de metri de coardă peste o față înclinată, după care ajungem în mica creastă care conduce în Vâlcelul Umerilor Pietrei Craiului, punctul în care se întâlnesc și variantele ocolitoare menționate mai sus. Ne bucurăm de câteva clipe de soare, stânca fiind deosebit de rece în zonele umbrite de deasupra șeii Tămășel.

Urcând pe firul vâlceului, lăsăm în urmă Pridvorul lui Dunăreanu, unde surplombele apasă greu peste micul promontoriu și, încă o dată, nu putem decât să punem la îndoială memoria lui Dunăreanu, care plasează, într-una dintre publicațiile timpurii, Brâul de Mijloc la acest nivel. În realitate, Brâul de Mijloc este la aproximativ 150 de metri diferență de nivel față de Pridvor, într-un loc imposibil de confundat. Până la Brâul de Mijloc, însă, ajungem în Brâul de Jos, ocolind spre sud o ruptură de pantă a Vâlcelului Umerilor Pietrei Craiului și coborând în hățașul brâului, pe care îl urmăm până în șaua care delimitează Umărul de Jos, marcată cu o momâie.

Ora înaintată ne grăbește spre teren mai ușor și urcăm hornul înșirat de-a lungul Umărului de Mijloc și, după scurt timp, ajungem în Brâul de Mijloc, locul în care perspectiva este copleșitoare. Spre sud, razele apusului colorează Poiana Închisă, iar spre nord pereții roșiatici se înalță semeț deasupra hățașului brâului ce-l vom urma în scurt timp. Deasupra noastră se înalță Umărul de Sus și Creasta Sudică, locuri pe care le vom vizita cu altă ocazie. Cu auriul apusului pe urme, pornim spre nord pe Brâul de Mijloc, punctat adesea cu petice de zăpadă rămase în urma ultimelor ninsori. Colțarii ne sunt de un real folos în depășirea lor și după trei ceasuri ajungem în drumul lui Deubel, care ne conduce spre vale.

Ziua de toamnă petrecută în traseul Umerilor Pietrei Craiului a fost una care va rămâne mult timp în amintirea noastră, oferindu-ne micile plăceri care ne fac inima să bată: priveliști minunate, cățărare, carpatism și plăcerea redescoperirii unor locuri călcate de înaintași.

Umerii Pietrei Craiului, carpatism și cățărare

Într-o dimineață răcoroasă de toamnă, pornim cu pași repezi din Plaiul Foii către șaua Tămășelului pentru a parcurge traseul clasic care străbate Umerii Pietrei Craiului, traseu cunoscut și sub numele de Traseul Dunăreanu.

Traseul, care se desfășoară pe aproximativ 500m diferență de nivel este o ascensiune de stâncă cu pasaje de cățărare în general ușoare, dar prezintă și porțiuni expuse care trebuie abordate cu grijă și cu echipament destinat activității de carpatism. Alegem variantă de intrare în traseu cățărarea unuia dintre hornurile ridicate deasupra șeii Tămășel, continuând cu o cățărare ușoară pe o față expusă, care ne oferă o priveliște frumoasă către vale. Odată ajunși la intrarea în Vâlcelul Umerilor, ne bucurăm de câteva momente efemere în care soarele ne ia în primire, iar apoi urmăm firul cu hornuri și săritori, întins pe aproximativ 100m diferență de nivel din zona Umărului de Jos și Brâul de Mijloc. Urcăm atenți, grohotișul instabil fiind la fiecare pas.

În urcare, lăsăm pe stânga celebrul Pridvor descris de Dunăreanu, un minunat loc de belvedere aninat deasupra surplombelor care apasă greu. Intersecțiile cu Brâul de Mijloc și Brâul de Sus sunt alte zone de unde există perspective frumoase asupra vârfului Lancia, spre Poiana Închisă și spre Amfiteatrului Acelor, o horă de țancuri mici, dar pitorești, aflate imediat sub ruptura de pantă a Brâului de Jos.

Umerii Pietrei Craiului ne conduc în Creasta Sudică, de unde ne retragem spre Poiana Închisă prin descățărarea ieșirii Emilian Cristea, cea de la de la ora 11. Marele Grohotiș ne conduce apoi spre refugiul Șpirlea, de unde coborâm în ritm de plimbare spre Plaiul Foii. La coborâre ne întâlnit cu mai multe echipe  care parcurseseră diverse trasee în abruptul apusean și schimbăm impresii referitoare la traseele parcurse.

Chiar și după atâția ani de prima parcurgere a Umerilor Pietrei Craiului, realizată în 1939 de către echipa Titi Ionescu, Franz Bauschke, Ion Ionescu-Dunăreanu și Elena Habermann, acest traseu se bucură de popularitate, fiind un prilej excelent de cunoaștere și de explorare a abruptului Marelui Grohotiș.